Social

Cum se simte călugărul de la Mănăstirea Rebra-Parva care a căzut din clopotniță

Căderea din clopotniță a călugărului de la Mănăstirea Rebra-Parva este considerată accident de muncă și este cercetată de o comisie de la Propopiatul Ortodox Năsăud, a declarat Gavrilă Rodilă, inspector șef-adjunct la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bistrița-Năsăud într-o ședință de Colegiu prefectural. Câtă vreme acesta este în viață, potrivit legislației, nu este nevoie de o anchetă din partea ITM, doar de viza finală pe dosarul care va fi transmis Casei Județene de Pensii în cazul în care el rămâne în incapacitate de muncă.

”Orice accident se anunță prin 112, dar dacă nu se întâmplă în zona de activitate organizată, nu intră în competența Legii 319. Doar dacă este activitate organizată se încadrează ca accident de muncă, dacă nu, nu. El se cercetează de către Poliție și parchet, dar nu de către ITM. Cazul călugărului de la Mănăstirea Rebra-Parva este comunicat la noi. Deocamdată călugărul trăiește. Cazul e cercetat de o comisie numită de Protopopiatul Năsăud. S-a mers la fața locului. Doamne dă ca acest călugăr să-și revină! În finalizarea cercetării va veni la noi dosarul spre avizare și se va încadra ca accident cu incapacitate temporară de muncă. Eu asta îmi doresc. Dacă călugărul decedează, cazul va fi preluat de ITM. Aceasta este legislația. Nu poți face nimic în afara legii. Noi dăm curs oricărei sesizări, prin 112, de la presă, de la oameni. Chiar dacă nu dăm curs astăzi fiindcă nu am aflat de el, nu crede că ne-a scăpat niciun eveniment să nu fie rezolvat și finalizat. Toate accidentele au o finalitate la procuror”, a spus Gavrilă Rodilă.

Intervenția inspectorului șef adjunct al ITM a venit în contextul în care prefectul Stelian Dolha a considerat că tema accidentelor de muncă trebuie dezbătută.

”Mi se pare că sunt destul de multe accidente de muncă. Să ai patru într-o săptămână mi se pare îngrijorător, atât accidente de muncă în construcții cât și în sectorul agricol. Avem bărbatul de la Rodna care a căzut de pe schele în Someș, avem călugărul de la Parva care a ajuns la Cluj-Napoca, la clinică, avem un bărbat căruia i-au fost strivite picioarele de un utilaj agricol și tânărul care s-a accidentat cu un fierăstrău electric. E un semn de întrebare pe care trebuie să ni-l punem”, a spus prefectul Stelian Dolha, explicând de ce vrea să se discute despre asta.

În 22 martie, un călugăr în vârstă de 33 de ani a căzut din clopotnița Mănăstirii Rebra-Parva, suferind un traumatism cranian sever și intrând în comă profundă. A fost stabilizat de echipajele medicale și predat elicopterului SMURD de la Baza Aeromedicală Jibou, care l-a transportat la o clinică de specialitate din Cluj-Napoca.

Conform raportului ITM, în anul 2021 până în data de 29.03.2021 la Inspectoratul Teritorial de Muncă Bistriţa-Năsăud au fost comunicate 34 de evenimente produse pe raza judeţului. Din cele 34 de evenimente comunicate, un eveniment este mortal, în curs de cercetare și un eveniment a fost cercetat si încadrat ca incident periculos.

Sectoarele economiei naţionale în care au fost înregistrate cele mai multe accidente de muncă sunt:

  • Prelucrarea lemnului – 1 accidentat;
  • Industria construcțiilor metalice și a produselor din metal, exclusiv mașini, utilaje și instalații – 2 accidentaţi;
  • Fabricarea de mașini, utilaje și echipamente n.c.a. – 1 accidentat;
  • Activități referitoare la sănătatea umană – 1 accidentat;
  • Industria alimentară – 1 accidentați;

În anul 2020 au fost înregistrate de către ITM BN un număr de 93 accidente cu: 93 persoane accidentate din care 6 persoane accidentate mortal.

Sectoarele economiei naţionale în care au fost înregistrate cele mai multe accidente de muncă sunt:

  • Agricultura și sevicii anexae – 1 accidentat;
  • Silvicultura și exploatare forestieră – 11 accidentaţi;
  • Industria alimentară – 2 accidentați;
  • Fabricarea produselor textile – 1 accidentat;
  • Prelucrarea lemnului – 5 accidentați;
  • Fabricarea produselor din cauciuc și mase plastice – 5 accidentați;
  • Industria construcțiilor metalice și a produselor din metal, exclusiv mașini, utilaje și instalații – 9 accidentaţi;
  • Fabricarea echipamentelor electrice – 5 accidentați;
  • Fabricarea de masini, utilaje și echipamente n.c.a. – 10 accidentați;
  • Fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor și semiremorcilor – 8 accidentați;
  • Fabricarea de mobilă –1 accidentat;
  • Recuperare deseuri – 1 accidentat;
  • Construcții de clădiri – 9 accidentați;
  • Lucrări de geniu civil – 4 accidentați;
  • Comerț cu ridicata și cu amănuntul, intreținerea și repararea autovehiculelor și motociclete – 1 accidentat;
  • Transporturi prin conducte – 2 accidentaţi;
  • Activități de poștă și curierat – 1 accidentat;
  • Administrație publică și apărare, asigurări sociale din sistemul public – 1 accidentat;
  • Activități referitoare la sănătatea umană – 9 accidentaţi;

În anul 2020, din 80 de accidentați cu incapacitate temporară de muncă au încheiat incapacitateatemporară de muncă 57 persoane prin reluarea activităţii și 3 cu invaliditate confirmată. În anul 2020 în judeţul Bistriţa – Năsăud nu a fost cercetat și înregistrat nici un caz de boală profesională.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.