Actualitate

Care crede Stelian Dolha că sunt atuurile sale pentru a fi în continuare prefect

În urma negocierilor politice din cadrul coaliției de dreapta, nu doar PNL va avea prefecți în țară, ci și celelalte partide din arcul guvernamental. Potrivit unor surse, Alianței USR PLUS îi revin 14 fotolii de prefecți și 28 de subprefecți, însă nu se știe deocamdată în care dintre județe.

Prefectul Stelian Dolha a declarat, în legătură cu acest subiect, că va exista cu siguranță o evaluare a activității prefecților.

”Prefectul este reprezentantul guvernului în teritoriu. În timp, poate că ar trebui schimbată legea. Dacă guvernul e politic, prefectul ar trebui să aibă o haină politică pentru că acum ne învârtim în jurul cozii și nu vrem să recunoaștem asta. Până se va întâmpla lucrul acesta, e un calcul care se face la nivel național. Fiind o guvernare formată din trei partide, e clar că fiecare își cere drepturile și e normal fiindcă așa se întâmplă într-o negociere. Pe de altă parte, cred că ar trebui să se facă o evaluare a Instituțiilor Prefectului, a felului în care au fost conduse, a felului în care au trecut prin pandemie până acum. Sunt sigur că o să se facă. Dacă aceste evaluări se vor face, ar trebui să trecem cu bine. Eu cred că rezultatele sunt în favoarea PNL aici în județul Bistrița-Năsăud”, a spus Stelian Dolha.

Pentru 2021, prefectul spune că își dorește ”să scăpăm de virusul acesta”.

”Este o luptă grea cu virusul acesta nemilos. Dacă la anul câștigăm bătălia cu acest virus, pentru mine este cel mai mare succes pe care l-am înregistrat. Aceasta este marea mea dorință pentru că a fost o perioadă tensionată, încordată. Aș vrea să revenim la viața pe care am avut-o, să reușim să ne salutăm normal, să ne îmbrățișăm normal, să ne privim fără mască, să putem merge la un restaurant seara. Îmi doresc lucrurile acestea nu doar pentru mine, pentru toată lumea”, a spus Stelian Dolha.

3 comentarii

  • Atuurile domniei sale sunt urmatoarele: a) PNL a casticat alegerile locale in judet .
    b) USR nu justifica (cu voturi obtinute in judet) o asemenea solicitare .
    c) UDMR este interesata de judetele Satu Mare , Mures , Harghita , Covasna , eventual Salaj
    d) D-l Dolha nu a facu gafe prea mari .
    e) Cu oarecare noroc , in BN s-a gestionat pandemia binisor , avand si dansul anumite merite.
    f) Nu s-a dat mai „viteaz” decat era cazul. Nu a luat decizii pripite , cu exces de zel. Nota bene!
    e) PNL nu are oameni mai „breji” decat el. Cred ca va ramane.Asta e bine , mai bine decat sa ne trimita vreun „mitic”, de la centru.

  • Domnul Leo are dreptate. Nu văd motive că să fie schimbat. Are educație, este un „domn”, fizic agreabil, familie frumoasă… maniere elegante. Se aseamănă cu primul prefect democrat din 1990, domnul Gheorghe Groșan. La suprefect poate să fie de la UDMR sau USR-ista profesoară, fost deputat, activă și milităroasă, Cristina Iurișniți.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.