Actualitate

Via Transilvanica a ajuns pe tărâmul dacilor liberi. Va trece prin ținuturi spectaculoase

Via Transilvanica a ajuns în județul Hunedoara unde vor fi amenajați și marcați 167 de kilometri, drumul urmând să ajungă la obiective de talie mondială: Sarmizegetusa Regia, Podișul Hațeg și Ulpia Traiana Sarmizegetusa.

”Nu a fost tocmai ușor să stabilim traseul, când avem la îndemână atâtea lucruri și obiective interesante pe care le are acest județ. Parcurgând cei 167 kilometri, vom fi aruncați în trecut, cu milioane de ani în urmă, hoinărind împreună cu dinozaurii pitici, sau mii de ani înapoi, la taclale cu dacii și romanii. Istorii de importanță națională și individuală, atât de interesantă de trăit și simțit pe propria piele, mai ales, la pas. Ne dorim ca în luna septembrie să putem merge pe Via Transilvanica din județul Hunedoara”, a anunțat Asociația Tășuleasa Social, care a reușit, până la sfârșitul anului trecut, să finalizeze 800 de kilometri din drumul care unește țara în judeţele Suceava, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Braşov, Sibiu şi Mehedinţi.

”Avem deja o variantă finală, în care am stabilit ca Via Transilvanica să străbată nouă comune și trei obiective de talie mondială: Sarmizegetusa Regia, Podișul Hațeg și Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Am avut și un prim contact cu autoritățile locale, care au fost foarte deschise față de proiectul nostru, care are un potențial uriaș, prin care putem să facem un nou tip de turism. Lucrările fizice sunt programate pentru perioada iulie – septembrie, când vom avea nevoie uriașă de voluntari pentru a marca traseul. Și, în egală măsură avem nevoie de sponsori. Ziua de 18 septembrie am stabilit-o ca dată de naștere a Via Transilvanica în Hunedoara. Consider că acest tip de turism, activ, este viitorul turismului și eco-turismului în România. Avem o țară de talie mondială, care merită promovată din acest punct de vedere”, a declarat, pentru GO HunedoaraAlin Ușeriu.

La fiecare kilometru parcurs va fi amplasată câte o bornă de andezit sculptată, personalizată pentru regiunea pe care o tranzitează. Artistul hunedorean Ion Barbu a desenat deja trei pietre ce au fost sculptate, cu care se va deschide Calea Transilvaniei din județul Hunedoara.

„Ion Barbu a deschis un nou drum pe care sperăm să calce și alți artiști care, poate ne vor ajuta să personalizăm și următoarele pietre de hotar. În martie comandăm și celelalte pietre de andezit, care trebuie tăiate, fiecare piatră cântărind câte 230 de kilograme. Câteva au fost deja realizate, cu simbolurile specifice județului Hunedoara, însă mai sunt destul de multe de finalizat. Până în luna august trebuie să fie gata pentru a putea fi duse în teren și amplasate în fiecare comunitate. Este mult de lucru și ne dorim să fie cel mai frumos proiect din lume”, a mai precizat Ușeriu.

Acest proiect aduce beneficii și notorietate nu numai pentru Tășuleasa Social, dar mai ales pentru locuitorii zonelor pe care Via Transilvanica le tranzitează. Turiștii, pe lângă că vor lăsa bani, prin locurile pe care le tranzitează, pentru cazare, masă etc., ei vor fi și ambasadori ai acestor locuri.

Sunt multe locuri minunate pe care eu, ajuns la 50 de ani, român neaoș fiind, nu știam de existența lor, așa cum este Fundătura Ponorului. Ei, iată că, acum, aceste locuri se pot promova cu ajutorul unor oameni de calitate, turiștii, care nu au nevoie de mare lucru. O poveste, ceva de mâncare, un loc unde să-și așeze capul până în ziua următoare și poate o mașină se spălat pentru a-și curăța hainele, iar a doua zi dimineața pornesc din nou la drum”, a spus reședintele Tășuleasa Social.

De la Putna au plecat, anul trecut, pe Via Transilvanica, mai bine de 1.500 de oameni anul trecut, iar reacția lor este una grandioasă. Putem să spunem că avem, în sfârșit, o cărare pe care să nu ne pierdem în frumoasa noastră Românie”, a conchis Alin Ușeriu.

18 comentarii

  • M-am declarat intotdeauna fan al conceptului Via Transilvanica. Felicit initiatorii (Asociatia Tasuleasa , in frunte cu cei doi frati , bargauani de isprava) pentru munca depusa in atragerea de noi sponsori si artisti care sa inobileze acele borne de marcaj . As adauga insa ca adevarul istoric ar trebui sa primeze chiar si in acest articol. Dupa cucerirea Daciei de catre romani aceasta a fost transformata in provincie romana .Este peste logica elementara sa credem ca in zona fostei capitale simbol ar mai fi ramas daci liberi .Cei care au mai ramas in viata , dupa luptele atroce care au avut loc , s-au retras in tinuturile nordice (Maramures , Moldova).Asa spun izvoarele istorice.

  • Stimate Leo , cred ca Alin se referea la dacii liberi,dinainte de cucerirea romana…Tu ai dreptate referitor la izvoarele istorice dar hai sa lasam povestea frumoasa si ne bucuram de natura,animale, lectura si prieteni noi…Cu cordialitate,MNPop

  • Vreau sa pun o intrebare, de fapt doua si sper sa nu imi iau hate… Intrebarea chiar nu vreau sa fie provocatoare sau tendențioasă.
    Cui ajuta bornele astea? Si cum ajuta bornele astea?

