În 29 aprilie, în continuarea cercetărilor desfășurate de polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, instanța a dispus luarea măsurii arestului la domiciliu față de un bărbat de 42 de ani din Feldru și a unui bărbat de 38 de ani din Ilva Mică, pentru o perioadă de 30 de zile.
Prin ordonanțele emise de procurorii de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar față patru bărbați de 27, 31, 37 și 39 de ani din Leșu și Ilva Mică.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase pentru documentarea întregii activități infracționale și pentru stabilirea participației tuturor persoanelor, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Reamintim că, în 28 aprilie,polițiștii au efectuat 80 de percheziții domiciliare în județul Bistrița-Năsăud, într-un dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, pentru infracțiuni de nerespectare a regimului armelor și munițiilor și braconaj. ”În urma perchezițiilor efectuate, au fost indisponibilizate 39 de arme, din care 35 letale, cu destinația vânătoare (2 dintre acestea fiind deținute ilegal), 4 arme neletale din categoria celor supuse regimului autorizării (toate 4 deținute ilegal), 607 cartușe pentru arme letale deținute ilegal, peste 20 de kilograme de carne vânat, peste 200 de trofee de vânat, 265 de litri de alcool etilic, telefoane mobile și bani. Totodată, a fost dispusă măsura reținerii față de 9 persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și braconaj”, a precizat atunci IPJ.
VEZI ȘI:
Adaugă comentariu