În cadrul ultimei ședințe a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud au fost analizate particularitățile locale în funcție de situația epidemiologică actuală.
Prin urmare, a fost adoptată Hotărârea CJSU Bistrița-Năsăud nr. 62/29.10.2020 care cuprinde următoarele modificări:
Se va aplica scenariul 2 (galben), pentru unitățile de învățământ din unitățile administrativ-teritoriale unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1000 de locuitori: municipiul Bistrița, Monor, Șintereag, Șieu Măgheruș, cu excepția școlilor/claselor/grupelor pentru care, prin hotărâri ale CJSU, s-a adoptat măsura desfășurării activității în scenariul 3 (roșu).
De asemenea, se va aplica scenariul 3 (roșu), pentru:
– Școala Gimnazială ”Ștefan cel Mare” – învățământul gimnazial și clasa a II-a D, până la data de 10.11.2020.
Hotărârea intră în vigoare începând cu data de 30 octombrie.
Scenariul 2 (galben) presupune participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, precum și a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie. Celelalte clase, respectiv V-VII și IX-XI vor participa fizic la orele de curs în mod parțial, prin rotaţie, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, rămânând ca elevii care stau acasă să ia parte la cursuri în direct, prin sisteme online.
În ultima perioadă, CJSU a decis aplicarea scenariului roșu pentru: Școala Gimnazială Șieu Măgheruș (până la data de 02.11.2020), Colegiul Național ”Andrei Mureșanu” Bistrița – clasa pregătitoare C (până la data de 02.11.2020), Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 2 Bistrița – învățământ preșcolar și pentru doi elevi de la învățământul primar și gimnazial (până la data de 02.11.2020), Colegiul Național ”Andrei Mureșanu” Bistrița – clasele a V-a A, a IX-a B, a IX-a E, a IX-a G, a X-a C, a X-a D, a XII-a E (până la data de 03.11.2020), Colegiul Tehnic Infoel Bistrița – clasa a XI-a B (până la data de 03.11.2020), Grădinița cu program prelungit ”Raza de Soare” Bistrița – o grupă de preșcolari (până la data de 03.11.2020), Școala Gimnazială Șintereag – structura Cociu – clasele V, VI, VII, VIII (până la data de 04.11.2020), Liceul Teoretic Sanitar Bistrița – anul I B învățământ postliceal sanitar, calificarea asistent medical generalist (până la data de 09.11.2020).
(Foto arhivă, cu caracter ilustrativ)
Rotirea elevilor la școală e cea mai mare prostie având în vedere infrastructura IT existentă din școli pentru transmiterea orelor. Cei de acasă nu o să priceapă nimic. Mai bine în online toată clasa.