Actualitate

Bogdan Ivan, apel ”disperat”, în numele oamenilor, către actualul Guvern

Deputatul PSD Bogdan Ivan a declarat într-o conferință de presă că numai în județul Bistrița-Năsăud sunt peste 6.000 de oameni cu veniturile reduse din cauza crizei coronavirusului, oameni care nu mai au din ce să trăiască, parlamentarul adresând un apel guvernanților să-i asculte pe acești oameni și să vină în ajutorul lor.

”Încă de anul trecut clamam împreună cu colegii mei din PSD că mai bine de o jumătate de milion de români și peste 6.000 de bistrițeni au veniturile diminuate în această perioadă din cauza crizei coronavirusului și proastei sale gestionări. Toate aceste informații se confirmă. Avem datele Ministerului Muncii și Protecției Sociale și cele ale Institutului Național de Statistică din care reiese că peste 1,3 milioane de români au primit șomaj tehnic în această perioadă, iar în medie, pentru peste 60% dintre ei, nu a depășit o mie de lei net pe lună, iar peste 350.000 de români și-au pierdut locurile de muncă în această perioadă. Când ne uităm la aceste cifre reci, ne gândim la dramele multor oameni harnici care vor să muncească, care vor să fie lăsați să meargă la muncă, iar pe de altă parte vedem un guvern care clamează zi lumină cât de bine merg toate și cât duduie economia. Cred că mulți dintre acești guvernanți nu trăiesc în România sau merg prea des la Bruxelles sau, cum spunea Tudor Arghezi, una spun alta fumează”, a afirmat deputatul PSD.

Bogdan Ivan s-a referit și la recentele apariții publice ale unor miniștri care sunt ”apostolii restricțiilor în ceea ce înseamnă viață socială în România”, Raluca Turcan și Vlad Voiculescu, suprinși fără mască.

”Bistrițenii care au protestat într-o formă mai inedită, în sensul că se plimbau pur și simplu pe stradă claxonând, au fost amendați, în timp ce ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, stătea relaxat în Parlament fără mască, doamna Raluca Turcan mergea la mese fără mască, se mai și poza, iar Poliția acolo nu a intervenit deloc. Sau e lege pentru toată lumea sau doar pe unii care nu-s miniștri, hai să ne înțelegem”, a adăugat el.

În aceeași conferință de presă, Bogdan Ivan a spus că vrea să felicite actualul Guvern pentru ”performanța a aloca 2,4% din PIB pentru reconstrucția economică a României după ce anul trecut a alocat doar 1% în același scop în urma crizei de coronavirus”.

”Astfel, România este pe locul 124 din 191 în topul națiunilor care au investit bani în economie. Din nou, suntem devansați de state ca și Congo, Burkina Faso sau Malaezia. Acesta este respectul pe care un guvern de dreapta îl arată antreprenorilor și angajaților. Proasta gestionare a crizei a dus la o gravă criză economică și indirect va duce la o criză umanitară în țara noastră”, a adăugat el.

Deputatul a precizat că PSD nu are ”pretenția că deține adevărul absolut”, dar a avut consultări cu mediul academic, cu asociațiile profesionale ale medicilor, cu patronate, cu sindicate și a pus pe masa Guvernului cu un buget alternativ ”care să rezolve mare parte din progremele economice și sociale ale României, cu un pact național pentru sănătate”.

”Am fost ignorați total. Nu pot să înțeleg logica acestor oameni care au ajuns la stadiul în care 80% dintre români spun, prin sondaje de opinie, că Guvernul României ne duce într-o direcție greșită. Acești oameni refuză să asculte orice partener de dialog social. Copiii sunt băgați forțat în vacanță tot din lipsa capacității de gestionare a crizei, din lipsa capacității de testare gratuită a elevilor în școli. Trebuie să luăm exemplul altor state – Cehia, Slovacia, Polonia – care păstrează niște reguli sanitare clare, dar lasă ca viața socială și economia să meargă mai departe. Franța a dispus măsuri draconice în ce privește programul magazinelor și HoReCa și, cu toate acestea, este pe locul 4 în lume la incidența cazurilor de coronavirus”, a spus Bogdan Ivan.

