Deputații Daniel Suciu, Bogdan Ivan și senatorul Ioan Deneș au depus petiții la Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud și Inspectoratul Școlar Județean prin care cer oprirea politizării școlilor. Memoriile depuse de parlamentarii PSD vin ca reacție la schimbarea directorilor unor unități de învățământ din județ.
”În timp ce sute de elevi din județ nu au tablete sau conexiune la internet, preocuparea inspectorului Mihai Mureșan a fost schimbarea directorilor strict pe criterii politice, punând elevi și profesori în fața unor situații de-a dreptul complicate. Au fost numite persoane care nu au acceptat și v-ați trezit după, alții fără să îndeplinească minime criterii legale, totul pentru răsplata susținătorilor PNL și USR. Nu puteați stabili data concursurilor fără să bulversați procesul educativ cu două zile înainte de începerea cursurilor? A fost chiar nevoie de această secretomanie, nu ați avut nici măcar bunul simț să anunțați primarii și directorii de modificări?”, spune deputatul Daniel Suciu.
”Județul Bistrița-Năsăud fierbe de câteva zile, de când actuala conducere a Inspectoratului Școlar Județean a decis în mod abuziv schimbarea directorilor de școli și licee și înlocuirea lor cu susținători PNL și USR Plus. Nu au grija școlilor închise sau a sutelor de elevi care nu au tablete sau conexiune la internet, ci schimbarea abuzivă a directorilor de școli și licee. Toți directorii schimbați au calificativul FB în cei 4 ani de mandat! De ce nu s-a pus problema prelungirii până la finalul anului școlar, cel puțin?Directorii au și contract de management administrativ cu primarul. Cum vor fi delegate atribuțiile administrative ale acestuia în condițiile în care primarii și Consiliile Locale nici măcar nu au fost consultate? Nu accept să stau cu mâinile în sân la asemenea nedreptăți și astăzi am depus alături de colegii mei o petiție prin care solicităm șefului ISJ, Consiliului de Administrație al ISJ și prefectului revocarea deciziilor de numire abuzivă a noilor directori! Dacă noi și comunitățile locale nu vor fi ascultate luăm în calcul sesizarea Avocatului Poporului!”, afirmă deputatul Bogdan Ivan.
Deciziile de numire a noilor directori din unități de învățământ din județul Bistrița-Năsăud trebuie revocate imediat! Am pretenția ca această coaliție care a pus mâna pe Guvern să închidă cât mai repede toate portițele prin care își numesc apropiații în funcții-cheie și să demareze concursuri pe bune pentru sistemul de învățământ. Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud avea la îndemână două variante, odată cu ajungerea la termen a mandatelor actualilor directori de unități de învățământ din județ: posibilitatea prelungirii mandatului cu un an, cu acordul părților / numirea unui alt cadru didactic titular prin detașare în interesul învățământului. Evident, varianta corectă ar fi fost organizarea de noi concursuri pentru manageri școlari, concursuri care nu au fost organizate din motive de pandemie. Era mai mult decât necesară anunțarea intenției de recrutare a noilor directori, prezentarea modalității în care au fost alese noile persoane de către inspectorul școlar general, criteriile adoptate în alegere și justificarea că actualele cadre didactice cărora le-a încetat mandatul nu pot fi numite temporar pe funcția de director, până la finalizarea cursurilor școlare. Neparcurgerea acestor minime etape nu dovedește altceva decât că deciziile au fost emise printr-un exces de putere. Numirile pe orice alte criterii în afară de performanță va tulbura continuitatea și buna desfășurare a anului școlar și afectează dreptul elevilor la un învățământ predictibil, stabil și eficient!”, a menționat senatorul Ioan Deneș.
VEZI ȘI:
Apoi nu voi ati politizat tara asta?Nu voi ati pierdut contractul(si lucrarea) de la autostrada Transilvania?Astia v au luat de model .
Cata nerusinare!!!
Când citești titlul articolului ești tentat să crezi că-i vorba de cele trei personaje celebre ale lui Alexandre Dumas tatăl: Athos, Porthos și Aramis. Intrând însă în miezul textului vezi cum Ivan Turbincă cu Setilă și cu Flămânzilă s-au apucat de scris petiții. Sunt de acord cu Juniperus communistoides: “Numirile pe orice alte criterii în afară de performanță va tulbura continuitatea și buna desfășurare a anului școlar și afectează dreptul elevilor la un învățământ predictibil, stabil și eficient!”. Este ca și cum tu, în calitate de ministru al pădurilor din România, ai merge să deschizi anul școlar la Liceul Creștin Logos și nu la Liceul Forestier cum îți cere fișa postului.
Sa le spuna despre silvae, fonetic.
Dacă școlile nu produc imbecili, partide că aur și PSD nu vor mai intra în parlament. Deci luarea de poziție a celor doi este cat se poate de îndreptățită. :)))
Concluzia este clară…toți sunt la fel și au aceleași principii toxice…fiecare partid care ajunge la putere își pune pilele în funcții…Noi suntem naivi și credem că odata cu schimbarea vin vremuri mai bune(dar sunt mai bune doar pentru unii)
Vorbiți voi care v-ați angajat neamurile la OCPI Bistrița!!!