Duminică 27 septembrie, între orele 07.00 – 21.00, are loc scrutinul pentru alegerea primarilor, consilierilor locali, președintelui CJ și consilierilor județeni. Fiecare alegător va primi patru buletine de vot.
Pentru ziua alegerilor, Ministerul Sănătății a trimis în județul Bistrița-Năsăud un număr de 67.980 de măști, 1.000 de litri de dezinfectant pentru mâini, 3.790 de litri dezinfectanți pentru suprafețe și 59.000 de mănuși. Cum însă în județul Bistrița-Năsăud figurează 262.862 de alegători înscrişi în listele electorale permanente și 334 de alegători înscrişi în listele electorale complementare, este de la sine înțeles că doar cei care se vor prezenta la vot fără mască de protecție vor avea la dispoziție măști din partea autorităților.
În Bistrița-Năsăud sunt în total 313 secții de votare, dintre care 83 în mediul urban și 230 în mediul rural.
Au fost tipărite 1.162.244 buletine de vot. Iată cum trebuie să procedați la secția de votare, în condițiile pandemiei de Covid-19:
După mai bine de 12 ani, Bistrița va avea un alt primar, Ovidiu Crețu (PSD) spunând ”stop” la capătul a trei mandate (2008-2020). Primarul va fi ales prin vot uninominal, în timp ce consilierii municipali (21 în total) vor fi aleși prin votarea listei. Cei doi viceprimari vor fi desemnați apoi prin vot de către consilierii locali aleși, din rândul acestora.
Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud va fi ales prin vot uninominal, în timp ce consilierii județeni (30 în total) vor fi aleși prin votarea listei. Cei doi vicepreședinți vor fi desemnați apoi prin vot de către consilierii județeni aleși, din rândul acestora.
Ordinea pe buletinele de vot este conform tragerii la sorți.
Peste 4.300 de candidați au intrat în bătălia electorală în Bistrița-Năsăud.
Forțele de ordine au fost mobilizate pentru acest scrutin.
Il vrem pe primarul drujba inapoi sa ne mai faca o partie si pe dealul Bobeica !
Impresie de campanie săracă, axată pe promisiuni demagogice, fără anvergura unei perspective de 10-20 de ani, cu măsuri radicale, cu efect pe termen lung. Gen scoaterea orașului din lâncezeala și cenușiul în care se scaldă, aerisirea lui, etc. Candidați în general sărăcuți cu duhul (și a lor va fi împărăția cerurilor !), care repetă, papagalicește, ideile altora.
Din păcate nu avem un candidat independent care să fie o personalitate – care să convingă prin el însuși.
Iepurașii coconașii ce pozează în independenți sunt compromiși de falsitatea intenției.
la toate aceasta va ajuta decisiv, indiferența votanților pentru care este mai importantă lipsa vremii bune sau pretinsa protecție antivirus (de care nu au atâta grijă când se plimbă prin piața de vechituri).