”Fac un ultim apel disperat actualului Guvern în numele oamenilor care mă sună sau îmi scriu că nu au din ce să trăiască, au rămas cu un șomaj tehnic de 900-1.000 de lei. Sunt familii cu 2 părinți în aceeași situație. Au rate la bănci și copiii la școală, au de plătit chirii și nu au din ce trăi, sunt oameni demni care vor să muncească. Cred că Guvernul ar trebui să se orienteze și spre ei, nu doar spre contracte grase cu prieteni ai liberalilor sau ai USR-iștilor. Toată această comunicare a lor este defectuoasă, nu ni se explică de ce se impun aceste restricții, cât vor dura și care este perspectiva. Nu s-au ales între ei, oamenii i-au ales, să iasă și să explice public, președintele Iohannis, premierul Cîțu, concret, răspicat, așa cum o fac adevărații lideri din Occident, gen Angela Merkel, să ne explice clar cine, ce, când și cum. Acum vin și ne explică secretari de stat care nu au fost aleși, ne și ceartă, iar eu nu pot suporta lucrurile acestea și vreau să le transmit un mesaj guvernanților: sper ca, până la urmă, să înțelegeți că oamenii sunt cei care v-au votat, nu v-ați votat voi între voi! Ascultați-i pe oameni”, a conchis deputatul PSD.

https://www.facebook.com/psd.bistrita.nasaud/posts/4152904438074647

12 comentarii

  • Demagogilor!!! Nu vă e rușine?!? Vouă vă pasă de oameni acum?!? Bine că nu v-a păsat de 30 de ani de când sunteți la putere!!!! Lupi in blană de oaie ce sunteți! Daca erați voi la conducere n-ați fi mișcat un deget pentru popor! Vă mișcați degetele și mâinile doar pentru a vă umple buzunarele și conturile de pe spatele muncii cinstite a oamenilor care luptă zi de zi pentru a pune pâine pe masa copiilor…Nu vă pasă de nimic și de nimeni înafara de voi! Ce nu suportați voi, măi fățarnicilor? Noi suntem cei care nu mai suportăm să vă vedem nici măcar în pozele articolelor de ziar, hoților! Stați în banca voastră și bucurați-vă de averile furate de la popor! Nu vă ajung?Mai vreți? De asta nu vă liniștiti și nu dispăreți din ochii noștri oricât vi se spune că NU VĂ MAI SUPORTĂM?!? De asta strigați sus și tare că nu e bun Guvernul și deciziile celor ca voi? Voi ați fost „Guvernul” timp de o viață și în urma voastră ați lăsat praf și pulbere, hoților!Si nu uitați că în Guvern încă au mai rămas „de-ai voștri” din ăștia-„reprofilați” în funcție de interese!!! Lipitori de afișe, atât știți:să lipiți afișe și să luați poziția”ghiocelului” în fața celor care sperați să vă ajute să mai urcați o treaptă în ierarhia”hoției” drept răsplată pentru singurul lucru de care sunteți capabili, singurul lucru pe care l-ați făcut responsabil în viața voastră:LIPIREA AFIȘELOR… Acum aveți tupeul să ieșiți în fața și să vă atingeți de opinia noastra, a oamenilor cinstiți și cu capul pe umeri, încercând să ne influențentati părerile? Ascundeti-vă, nerușinaților, pentru că , mai devreme sau mai târziu, o să vă ajungă mânia lui Dumnezeu!!! El e singurul care a avut grijă de noi când voi ați vrut să ne distrugeți ca popor! Indiferent cine va fi la putere nu va reuși să facă mai mult rău țării acesteia decât voi, vampirilor! Ne-ați „supt” viața și speranțele că vreodată va fi mai bine… Dispăreți din ochii noștri pentru că voi sunteți imaginea vie a nerușinării și a demagogiei!!! Dispăreți!

    • „Ne-ați „supt” viața și speranțele că vreodată va fi mai bine… Dispăreți din ochii noștri pentru că voi sunteți imaginea vie a nerușinării și a demagogiei!!! Dispăreți!” Felicitari, Cat Women! Ma inclin in fata ta cu recunostinta si respect!

