Actualitate

Catolicii și protestanții sărbătoresc Paștele. Ouăle gigant, din nou pe străzi. Cât costă mielul și brânza

(FOTO) Orașul a îmbrăcat haine de sărbătoare fiindcă duminică sărbătoresc Paștele catolicii și protestanții. Dacă la struți și mere noua conducere a Primăriei Bistrița a renunțat, în schimb ouăle gigant au apărut din nou, mai ales spre bucuria copiilor care se fotografiază de zor cu ele.

Și magazinele s-au aprovizionat cu carne de miel. Kilogramul costă între 34 de lei (partea anterioară cu cap) și 44 de lei (posteriorul), organele pentru drob fiind tot 44 de lei/kg.

La ciobanii din Piața Decebal, kilogramul de caș costă 25 de lei, iar de urdă 15 lei.

În unele magazine, și din cauza emoției create pe marginea închiderii acestora în week-end de la ora 18.00, a dispărut făina albă.

Circulația va fi permisă în intervalul sâmbătă 3 aprilie, ora 20.00 – duminică 4 aprilie, ora 02.00 pentru cei care vor să participe la slujba de Înviere.

Un efectiv de 235 de jandarmi va fi prezent la manifestările religioase prilejuite de sărbătorile pascale catolice, pentru a asigura măsurile de ordine publică. În medie, 150 de poliţişti bistriţeni vor fi în stradă în fiecare zi  pe tot teritoriul județului și vor acționa pentru prevenirea evenimentelor neplăcute. Zilnic, peste 100 de pompieri bistrițeni care încadrează mijloacele tehnice sunt pregătiți să intervină pentru acordarea asistenței medicale de urgență.

9 comentarii

  • Mai lipsesc STRUTII si MERELE tot din (poliesteri) ca sa fie complet tabloul cretian de primavara. Nu le aduceti ? Sarbatori faine celor care le asteapta !

    • Nu ești pe subiect. Și problema cu ouăle nu e a ta. Nici cu tine nu a avut treabă nimeni când ai populat râul cu pește, spre exemplu, și jumătate i-ai lăsat în portbagaj.

  • Oare cand vom avea pastele deodata cu occidentul??? Aiurea cu calendarele astea inventate de altii. La anul il voi tine cum il tine lumea civilizata. M-am saturat sa nu am pastele cu ceilalti.

    • Comentacii noii securități adică tu bălane ești toată ziua aici. Faci ore suplimentare.

  • Ieri nu am fost ca am plantat copaci. Astazi recuperez ca o ploat. Hai sa traiesti si daca vrei inchide ochii si nu citi bai Petru draga !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.