Peste 4000 de mormane de gunoi depozitate în mediul natural au fost identificate în județ de Grupul de Acțiune Locală (GAL) Ruralis, condus de Cristian Țetcu. O bună parte dintre ele sunt în albia sau pe malurile râului Bistrița Ardeleană, iar prefectul Stelian Dolha s-a convins și el cu ochii lui.
”Am identificat peste 4000 de mormane de gunoi, dar avem garanția că sunt mult mai multe. La unele nu s-a intervenit de doi-trei ani, chiar dacă au existat sesizări și avem cunoștință că au fost. Nu mai departe Bistrița are astfel de situații, cum este Sărata, în zona unde există un cartier de oameni nevoiași, undeva mai la capătul localității. Acolo este un depozit de deșeuri pe malul râului, dar nu este singurul. Apreciem că putem vorbi de peste 200 de tone de deșeuri care nu sunt sub control. Atât ADI, cât și administrațiile locale, vorbesc despre gestionarea gunoiului de pe teritoriul comunității. Tot ce ajunge pe malul râurilor, în păduri, este a nimănui și sunt niște cantități impresionante cu un impact extraordionar de mare asupra mediului”, a spus Cristian Țetcu pentru Timp Online.
GAL Ruralis ar vrea să stabilească anumite trasee de bicicletă sau pentru cei care vor să meargă pe jos și care să pornească din municipiu și să folosească infrastructura malurilor râurilor, mai ales pe Bistrița Ardeleană, dar s-a ciocnit de mizeria care e la tot pasul.
”Am parcurs cu colegii traseul din municipiu și până la confluența Șieului cu Someșul în zona Cociu – 50 de km – și culmea, toată distanța e pretabilă pentru astfel de trasee. Am observat, în schimb, că pe această distanță, există sute, dacă nu mii, de mormane de gunoi depozitate pe malul râului în cantități impresionante. Am postat, am transmis Gărzii de Mediu, am urcat pe platforma Trash Out, a fost preluată de platforma specializată de comunicare și informare 4B, au fost trimise toate sesizările către primării, și nici primarii, nici ADI Deșeuri, nici Poliția Comunitară nu mișcă un deget în acest sens. Aceste instituții habar nu au de ce se întâmplă cu mediul nostru natural, acesta este un lucru cert. Lucrurile, în realitate, sunt foarte grave. Dacă stăm să ne uităm la gradul de poluare cu plastic, vedem că toți arborii și tufele de pe marginile râului sunt plini cu astfel de pungi. Ce este tragic este că aceste pungi sunt deja vechi de 2-3 ani, poate chiar de 10. Încet, intră în faza de degradare, se transformă în microparticule care intră în apă, în sol și, prin evaporare ajung în aer, de care nu ne mai putem feri. Indiferent ce folosim: apa, un pește din apă, toate sunt compromise. Problema mare este ce soluție avem la această poluare cu microplastic? Dacă un PET mă aplec și-l iau de jos și îl bag într-un sac, dar cum iau aceste microparticule? Pe Bistrița Ardeleană de la Podul Jelnei până la Podul Berăriei, toate malurile sunt pline de astfel de pungi atârnate. Am stat și m-am gândit cine va putea curăța râul de aceste pungi? Sunt rupe, descompunse? Nimeni! Aceasta este moștenirea celor 30 de ani de nepăsare și incompetență a instuțiilor care ne-au condus și ne conduc, cu oameni incompetenți, bătuți în cuie pe fotolii care nu au înțelșes că va veni și vremea plății, iar acum a venit”, a mai spus Țetcu.
Sâmbătă, prefectul Stelian Dolha s-a convins cu ochii lui de ce se întâmplă.
”M-am deplasat în teren, împreună cu Cristian Țetcu, reprezentant al societății civile, unde am identificat pe râul Bistrița Ardeleană zone masiv afectate de depozitarea ilegală a deșeurilor și am constatat gravitatea problemelor poluante de pe albia râului.
În Sărata, de pildă, este îngrijorător faptul că un cartier întreg nu are nici măcar un tomberon pentru ca deșeurile menajere să poată fi colectate corespunzător de către oamenii din zonă.