  • Iar ai apărut, bre, Ivane! Pentru asta-ți ei tu un purcoi de bani ca salariu pe lună? Nu-i mai punem la socoteală pe cei pentru cabinetul parlamentar. 1 La mână, în toată lumea pandemia de COVID încă n-a fost eradicată, deci, ce să pricep, toți sunt incompetenți și limitați decizional, doar luminile de la piședeu știu ce trebuia făcut, dar n-au fost lăsați să facă; 2 la mână, cât ați fost la guvernare n-ați făcut nimic pentru a scoate oamenii din sărăcie; dacă ați fi făcut acest lucru, comunitățile păstorite din tată în fiu de piședeu nu ar arăta în halul în care arată. 3 la mână, vă aud că nu este gestionată bine pandemia, poate așa o fi, nu cunosc soluții miraculoase prin care poate fi controlată la perfecție, dar, având în vedere că tot lătrați și tot ieșiți cu pieptul înainte, haidați cu măsurile minune care pot eradica COVIDUL. Toate aceste minuni miraculoase ar servi nemaipomenit de bine și țărilor occidentale, nici ele nu prea reușesc să combată virusul. 4 la mână, exceptând lătratul vostru zilnic și incitarea la nerespectarea măsurilor, care este setul de măsuri propus pentru stăvilirea pandemiei, unele mult mai permisive decât cele prezente, dar care să ridiculizeze și coronavirusul? Nu te-ai uitat un pic prin Europa să vezi ce restricții sunt în vigoare? Ok, eu știu că gașca din care faci tu parte detestă Europa, nu dă un ban ruginit pe civilizație, educație, norme, reguli obiective, standarde pentru toți, dar totuși poți arunca o privire, nu-ți știrbește calitatea de dac liber, mare patriot și, mult mai important, de pesedist sadea care nu-și vinde țara (deși de vândutul țării s-a ocupat nea Nelu în anii *90). Dacă tot nu vrei să privești acolo te poți uita la țările din jur, mult mai apropiate de aptitudinile și preocupările manifestate de gașca dumitale. Ce vrei să ne spui că guvernele piședeului ar fi gestionat mai bine pandemia, economia și celelalte probleme acute ale țării? Da, păi ne uităm numai la ultimele guverne date țării de voi, ele au fost înțesate numai de „somități”, „lumini ale intelectualității”, „competenți rafinați”, voiau să-i aconteze cele mai puternice țări din lume, dar din prea mult patriotism au refuzat vehement oferta, este, bage Ivane? Poate că v-am crede dacă n-am ști cine sunteți, ce hram purtați și ce stârpituri umane populează această cloacă politică. Ivane, cât de folositoare ar fi fost acuma toate acele spitale regionale pe care le-ați promis în 2016, dar au rămas numai pe hârtie, așa cum au rămas toate proiectele vânturate în spațiul public încă de la desprinderea voastră din pcr, partidul mamă. Voi sunteți plătiți în Parlament pentru a elabora legi pentru țară, pentru a gândi politici publice pentru societate și nu pentru a adopta acte cu dedicație membrilor voștri de partid, îți mai aduci aminte de OUG 13, atunci nu te-am auzit să latri. Până la urmă, care vă sunt realizările de veniți în fiecare zi să dați povețe, să spuneți că nu e bine ce se face și că lucrurile sunt gestionate catastrofal? E ca și cum eu m-aș apuca să-i spun unui fizician că nu aplică bine un principiu de fizică, deși habar n-am cum poate fi aplicat altfel. Numai gargara, impostura și demagogia vă caracterizează, vă tot vreți schimbați, un partid cu o altă abordare, dar comportamentul vă este același, țelurile identice, iar inșii, deși tineri, dar la fel de bătrâni în gândire, manipulare și rele. Îți amintesc sau te informez, ia-o cum vrei, bunăstarea unei societăți și a membrilor săi stă în nivelul său de dezvoltare. Doi lei dați la pensie sau la ajutorul social nu se cheamă bunăstare, ci amăgire, vorbim de bunăstare când toate domeniile de activitate duduie și sunt foarte eficiente, ceea ce nu e cazul la noi, mari vinovați pentru acest lucru sunteți chiar voi, voi cei care ați propus de fiecare dată strategii pompoase de dezvoltare, iar odată văzuți cu sacii în căruță ați micționat pe ele și le-ați pus la gunoi, dar acuma aveți maximul tupeu și colosala obrăznicie de a zbiera, păi, băieți și fete, aveți foarte mare vină pentru mizeria existentă astăzi în România. Tot atacați Uniunea Europeană, bine, oamenii raționali știu de ce o faceți, fără Uniunea Europeană eram unde se găsește Moldova astăzi. Așteptăm următoarea conferință de presă sau comunicat, la rostogolit vorbe goale vă pricepeți mai bine ca oricine altcineva. Să vă fie maximă rușine, deși așa ceva nu se va întâmpla în veci, aveți obrazul mai gros ca talpa păpucului!

  • Tipic propagandei comuniste unde lupu imbraca haina mielului pina trece potopul, dupa care trece la atac in stina. Nerusinatii timp de 30 de ani au furat cit au vrut si acuma ies la interval cu tot felu de remarci mai mult electorale decit cu un efect real in societate

  • Scoala te rigica pe scara inganfarii, dar munca si staruinta in munca, scoate „carul” din noroi! Multa scoala ai facut , scoala care te-a invatat sa nu faci nimic !

  • O lasati -o incolo cu apelul disperat. Asta nu o cred deloc .Apelul disperat daca se vor reduce numarul de Parlamentari la 300 si indemnizatia ar scadea la jumatate .

  • V ati dat pensii speciale,salarii uriase speciale,pentru toti securistii si ciumatii rosii,urmasi ai lui bunicuta iliescu si ceilalti puscariasi psdisti. S a mutat lumea sa lucreze la STAT ,ati produs inflatie pentru cei care muncesc din greu,de unde bani pt nevoiasi,nesimtitilor?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.