  • Via Transilvanica sau „Drumul care uneste” a devenit un vis implinit al Asociației Tăşuleasa Social – cel mai important ONG initiat si condus de Alin Uşeriu, având ca obiective voluntariatul, cultura organizațională şi respectul pentru natură. Proiectul Via Transilvanica, a fost lansat în anul 2018, urmărind marcarea și amenajarea unui traseu turistic și de pelerinaj de 1000 kilometri care pornește de la Putna, străbate Transilvania și se încheie la Drobeta-Turnu Severin (Vezi: https://timponline.ro/borna-0-transilvanica-proiect-monumental-marca-tasu-foto-video/)
    Vestea bună este că Via Transilvanica, a fost inclusă în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) la capitolul 4, ”România velo – Încurajarea transportului și turismului pe bicicletă, pedestru și alte forme nemotorizate”, fiind singurul obiectiv de investitii menționat la acest capitol. Includerea rutei Via Transilvanica printre proiectele mature inițiate de societatea civilă și de administrațiile publice locale pentru trasee pedestre, velo, nautice fără motor și ecvestre completează documentul cu care România merge la negocierea cu Comisia Europeană. Bugetul inițial de negociere pe capitolul, 4 este de 120 de milioane de euro, din care o bună parte ar putea reveni pentru Via Transilvanica.

  • Asa sa fie , d-le doctor , NUMAI SA IASA BINE ! Pe vremuri demult apuse se afla traitor , in satul natal un croitor , nici mai rau si nici mai bun decat multii altii , dar mult mai inteligent decum te-ai fi asteptat pentru acele locuri si acele vremuri. Intr-o zi au poposit la dansul doua cliente : una fandosita si „pretioasa” (mai degraba pretentioasa) care i-a cerut croitorului sa-i faca o rochie dupa un model dintr-o celebra revista de moda desi corpul sau butucanos nu semana nici pe departe cu trupul tras prin inel al „modelinei”; a doua , o tanara de la tara , cu bani putini si fara stiinta de carte dar avand un trup asemanator tinerei din revista. Croitorul a insistat pentru prima clienta sa renunte la modelul din revista dar doamna simandicoasa , nu si nu. Pe cealalta clienta a intrebat-o cum ar vrea sa arate rochia iar fata a spus : „Fa-o cum stii d-ta , numa sa iasa bine”. Croitorul s-a conformat cu toata straduinta dar lucrurile n-au iesit bine pentru toata lumea .Croitorul cu pricina , era de fapt croitoreasa (cum se spune de obicei la tara ) si a fost mama mea.

  • Alin , incerc s-a raspund intrebarilor tale . In primul rand acele asa- zise borne indeplinesc rolul de marcaje pentru fiecare km de drum (via- din latina) sau carare , identic cu bornele/pietrele kilometrice.De fapt Via Transilvanica poate fi considerata intr-un anumit sens , o carare , care poate fi parcursa pe jos (per pedes apostolorum , adica pe jos ca apostolii) sau cu bicicleta. In al doilea rand bornele trebuie privite ca un fel de totemuri ale neamului , fiecare borna fiind diferita de celelalte si ingloband simboluri ancestrale sau contemporane ale zonei . Ele sunt in fapt niste creatii artistice fiind elaborate de sculptori renumiti sau studenti cu specialitatea sculptura.Asa inteleg eu rolul bornelor. Nu stiu daca pentru realizarea „artistica” se dau sau nu bani.Stiu ca in anii trecuti la Asociatia Tasuleasa au lucrat studenti de la Iasi.Am inteles ca sculptorii au libertate deplina in munca lor de creatie.Sper ca m-am facut cat decat inteles.

  • Nu inteleg legatura cu Mehedintiul, de ce s-a ales ca punct final acest judet? ma poate lamurii cineva?am inteles ca are legatura cu Hohantolarii…oricum adevaratul rege ptr.tara a fost Ceausescu…a fost al nostru al tuturor celor de jos cum ne numesc mai nou cei de sus,cred ca era mult mai intelept ca punct final ales Scornicestiul, e mult mai reprezentativ ptr.intreg neamul Romanesc.

  • Te-ai gasit si matale, tablagiu in rezerva, sa vorbesti!! Sa -mi iertati ,stimati cititori, limbajul dar la asemenea indivizi care si acum il plang pe nenorocitul ala gangav… Daca nu intelegi ceva, tovarase gradat, intereseaza-te si nu mai jigni ISTORIA! Si, ai curajul sa semnezi aberatiile pe care le debitezi! Poate ai si un nume… nu ala… Visezi doar catuse si familia analfabetului cu 2 clase ! Iti dau un sfat : Cauta alt ziar!

  • Mai taca-ti fleanca bai halan-dalas ca nu am avut nici o treaba cu tine . Du-te naibii si vaccineaza-te decat sa palavragesti magarii. Nu poti avea o seara ca lumea pana nu dai cu bota in rahat ?

    • Alan Dala! De ce cobori la nivelul unui pupu comunist și îi dai satisfacția de a intra în polemica cu tine. Chiar crezi că merită atenție? Nu vezi că e clovnul orașului? Merita?

    • @Anonimul
      Mai trebuie să mai și râdem, iar uneori simți nevoia unui umor facil, să râzi de măscărici. Nu trebuie sa stăm tot timpul serioși și încruntați. 🙂

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.