Actualitate

Ioan Peteleu (PNL): Viceprimarul Niculae, în conflict de interese!?

Consilierul local PNL Ioan Peteleu se întreabă, într-o postare pe Facebook: ”Viceprimarul NICULAE, în CONFLICT DE INTERESE!?”

”Pe Cristian NICULAE, consilierul local și actualul viceprimar al lui Ovidiu Crețu, candidatul PSD la funcția de primar al Municipiului Bistrița care se ascunde sub masca Alianței pentru Bistrița-Năsăud, îl cunosc mulți bistrițeni.

Prea puțini bistrițeni știu însă că NICULAE și-a urmărit în ultimii patru ani interesele proprii înaintea celor publice. Pe lângă faptul că firma familiei sale a amplasat două chioșcuri de înghețată pe domeniul public al Municipiului Bistrița, știe domnul Niculae cum, acesta l-a ajutat și pe fratele său să-și închirieze un teren, tot pe domeniul public, doar că puțin mai departe de centrul orașului, în Wonderland, la baza pârtiei de schi.

Astfel, în septembrie 2017 a fost inițiat un Proiect de Hotărâre privind aprobarea închirierii prin licitație publică deschisă a terenului în suprafață de 144 mp situat în zona de acces la Complexul Sportiv Polivalent Bistrița în vederea amplasării unor construcții provizorii pentru activități de alimentație publică și de comercializare și închiriere articole sportive.

În raportul nr.74496/12.09.2017 care însoțește proiectul de hotărâre se menționează următoarele: “La începutul anului 2017 a fost efectuată recepția la terminarea lucrărilor la obiectivul de investiții “Amenajare pârtie de schi – inclusiv utilități în cadrul Complexului sportiv polivalent din municipiul Bistrița – localitatea componentă Unirea. Urmare acesteia, agenții economici din municipiu au solicitat închirierea unor terenuri situate în cadrul Complexului sportiv polivalent în vederea amplasării de construcții provizorii pentru desfășurarea de activități de alimentație publică și de comercializare și închiriere articole sportive”.

Toate bune și frumoase. Doar că, domnul NICULAE, știa că una din firmele care a solicitat închirierea de teren în zona respectivă, este a fratelui său. Cu toate că știa acest lucru, domnul NICULAE, în ședința ordinară a Consiliului Local din data 21 septembrie 2017, a votat proiectul de hotărâre amintit mai sus. Hotărârea a fost adoptată cu un număr de 14 voturi ”pentru” și 6 voturi ”împotrivă” din 20 consilieri prezenți.

Legea nr. 215/2001, art. 46 interzice consilierilor locali să ia parte la deliberarea şi adoptarea hotărârilor în care au un interes patrimonial faţă de problema supusă dezbaterii. Interesul poate fi personal sau prin soţie/soţ, afini sau rude de până la gradul al patrulea inclusiv. Hotărârile adoptate prin încălcarea acestei prevederi sunt nule de drept. Nulitatea se constată de către instanța de contencios administrativ. Acțiunea poate fi introdusă de orice persoană interesată. Consilierii trebuie să anunțe la începutul ședinței un potențial conflict, aspect care se consemnează alături de abținerea de la vot în procesul verbal al ședinței (art. 77 alin. (2) din Legea nr. 393/2004).

De asemenea, Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, prevede la art.76 următoarele: (1) Primarii și viceprimarii, primarul general și viceprimarii municipiului București sunt obligați să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziție, în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul I. (2) Actele administrative emise sau actele juridice încheiate ori dispozițiile emise cu încălcarea obligațiilor prevăzute la alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută.

Pe lângă faptul că gestul în sine este unul profund imoral, dovezile sunt evidente și concluzia este clară: Niculae este în conflict de interese! Timp de patru ani și-a urmărit interesele de familie! Un asemenea om nu are ce căuta în fruntea unui oraș!”, a scris Ioan Peteleu.

(Articol electoral comandat de Partidul Național Liberal – Filiala Bistrița-Năsăud, executat de Timp Online SRL – portal timponline.ro, CUI mandatar financiar: 21200012)

Etichete

19 comentarii

  • IOAN PETELEU minte in scop electoral, fara nici cea mai mica rusine!
    Stie ca Niculae nu a fost prezent la acea hotarare de consiliu local – de aceea nici nu pune numarul de hotarare pe votul publicat de el.
    daca vreti sa vedeti cum acest MINCINOS – Ioan Peteleu a votat PENTRU creditul de finantare a partiei de ski, cautati pe site-ul primariei hotararea de consiliu local nr 11 / 02.02.2012 si veti vedea activitatea lui Peteleu mincinosul in cadrul USL-ului.

