Actualitate

Diana Morar, despre PNRR și un proiect în sprijinul angajaților și angajatorilor

Deputatul PNL Diana Morar a declarat într-o conferință de presă că Planul Naţional de Rezilienţă şi Redresare pe care România îl va propune Comisiei Europene, în urma procesului de avizare guvernamentală, este structurat pe șase piloni distincți și pe 33 de componente principale:

”România va primi o alocare de granturi și împrumuturi în valoare totală de 29,2 miliarde euro, iar aproximativ 11% din bani sunt alocați pentru educație, 9% pentru sănătate, 28% pentru transport rutier, feroviar și metrou.

Cei șase piloni, după care se vor realiza ghidurile și apelurile de proiecte, sunt: 1. Tranziție verde – cu investiții în apă, canalizare, irigații, păduri, managementul deșeurilor, transport feroviar și metrou, eficiență energetică, 2. Transformare digitală, 3. Creștere inteligentă, sustenabilă și inclusivă – care cuprinde reforma pensiilor, a companiilor de stat, sprijin pentru mediul de afaceri, cercetare-inovare, învățământ, 4. Coeziune socială și teritorială – fonduri pentru localități, comunități sărace, comunități rurale, infrastructură socială, România Velo, România turistică, 5. Sănătate și reziliență economică, socială și instituțională – infrastructură de sănătate, școlară, reforma administrației, 6. Politici pentru generația următoare – bani pentru tineret și sport, creșe, reducerea abandonului școlar”.

Ea a vorbit și despre un proiect de Ordonanță de Urgență care va sprijini angajații, prin creșterea veniturilor, dar și angajatorii prin asigurarea forței de muncă necesare reluării activității:

”Este vorba de stimulentul de reinserție pentru părintele care se întoarce la muncă înainte de șase luni. Acesta crește de la 650 de lei lunar la 1.500 de lei și se acordă până la împlinirea vârstei de 2 ani de către copil. Se estimează că va crește cu 20% numărul de beneficiari ai acestui tip de indemnizație.

Acest proiect vine concomitent cu cel care conferă dreptul și nu obligația angajaților care ajung la vârsta pensionării, 65 de ani să își continue activitatea până la împlinirea vârstei de 70 de ani, atât în sectorul public cât și în cel privat.

Celor care care aleg să lucreze până la 70 de ani în sectorul public li se va suspenda plata pensiei, regulă care nu se aplică în sectorul privat. Orice angajat care vrea să revină asupra deciziei și dorește să se întoarcă la pensie o poate face oricând, urmând să beneficieze de recalcularea pensiei, avantajul fiind majorarea pensiei proporțional cu perioada lucrată. În sectorul public sunt acum circa 35.000 de persoane care realizează cumul de pensie și salariu. Odată cu intrarea în vigoare a proiectului care interzice cumularea pensiei cu salariul de la stat, cei care lucrează la stat trebuie să opteze pentru una dintre cele două surse de venit. Există și excepții, date de CCR pentru persoanele ales în exercitarea mandatului, personalul didactic, persoanele încadrate în gradul III de invaliditate”.

https://www.facebook.com/moraroliviadiana/posts/302995981385076

1 comentariu

  • Cum e aia?
    Daca lucrezila stat dupa 65 de ani nu platesti pensia si daca lucrezi la privat platesti toate taxele?
    Nooooo!
    Asta suna a discriminare PUr ROMANEASCA….
    concluzia e simpla…
    adica bosorogii de la privat platesc salarii pentru bosorogii de la stat!
    adica privatii ce au facut toata viata o fac si la pensie!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.