Cultură

Anotimpul vrăjitoarelor la Castelul Dracula (FOTO)

Sute de persoane au participat, la Castelul Dracula din Munţii Bârgăului, la o nouă ediţie a Balului vrăjitoarelor în care şi-a făcut apariţia însuşi contele vampir. Acesta a ales cea mai temută vrăjitoare din ţinut care, în final, a fost arsă pe rug. Costumele horror, animaţia cu foc, acrobaţiile contelui, tunelul groazei au făcut deliciul celor care au ales să petreacă o seară de poveste.

Bine aţi venit la Hotel Castel Dracula din Pasul Tihuţa, reşedinţa celebrului conte-vampir, unde sâmbătă seara şi-au dat întâlnire, la cea de-a treia ediţie a Balului vrăjitoarelor, într-o adevărată expoziţie a costumelor de groază, tot felul de monştri şi creaturi ale întunericului: vrăjitoare, vampiri, zombie, strigoi, vârcolaci, domni şi doamne cu coasa.

Balul vrăjitoarelor a început de cum s-a lăsat întunericul, toţi oaspeţii trecând, înainte să intre în castel, prin preajma unor torţe aprinse în trunchiuri de copaci din care ieşea un fum înspăimântător. Întreg castelul, cufundat în beznă, a dat tuturor un fior rece.

Printre invitaţi, la fel ca şi în romanul scris de Bram Stoker şi a cărui acţiune se petrece chiar în Pasul Tihuţa, şi-a făcut apariţia şi Contele Dracula, într-o trăsură trasă de doi cai negri. Nu a zăbovit mult printre oamenii costumaţi în fel şi chip, de la cadavre vii, la vrăjitoare şi zâne, trăsura sa dispărând în fumul dens. Avea să-şi facă apariţia mai târziu direct de pe acoperişul castelului. Între timp, jongleriile cu foc şi animatorii pe papainoage au furat privirile celor atenţi la fiecare detaliu.

Participanţii de toate vârstele au fost poftiţi de organizatori, dacă au curaj, să treacă prin tunelul groazei. S-au găsit destul de mulţi curajoşi, dar nu toţi au ieşit la fel de veseli din tunel. Pentru prima oară de când se organizează acest bal, intrarea în tunelul groazei s-a făcut prin spatele clădirii. Oamenii au coborât printr-un loc strâmt, decorat cu pânze negre, păianjeni şi alte elemente de groază. La un moment dat, un fum gros a redus total vizibilitatea, iar cei care au prins curaj să treacă prin el au ajuns direct în cavoul contelui, lângă sicriul acestuia. O slujnică de la castel le-a spus povestea contelui şi a explicat de ce sicriul e gol: Dracula îi aştepta pe toţi în curte. Şi aşa a şi fost.

Întruchipat de mai mulţi actori, contele Dracula a putut fi văzut când pe lângă zidurile castelului adulmecându-şi victimele, când atârnat pe o frânghie deasupra curţii, gata să-şi ia zborul, când în mijlocul oamenilor pregătit să îi vrăjească spunându-le cuvinte dulci despre nemurire. În timp ce Dracula îşi povestea viaţa sau recita versuri, în difuzoare se auzea o muzică sinistră.

Şapte vrăjitoare s-au oferit apoi să arate lumii la ce se pricep cel mai bine, uitând probabil că premiul pentru cea mai temută vrăjitoare din ţinut era arderea pe rug.

După toate aceste momente care au făcut deliciul publicului a a urmat o petrecere la care s-au servit ”coaste de drac”, ”bărbăţii de vampir distruse”, ”frigărui de vârcolac picante”, ”aripi de liliac”, ”ficat de vrăjitoare”, ”mititei la ţepuşă”, ”cârnăciori la ţeapă”, ”cârnaţi de drac”, ”ceafă de strigoi”, ”pulpiţe de vampiriţă”, ”piept de vampiriţă în sânge”, ”fleică de drac la jar”. După atâtea drăcovenii, participanţii la bal au putut bea un vin ”dulce de-mbunat vrăjitoarele”.

Toată lumea s-a distrat până după miezul nopţii şi nimeni nu a plecat la culcare până ce nu a ascultat şi un concert rock susţinut de trupa Zoom-Z din Cluj-Napoca.

Pe pagina noastră de facebook puteţi vedea galerii foto de la Balul vrăjitoarelor. Click pe cuvintele marcate cu roşu!

       

5 comentarii

  • De ce nu mentionati in articolul dumneavoastra si faptul ca o minivrajitoare, asa cum a fost denumita de Contele Dracula, a primit premiul pentru cel Mai frumos costum de vrajitoare la Balul Vrajitoarelor editia 2012, Castelul Dracula Tihuta, air castigatoarea in acest an este Leea din Cluj-Napoca si are sase ani si jumatate. A primit un pandativ si un inel magic ca si premiu, sau acest lucru nu este important!Miron Laura.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.