Consider că este imperios necesar să identificăm care sunt cauzele acestui dezastru ecologic în județul Bistrița-Năsăud și, împreună cu instituțiile abilitate, să conștientizăm populația asupra urmărilor pe care depozitarea deșeurilor în natură le are asupra mediului și, implicit, a vieților noastre, dar și să luăm toate măsurile necesare pentru ca acest fenomen să fie stopat până nu este prea târziu. Bistrița-Năsăud este locul în care noi toți trăim și trebuie să avem grijă de el”, spune prefectul Stelian Dolha pe Facebook.
solutie: facute centre colectare plastic si dat o valoare pe plastic ca si la fier vechi. In citeva luni e curat bec. Intrebarea e la problema asta daca se vrea lucrul asta.
solutie: pistol
Trebuie valorizat ambalajul. Pentru că dacă doar comerciantul plătește pentru el și îl adaugă în prețul produsului, iar cumpărătorul nu mai are cum să recupereze din costul produsului…este o verigă lipsă. Și dacă ne bazăm doar pe bunăvoința și spiritul civic al cumpărătorului….din păcate apar astfel de mormane de gunoi. Iar o altă problemă este cu ambalajele mixte(hârtie – plastic, plastic-metal…etc.)nu știu în ce tomberon- ce categorie intră…
Buna observatie.
Imi permit sa dezvolt ca si solutie la ce ai spus SA MERGEM SA PLATIM IMPOZITELE IN ACESTE AMBLAJE: IN PETURI, IN PUNGI DE UNICA FOLOSINTA, CUTII, ETC….chiar si la magazine
atata timp cat garda de mediu sta in birouri,ce ati vrea?idem agentia de mediu,doua institutii care sed elegant.
Garda de mediu si-a luat salarul degeaba. Stau si clocesc prin birouri asteptand minivacanta si salarul. Toate institutiile trebuie sa iasa din birocratie si lenea de la stat si sa fie mai active iesind pe teren. Orasul arata graznic, mult praf de la strazile de pamant. Sunt strazi fara iluminat public. Se monteaza stalpi de iluminat pe strazi unde exista stalpi. De ce nu se monteaza panouri fotovoltaice cu led??? Se sapa si se intende cablu ca acum 50 de ani???? Nu gandeste nimeni de la stat????
Sunt foarte curios daca se va intimpla ceva. Cam asa arata nu doar peste tot linga oricare curs de apa ci si linga orice drum cit de cit acesibil cu masina sau caruta pana in virful muntelui. Este destul de ciudat cum unii fac eforturi uriase sa duca deseuri in locuri indepartate dar nu sint in stare se foloseasca sistemul implementat in aproprierea lor.
Ce sa se intample?
Problema e veche si e tot nerezolvata.
E ca la politicienii noi care vin odata la 4 ani si promit acelasi lucru la care prostii pun botul!
Trec aia patru ani ei iau slariul si raman cu pensia speciala si noi ramanem ….la fel de prosti!
eu a trebuit sa chem de doua ori garda de mediu,pt un jeg de dezvoltator, care ardea deseurile la locul constructiei,pana nu am ajuns la ministru, nu i au dat amenda.
concluzia?nu si fac datoria nici sesizati ,apoi din oficiu,niste putori toti la buget.
Daca a aflat si d-l prefect inseamna ca stie toata lumea. Dansul era ultimul care nu stia! Din acest moment situatia este sub control si se va rezolva inca in timpul vietii nepotilor nostri. Asteptam dronele si patrulele calare (evident numai dupa ce se vor asigura adaposturi pentru rangeri si cabaline , eventual hrana adecvata).
Chiar imi amintesc de acei calareti care patrulau in cete pentru curatenia raurilor acum 6-8 ani….pesemne erau…. fara cap!!!!
Un articol bun care imi deschide obligatoriu din nou gura si ma face sa strig . Inainte de toate este nesimtirea umana din fiecare localitate a judetului, lipsa de educatie care confunda apele cu cel mai ieftin transportator de gunoaie. Asa este, uitati pe unde doresc EDILII BN sa aduca turistii? Nepasare totala si neindeplinirea sarcinilor de serviciu este concluzia generala.
