Județul Bistrița-Năsăud se află sub avertizare hidrologică de inundații (cod galben și cod portocaliu) până joi 11 februarie. De la apariția avertizărilor succesive și până în prezent, situația a fost monitorizată în permanență de către specialiștii Sistemului de Gospodărire a Apelor, autoritățile publice locale, prin serviciile de permanență organizate la nivelul SVSU, dar și prin Dispeceratul Integrat ISU-SAJ, informează Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.
În ultimele 24 de ore, în urma precipitațiilor înregistrate, autoritățile publice locale, prin comitetele locale pentru situații de urgență au intervenit în mai multe localități, după cum urmează:
orașul Sângeorz-Băi: evacuare apă din cinci gospodării, în urma revărsării pârâului Gării, alături de un echipaj de pompieri cu motopompă de la Garda de Intervenție Sângeorz-Băi, degajarea unor drumuri comunale și forestiere blocate de aluviuni pe o distanță de aproximativ 1 km, decolmatarea unui podeț, precum și înlăturarea efectelor produse de o alunecare de teren pe strada Nucilor;
comuna Zagra, sat Aluniș: Comitetul Local pentru Situații de Urgență Zagra a intervenit cu mijloace proprii pentru înlăturarea efectelor produse de alunecări de teren pe o distanță de aproximativ 500 m, fiind afectate trei gospodării (curți), precum și strada Bisericii pe o distanță de cca. 100 m.
comuna Parva: Comitetul Local pentru Situații de Urgență Parva a intervenit cu mijloace proprii în localitate în urma unei alunecări de teren ce s-a produs în centrul comunei. Din fericire, nu au fost afectate case de locuit, dar în condițiile menținerii nivelului de precipitații, patru imobile sunt amenințate de alunecări de teren. Situația este atent monitorizată de autoritățile publice locale. În cursul zilei de ieri, pentru aproximativ o oră, DJ 172 B a fost blocat de aluviuni ajunse pe partea carosabilă în urma alunecărilor de teren, pe o distanță de aproximativ 40 m. Drumul a fost deblocat cu ajutorul unui utilaj, prin grija CLSU Parva.
comuna Târlișua: drum comunal (care nu asigură accesul către zone locuite) blocat de aluviuni pe o distanță de aproximativ 50 m. Comitetul Local pentru Situații de Urgență Târlișua intervine cu mijloace proprii și astăzi pentru deblocarea drumurilor comunale (patru) blocate de aluviuni.
Efective de pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud sunt pregătite, cu mijloacele de intervenție specifice, să răspundă solicitărilor venite din partea cetățenilor și a autorităților publice locale.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud monitorizează în continuare evoluția fenomenelor hidrologice și meteorologice, prin toate instituțiile cu atribuții în managementul situațiilor de urgență.
Informațiile sunt în dinamică, iar centralizarea datelor se realizează în funcție de rapoartele operative trimise de la nivelul fiecărei comunități afectate, se mai arată în comunicatul CJSU.
Foto arhivă, cu caracter ilustrativ
Am plecat spre vest cu trenul. aflați las vouă următoarele îndatoriri :filtrati aerul, susțineți terenurile, absorbiți surplusul de apă și eliberați-l în momentele de secetă, etc. Știți voi mai bine ce rol am, dacă nu știți, o să aflați în perioada următoare, dar nu v-a fi plăcut.
Te-au vandut sa faca prostii averi. Turnator si hot ca romanul nu cred ca mai exista in europa. Oare ce natie isi taie si vinde padurlle din europa. Te-au vandut sa faca averi copiilor sa deschida poarta cu telecomanda si sa-si cumpere masini scumpe si sa-si faca vile.
Vreau ca astia doi subprefecti sa fie echipati fiecare cu echipament de desfundare a canalelor si sa mearga din sat in sat sa le arate la primari cum se face implementrea programului de guvernare in teritoriu cu privire la prevenirea dezastrelor!
LNESILOR!