Actualitate

Sancțiuni date de forțele de ordine pentru nerespectarea restricțiilor

Acțiunile jandarmilor pentru prevenirea și limitarea infectării cu noul coronavirus au continuat și în ultimele 24 de ore cu verificări executate la terase, în magazine, mijloace de transport în comun, piețe, gări, autogări și zone aglomerate. De asemenea, continuă și verificările privind respectarea măsurii privind circulația persoanelor după ora 23.00.

A fost verificat modul de respectare a măsurilor de protecție individuală în 75 de locații, fiind aplicate 70 de sancțiuni, astfel: 15 amenzi în valoare de 7.050 lei și 55 de avertismente scrise.

Un operator economic a fost sancționat cu avertisment scris pentru menținerea terasei acoperite, contrar prevederilor legale în vigoare.  

Noaptea trecută, jandarmii au depistat 5 persoane care nu au respectat restricțiile de liberă circulație în intervalul 23.00-05.00, fiind aplicate o amendă în valoare de 500 de lei și 4 avertismente scrise, informează Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud.

Totodată, în ultimele 24 de ore, jandarmii au verificat pe raza județului 221 persoane, aflate în 115 de locații, din 35 de localități, pentru monitorizarea prezenței la domiciliu a acestora.

Reamintim că este permisă circulația persoanelor în intervalul mai sus precizat doar pentru anumite motive, sancțiunile prevăzute de lege fiind cuprinse între 500 și 2.500 de lei. Totodată, operatorii economici care nu respectă măsurile privind funcționarea în condiții de legalitate în această perioadă a teraselor pot fi sancționați cu amenzi cuprinse între 2.000 și 10.000 de lei.

Ieri, 11 noiembrie, la nivel județean, peste 150 de polițiști din cadrul I.P.J. Bistrița-Năsăud, polițiști locali, jandarmi, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și de la Protecția Consumatorului au continuat verificările pentru respectarea măsurilor de protecție impuse prin Legea 55/2020. Totodată, în același context, au mai fost organizate în tot județul 17 acțiuni punctuale, la care au acționat, în sistem integrat, 80 de reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniul prevenirii și limitării răspândirii virusului Sars-Cov-2, informează IPJ BN.

Astfel, au fost verificate peste 2700 de persoane, aflate în izolare, carantină sau depistate în cadrul controalelor efectuate. Totodată, au fost verificate 161 de societăți comerciale și 41 de mijloace de transport persoane, iar pentru neregulile constatate, polițiștii din cadrul I.P.J. Bistrița-Năsăud, împreună cu cei de la Poliția Locală au aplicat 146 de  sancțiuni contravenționale, în valoare de 29.500 de lei. Din totalul acestora, 28 de sancțiuni, în valoare de 7.250 de lei, au fost aplicate persoanelor fizice pentru  nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație, în cadrul acțiunilor desfășurate în intervalul orar 23.00-05.00.

Totodată, alte 111 sancțiuni, în valoare de 6.250 de lei au fost aplicate pentru nepurtarea măştii de protecţie, 5 sancțiuni, în valoare de 16.000 de lei  au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea și 2 au fost aplicate operatorilor economici pentru organizarea de activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții.

În urma acțiunilor de verificare a persoanelor față de care a fost dispusă măsura carantinării, polițiștii din Năsăud au sancționat contravențional, conform Legii 55/2020, două persoane care nu au respectat măsurile impuse. Este vorba un bărbat de 37 de ani și o femeie de 33 de ani, ambii din Năsăud care nu au fost găsiți la adresa indicată, nerespectând astfel obligațiile impuse.

Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud le-au sancționat contravențional, conform Legii 55/2020, pe două tinere de 19 și 20 de ani, ambele din Runcu Salvei, care nu au fost găsite la domiciliu, nerespectând măsurile de carantinare impuse.

https://www.facebook.com/jandarmeria.bistrita/posts/2693858570926509

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.