In ce priveste persoana TETCU CRISTIAN amicul, colegul, prietenul de nadejde, ocrotitorul numaru unu (1) al naturii din BN el si sotia lui oameni minunati care in fiecare sambata si Duminica o iau la pas pe toate coclaurile filmand si frumosul dar in special hidoseniile din jurul nostru. Tetcu are marele merit ca a realizat o aplicatie pe GPS unica in tara la vremea ei prin care sunt notate toate depozitele ilegale de gunoaie. Nici o institutie platita nu a fost capabila sa faca ce a studiat si notat Cristi Tetcu. Dar ce folos ca aceste experiente unice nu pot fi puse in practica pt. ca oameni cinstiti si onesti sunt in afara liniei de bataie cu gunoaiele nici macar un loc de consilier nici la Primarie nici la Prefectura si nici la CJ nu a ocupat acest mare luptator . NU ! acolo sunt pitipoii si pitipoancele . Pe functii privind starea mediului gasim habarnistii plictisiti si obositi cica vezi Doamne de multitudinea de probleme. Dati-va la o parte tovarasi si faceti loc unui om cunoscut si care lupta nu se scarpina intre neuroni ca mai toti dintre voi. Il cunosc cel mai bine si ma bat pt. un asemenea activist important care fara oboseala face aceste lucruri din totdeauna. Sefi, sefuti, angajati ! Luati-l pe Cristi Tetcu sa va invete si sa va arate unde-i baiu mare si ce trebuie sa faceti ca sa scapam de relele dintre noi si din NATURA
Mai este o tema importanta subiectul numaru doi. Depozitarea necontrolata a deseurilor din constructii. Pe asta o urmaresc eu si cand va veni vremea o sa o expun . Este sub lupa si contabilizez deja gramezile .
balane
ecologist impostor
tu care dai foc la gunoaie in curte
tu care vrei parcari etajate intre blocuri
etc
Poze si filmari poate face ori cine nu trebe sa fie mare activist de mediu ,Cristi Tetcu sa puna mana pe gunoaie daca vrea acele trasee de promenada ,sa ne arete din teren cum se face , nu din birourile caldute de la ADI deșeuri!!!
Stau si ma intreb de ce acele peturi nu sunt dorite de nimeni si aici ma refer la cei care valorifica aceste deseuri si le transforma in altceva. Cine sunt acesti reciclatori si de ce nu cumpara ei direct peturile pe modelul fierului vechi? Daca acolo ar fi fier vechi, pai in jumate de ora ar fi curat ca-n palma. Ar fi bataie pentr ele. Nu cumva aici ar trebui gasita rezolvarea problemei. Nu stiu de ce, dar am impresia ca toata aceasta colectare selectiva e un proiect esuat din start.
Primarii si politia locala sa fie in actiune, ca de aia isi iau banii, nu sa sada toata ziua in birouri. Sunt pline satele, orasele de gunoi si nu se ia nici o atitudine. Ia un pic sa fie scuturati acesti demnitari si sa faca campanii de informare sambata de sambata, duminica de duminca nu sa se plimbe la slujbele obstesti cu tricolorul peste piept. Lasam nationalismul si piosenia pe mai tarziu cand avem cu ce ne lauda. Si pentru cei ce nu inteleg cu vorba buna, sunt masuri de aplicat, numa bune pentru adunat bani la bugetul local. De asemenea, ne inchipuim ca generatiile tinere or fi mai responsabile in actiuni de prevenire a poluarii, a deseurilor aruncate alan-dala, dar nici vorba, prostia, obraznicia se autocultiva. De aceea, stimati domni primari, de mana cu dascalii, ia mai puneti de-o sedinta cu copiii aflati in bancile scolii si le mai explicati cum stam cu spiritul civic si cum trebuie sa fim prietenosi cu mediul. Aviz si celor care isi fac curatenie in gradini, in gospodarii, care, conform obiceiului, dau foc la tot ce prind, frunze, crengi, cauciucuri, plastic, indiferent ce, sa arda. Conform legii, e interzis sa dai foc oricarui tip de deseu, inclusiv cele vegetale, dar unii „baeti destepti” inca mai dau permis de lucru cu focu la aprins buruieni, naylone, chiar daca legea zice altfel. Stato un pic de vorba, voi, autoritati publice, si va reglementati pe plan local, ca lumea tot inspre rau se indreapta, si la voi sunt hățurile societatii.