    • Noi, cetățenii știm foarte bine că Peteleu este un consilier care nu a votat la comandă. Mai știm că Niculae a fost mâna în mână cu Crețu și de acord cu toate prostiile lui. Acuma face pe fata mare și vezi doamne îi pasă de bistrițeni. Patru ani a demonstrat că nu îi pasă și acum ne spune povesti?! Nu votăm psd!

  • Cum e posibil, stiind adevarul despre situatia votului in consiliul local, Ioan Peteleu minte despre un posibil conflict de interese al viceprimarului.
    Stiind ca minte, Peteleu nu pune numarul de hotarare de consiliul local despre care vorbeste, tocmai pentru ca stie ca ar fi prins foarte usor cu minciuna!

  • Fake news este specialitatea omului.
    Disperarea e la cote maxime.
    Atacurile lui murdare sunt cunoscute tuturor.

  • Un singur conflict are tovarășu Niculae, cel cu inteligența. Dacă îi iese pasența, o să avem un primar mult mai slab decât Crețu, de o aroganță cât China, ceea ce va exclude Bistrița din jocul dezvoltării din Ardeal, ce va fi dominat de Cluj și Oradea.

  • Motto:
    „Bistriță supusă, mergi la vot, contează!”
    (Imnul Pârtiei Cocoș)

    Cristian Niculae (alias Wannabe) nu are nici o treabă cu administratia. In 2016, echipa PSD din care face parte si Wannabe venea cu un program grandios pentru Bistrita, dar din păcate nu s-a realizat aproape nimic din obiectivele respective: (Vezi: https://timponline.ro/cretu-echipa-psd-11-consilieri-pentru-11-proiecte-mari/
    Logic ar fi fost ca „echip PSD” să facă un bilant al realizărilor in raport cu promisiunile făcute in urmă cu 4 ani. De exemplu in anul 2016, echipa PSD a lui Cretu a promis asfaltarea străzilor de pământ într-un ritm de minim 10 străzi pe an, in total 40 de strazi in cei 4 ani. Acum la Bistrita se asfaltează o singură stradă de pământ si anume Valea Ghinzii cea pe care locuieste individul Wannabe. La fel si cu alte promisiuni neonorate.
    In schimb, acest Wannabe si-a lansat programul electoral din vara acestui an cu o mare minciună introdusă chiar in sloganul : “Este despre NOI, nu despre Mine!” , când toată lumea stie că individul este obsedat mai ales de propria lui imagine nu scapă nici o ocazie de a se scoate pe el in evidentă, pentru orice actiune neânsemnată intreprinsă in calitate de viceprimar. Inainte de campania electorală străazile orasului ereu impânzite de panouri uriase cu moaca lui Wannabe, mai ceva ca in Corea de Nord. Acum in campanie sloganul „Este despre NOI” se referă la faptul că pe afisele electorale alături de Wannabe apare si moaca lui Radu Moldovan.
    De fapt Wannabe ca viceprimar s-a ocupat numai de asfaltările din bordură în bordură care nu sunt altceva decât tot un fel de „peticire” mai amplă. Este vorba despre decopertarea stratului de uzură și turnarea unui nou strat de asfalt, de câțiva centimetri care nu rezistă in timp. Dar si aici Wannabe a demonstrat că nu prea îl duce capul când într-o declaratie a spus următoarea ineptie: „Începând de anul viitor intrăm cu un program susținut de reabilitare și modernizare a trotuarelor, de înlocuire a bordurilor deteriorate, precum și de realizarea de rigole carosabile de preluare a apelor pluviale acolo unde este necesar”: (vezi: https://timponline.ro/se-toarna-asfalt-pe-doua-strazi-din-viisoara-niculae-in-5-ani-vom-moderniza-si-toate-strazile-de-pamant/)
    Păi tocmai cu asta trebuia început. Întâi se schimbă bordurile si se montează rigolele carosabile de preluare a apelor pluviale si abia pe urmă de trece la asfaltarea din bordură în bordură, operatiune cu care se încheie lucrarea. Asta înseamnă să alegi edili idioti, care nu stiu ce vor și pun carul înaintea boilor.
    Cu ceva timp in urmă intr-o emisiune fiind intrebat de ce sacrifică locurile de parcare, si asa insuficiente, pentru niște piste de biciclete, Wannabe, pe care nu-l duce capul, a dat un răspuns halucinant si anume: „Până la urmă pe unde să amenajăm pistele de cicliști? Pe sub străzi? Suspendate? Nu putem întinde străzile să le facem mai late sau mai lungi. Sunt străzile care sunt, nu le putem lăți”. (vezi: https://www.youtube.com/watch?v=ZHb2BwvplUQ)
    Pentru amenajarea pistelor de biciclete, dar si pentru fluidizarea traficului auto in orasul Bistrița ar fi nevoie de actualizarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD), care este un document strategic de dezvoltare, complementar Planului Urbanistic General (PUG), având ca scop îmbunătăţirea accesibilităţii şi buna integrare a diferitelor moduri de mobilitate şi transport în oras. Aceasta presupune reorganizarea retelei de străzi pe care urmează a fi amenajate piste pentru biciclete . Astfel, unele din acestea ar trebui reconfigurate ca străzi cu sens unic, pentru a face loc pistelor de biciclete, dar si pentru a permite amenajarea unor locuri de parcare suplimentare. Si exemplele ar putea continua.
    Pantru toate acestea si pentru multe altele bistritenii au posibilitatea să meargă la vot dar să nu mai aleagă PSD, ca să scape de „ciuma rosie”, cu care s-au pricopsit 2016: (vezi:
    https://ro.wikipedia.org/wiki/Alegeri_locale_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia,_2016#/media/Fi%C8%99ier:LOCALE_2016_PRIMARI.png )

