Garda Forestieră Cluj a fost sesizată în legătură cu tăierea unor arbori la Colibița, în Sit Natura 2000 Cușma, unde Societatea de Distribuție a Energiei Electrice Transilvania Nord a început lucrări de extindere a rețelei electrice în zona “Peste lac”.
În afara faptului că s-a redus suprafața fondului forestier național, este pusă în pericol pădurea, a crescut și riscul izbucnirii unor incendii.
”Avem informația că s-a făcut act de punere în valoare pe 25 de mc, reducându-se suprafața de fond forestier național. Și mai grav este că linia nou înființată poate provoca incendii. Așteptăm să primim proiectul de la Societatea de Distribuție a Energiei Electrice Transilvania Nord”, au declarat pentru Timp Online surse oficiale, potrivit cărora se vor aplica amenzi și va fi sesizat Parchetul dacă fapta este de natură penală.
Este cu atât mai grav pentru că arborii au fost tăiați din Situl Natura 2000 Cușma pentru protejarea căruia Consiliul Local şi Ocolul Silvic Bistriţa Bârgăului au obținut bani europeni, în total peste 4,2 milioane de lei.
Copacii au fost tăiați pentru a fi racordate la rețea 54 de case și 10 pensiuni existente, respectiv alte 10 case și 3 pensiuni în construcție. Pentru ca și acestea să aibă energie electrică este nevoie de trei posturi de transformare, trei rețele electrice de 20 KV cu o lungime totală de 4,5 km, rețele electrice subterane și o rețea electrică de 0,4 KV cu o lungime totală de 4,2 km.
Conform unui document postat pe site-ul Agenției pentru Protecția Mediului, Societatea de Distribuție a Energiei Electrice Transilvania Nord Sucursala Bistrița a depus o cerere pentru proiectul – Extindere rețea electrică în comuna Bistrița Bârgăului, localitatea Colibița (peste lac)” lucrare ce urmeaza a se finaliza pe malul stâng al lacului Colibița, pentru care sunt necesare necesare următoarele lucrări:
- Se va planta un stâlp de tip SC 15014 pe marginea drumului, înainte de baraj.
- De la stâlpul nou proiectat se va realize o linie electric de medie tensiune subterană în lungime de 2,2 km până la un prim post de transformare care se va amplasa pe teren aparținând domeniului public.
- Pe tot traseul linia electrică de înaltă tensiune se va proteja în tub PVC și se va posta pe peretele barajului și pe margine drumului forestier.
- Din postul de transformare nr.1 se vor realize linii electrice de medie tensiune și se vor mai monta încă patru posturi de transformare.
- Din fiecare post de transformare se vor realiza linii electrice de joasă tensiune, subterane și se vor monta firide de distribuție, pentru posibilitatea viitorilor consumatori de a se racorda la aceasta .
În 2007, zona Colibiţa a fost declarată arie protejată Sit Natura 2000 pentru peisaj, formele de relief şi aquaturism. În 2010, aria protejată a fost atribuită în custodie Consiliului Local şi Ocolului Silvic Bistriţa Bârgăului.
Unul dintre principalele motive pentru care zona Cuşma a fost inclusă în Reţeaua Ecologică Europeană Natura 2000 este existenţa aici a unor populaţii viabile de carnivore mari, urs, lup, râs, pisică sălbatică, lucru care rezultă din inventarierile făcute de gestionarii fondurilor de vînătoare (Colibiţa, Tihuţa, Cuşma şi Budacu) în perioada 2005-2009, fonduri care se suprapun peste suprafaţa aflată în situl Natura 2000 Cuşma, dar, valoarea mare din punctul de vedere al biodiversităţii o demonstrează existenţa în interiorul sitului a celor 9 arii protejate de interes naţional: Valea Repedea, Cheile Bistriţei Ardelene, Stîncile Tătarului, Piatra Cuşmei, Piatra Corbului, Rîpa Verde, Tăul Zînelor, Comarnic, Locul Fosilifer Rîpa Mare, arii protejate care prezintă un major potenţial de biodiversitate.
Situl ROSCI0051 Cușma se întinde pe 44.254 ha și pe teritoriul a 7 comune din judeţul Bistrița-Năsăud, respectiv Bistrița Bârgăului, Dumitriţa, Josenii Bârgăului, Livezile, Prundu Bârgăului, Satu Nou-Cetate, Tiha Bârgăului.
Localităţile aflate pe suprafaţa sitului Cuşma integral sau parţial sunt următoarele:
- Comuna Bistrița Bârgăului – Bistrița Bârgăului, Colibiţa 100%;
- Comuna Prundu Bîrgaului – Prundu Bârgăului, Susenii Bîrgaului 33%;
- Comuna Tiha Bârgăului – Tiha Bârgăului, Tureac, Mureşenii Bârgăului, Piatra Fântânele 34 %;
- Comuna Josenii Bârgăului – Josenii Bârgăului, Mijlocenii Bârgăului 42%;
- Comuna Livezile – Dorolea, Cuşma 40%;
- Comuna Dumitriţa – Dumitriţa, Budacul de Sus 52%;
- Comuna Cetate – Satu Nou, Pietriş 65%;
Interesantă această anchetă în care sunt implicate foarte multe personaje „celebre ” din acest județ. Pornind de la faptul cum s-au dat aprobările și până la glasul drujbelor de pe Bârgău.
Suntem în România !!!
Dar de la baraj până în Bistrița Bârgăului zeci de hectare de pădure tăiate nu se sesizează?Poate nu a ajuns rețea la cineva in curte gratis.
Din descrierea lucrarilor nu rezulta ca ar trebui sa fie taiati copaci .Poate cineva , bine intentionat , desigur , o fi vrut sa faciliteze executia lucrarii! Altfel , lasand gluma la o parte , va spun „pe surse” , ca sa zic asa , ca inainte vreme , ha ,hai ,dragilor , demult tare …pe cand unitatea de distributie a energiei electrice se numea IRE , RENEL ,CONEL etc. se plantau intai alti copaci (daca nu se gasea loc in zona , se plantau in alte locuri ) si apoi se taiau cei cu pricina.Pe vremea aia nu era garda forestiera , radarul padurilor si nici atatea partide verzi care sa nu poata dormi noaptea de grija copacilor din padurile patriei.Acum cu atatea „moase” treaba este asa cum o vedem. O fi bine , o fi rau …Cum o vrea Dumnezeu !
Pai mai nebunilor , mai bine stati prin intuneric ? Pentru 25 de mc de lemn ? Foarte bine ca se fac asemenea investitii