Dolha a văzut o grămadă de gunoi și a profitat de ea să-și facă imagine.
Am si eu doi impostori de pe la pesedeu, Petrov alias (rabinul sau n.r roman ) care ma ataca de fiecare data si si-au facut un scop in viata pt. asta. Mi se falfaie ce ziceti voi acolo in nemernicia si nimicurile voastre. Cine ma cunoaste cu adevarat si au stat de vorba si m-au vizitat sunt oameni cu care si de la care am invatat impreuna multe lucruri. Nu va pot spune domni ca nu sunteti, nici macar indivizi cu neuronii intregi. Sunteti niste simple hahalere care inventati povesti de doi bani fara sa ma cunoasteti absolut deloc.Petrov nu este vorba de scandaluri cand arati nemernicia si strea jalnica a mediului in care traim. Doar asa apasat, si strigand in gura mare se mai atrage atentia la cat de grave sunt lucrurile. Dar ce este si mai grav este impostura si ticalosia semenilor care scriu in anonimat la care si tu iti aduci contributia.
Un impostor imi scrie ca am dat foc in curte. DA au fost primaveri cand am curatat de resturi vegetale gradina de zarzavat si cum de 3000 de ani omenirea da foc la astfel de vegetale uscate am facut-o si eu. Intre timp avem o lege Europeana care interzice aprinderea resturilor vegetale de care am luat cunostinta si am locul meu la tara unde il las la macerat. Acolo si in nici un caz in oras imi depozitez resturile vegetale intr-un spatiu generos. Dar te intreb pe tine daca ai plantat un copac la viata ta ? Cele cateva mii de fire plantate de cand eram la scoala din anii 70 si continuu pana astazi isi fac treaba si primesti si tu la gurita ta aer bun ca sa te poti scalambaia pe onlinuri.
am platat 5000 doar intr-o primavara
Ecologia adoptata de tine e cea de membru al unui partid politic ecoogist care nu are treaba cu …cetateanul!!
Acelasi impostor fara nume si verticalitate imi spune ca vreau parcari de resedinta intre blocuri. Pai unde ai vrea tu sa se faca, in centrul orasului pe Pietonal ? Punctele termice dezafectate nu sunt intre blocuri ? Halal gandire de postac ai baiatule !Am cerut deja si insist ca pe Bugetul 2021 sa inceapa construirea acestor parcari. Ma bucur mult ca deja domnul Primar IOAN TURC le ia in serios si s-a deplasat cu oamenii din primarie sa identifice aceste locatii care pot permite acest lucru. Deci iata ca incet cu treaba buna se iau in calcul cererile mele si ale colegilor mei de la B-ta Civica si Kilometrul Albastru . Astept pe mai departe si noua formula pe care o doresc privind CADASTRUL VERDE al orasului facuta ca la carte si pentru care m-am implicat serios.
un ecologist adevarat nu lupta pentru realizarea parcarilor intre blocuri….lupta pentru reducerea numarului de masini parcate intre blocuri!!!!
asa ca ramai tot doar un nonecologist!
Doar o simpla completare la cele spuse pana acum, sa nu uitați ca din apa cu zoaiele aruncate de unii și alții, bem toți cei care locuim in Bistrita și pana la Lechinta. Și nici un tratament aplicat in Stația de tratare a apei nu poate elimina toate mizeriile aruncate in apa! Educația ecologică lipsește cu desăvârșire și instituțiile cu atribuții și responsabilități in acest sens stau bine merci , pe bani mulți, sporuri și indiferenta! Realități bine cunoscute de zeci de ani! Sa vedem cine reușește sa schimbe lucrurile! Succesuri!
toate aceste institutii enumerate …sunt garzi de corp ale statului , nu al cetateanului!
SA STRANGEM MASINI DE PET-URI SI SA MEARGA IN TARA, in FIECARE comuna si oras, in FATA LA TAXE SI IMPOZITE…
fiecare cetatean care intra sa plateasca impozite si taxe sa fie intrebat daca e multumit de situatia poluarii cu PETURI DIN ROMANIA….cine e nemultumit sa primeasca cate un PET in care sa-si puna banii si sa l de-a la casierie….
SA SE DESCURCE STATUL CU ELE!
SUCCES!!!