  • Observ că e disperare mare la PSD. Eu nu am publicat decât informații verificabile: http://www.primariabistrita.ro » Consiliul local » Activitate deliberativa » Informatii Sedinte » Procese verbale sedinte » PROCESE VERBALE – ANUL 2017 » PV – 21.09.2017.doc.

    Dar ca să nu se mai chinuie postacii PSD, redau extras din PV cu preșența la ședință: „La şedinţă participă: consilierii locali ai municipiului Bistriţa, primarul municipiului Bistriţa – Creţu Ovidiu Teodor; viceprimarul municipiului Bistriţa – Niculae Cristian Marius, viceprimarul municipiului Bistriţa – Muthi Adrian Gelu; administratorul public al municipiului – Avram George; pentru secretarul municipiului – domnul Cincea Dumitru Matei – director executiv Direcţia Administraţie Publică, Juridic;…”.

    Cred că e suficient de clar!

    • D-le Peteleu. Oamenii au înțeles cum stau lucrurile. Pentru postacii psd nu are rost să explicați, ei oricum își apară scaunele calde nu pe Niculae.. știu și ei că nu e capabil, dar „interesul poartă fesul”. Tic tac..

    • Domnule Peteleu, in calitatea dvs. de consilier local, care ati participat la sedinta respectiva si ati observat existenta conflictului de interese, de ce faceti cunoscut acest aspect dupa 3 ani????!!!! Pina acum nu va deranjat??? De ce nu se rezolva problemele atunci cind se constata??? Acum, la finalizarea mandatului v-ati gasit sa o expuneti, cind nu mai puteti fi trasi la raspundere NICIUNUL???? De ce am avea incredere in dvs. dupa 3 ani si 4 zile de la sedinta???? Dl. Niculae este „conflictual” iar dvs. „tainuitor” si v-au apucat in campanie mustrarile de constiinta si corectitudinea. Ar trebui sa fiti integrii si corecti pe toata durata mandatului, indiferent din ce partid faceti parte, pt ca primiti o indemnizatie pt. sedintele la care participati si reprezentati intersele unei comunitati, care va acordat un vot, sa-i reprezentati si sa faceti ceva constructiv pt. comunitatea in care traiti si dvs., de altfel. Din pacate toti sunteti „o apa si-un pamant!!!!!!!!!!!!!!!!!”

  • Bravo Ioan Peteleu! Încă o data ați dat cărțile pe față. Știam ca fură dar nu știam totul.Este despre ei, hoții.. Și mai cerșesc voturi să mai poată fura.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.