Cultură

„Firul artelor”, pictat cu talent de sute de elevi de la Liceul „Corneliu Baba” (FOTO)

Arta a coborât din atelier direct în stradă. La împlinirea a 14 ani de la înfiinţarea Liceului de Arte "Corneliu Baba", peste 400 de elevi au ieşit în stradă şi au desenat "Firul artelor”, un sul de hârtie albă, pusă pe trotuar, care leagă centrul oraşului de şcoala lor. Imagini inedite cu clădiri din oraş şi feţe zâmbitoare le-au surâs trecătorilor.

Copiii, mici şi mari, au invadat Complexul Sugălete şi s-au pus pe desenat tot ce le-a trecut prin minte, de la clădiri, la maşini, la feţe zâmbitoare.

Istoricul de artă Vasile Duda, profesor în cadrul şcolii, a declarat pentru Timp Online, că acesta este modul în care Liceul de Arte „Corneliu Baba” înţelege să sărbătorească aniversarea şcolii, oferindu-le şi trecătorilor o bucurie.

„Sărbătorim Zilele Liceului de Arte Corneliu Baba în spaţiul public, aşa cum am mai făcut-o şi cu alte ocazii. Firul artelor se derulează frumos de pe Dornei spre Independenţei. În felul acesta, copiii de diverse vârste sau trecătorii pot să picteze, să se bucure de culoare, de artă, de veselie, de oraş. Fiecare desenează ce vrea. Are dreptul să aleagă ce să aştearnă pe acest fir alb. Rămâne ca imaginaţia să îl ajute, creativitatea şi bucuria de a interveni pe o suprafaţă albă”, a spus Vasile Duda.

El a declarat că e important pentru un artist să lucreze în spaţiul public întrucât, în felul acesta, oricine poate vedea că nu e chiar atât de simplu de pictat.

„Mereu a fost o provocare pentru artist să iasă din atelier şi să lucreze în spaţiul public sub ochii celor care trec pe lângă el pentru că atunci se vede munca, se vede că, de multe ori încerci şi nu îţi iese. Poate că tocmai de aceea, nu se mai lucrează acum cum se lucra la sfârşitul secolului al XIX-lea cu impresioniştii pictură în aer liber. Mai rar vedem pe cineva să aşeze un  şevalet şi să lucreze în spaţiul public, dar eu cred că şi la noi, la Bistriţa, încet-încet tinerii, cei care au mai puţine prejudecăţi ca ceilalţi, le depăşesc şi lucrează în spaţiul public”, a declarat Vasile Duda.

Liceul de Arte “Corneliu Baba” Bistriţa împlineşte, vineri, 14 ani de la înfiinţare, ocazie cu care au loc mai multe evenimente. Tot va fi prezentat manualul “Cultură şi civilizaţie la Bistriţa” şi va fi vernisată expoziţia de pictură , grafică , ceramică , design vestimentar şi arhitectură “Maestrul şi ucenicii”. O altă expoziţie care va fi inaugurată vineri poartă numele de “Oraşul meu”.

Tot vineri, la sediul şcolii vor fi ateliere deschise şi activităţi recreative la care vor participa toate cadrele didactice, elevi, părinţi, bunici şi invitaţi.

Mai multe fotografii – pe pagina noastră de facebook!

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.