Actualitate Recomandări

Prima achiziție de marcă a verii la Gloria 2018

Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a anunțat prima achiziție a verii, în perspectiva viitorului sezon, când echipa de handbal feminin va avea ca obiectiv podiumul.

Vicecampioană mondială și europeană cu naționala Spaniei, ultima oară la campioana CSM București, interul stânga Alexandrina Barbosa a semnat cu Gloria 2018.

Este componentă de bază a naționalei Spaniei din 2012 și are în palmares mai multe medalii, titluri și cupe în mai multe campionate.

După terminarea sezonului, unul sub așteptări, la Gloria 2018 se vor face mutări spectaculoase. Antrenor va fi numit danezul Kim Rasmussen, câștigător al Ligii Campionilor cu CSM București în urmă cu cinci ani, care va avea ca obiectiv clasarea pe podium în campionatul următor și cucerirea titlului în 2023. Totodată, multe jucătoare vor pleca și vor veni handbaliste de marcă, alte nume vehiculate fiind Laura Moisă (CSM București), Sonia Seraficeanu, Jovana Kovacevici (ambele Minaur Baia Mare), Meike Schmelzer (Thuringer HC), Ana Maria Iuganu (Gloria Buzău).

https://www.facebook.com/CSGloria2018/posts/932139934013286

6 comentarii

  • Pentru o clipa chiar l-am crezut pe Radu Moldovan ca avem buget de austeritate cand a dat afara bibliotecarii. Dar ce sa vezi, bani pentru fantezii sportive exista! Nu mai e saracie acum, domnu presedinte care-i faci pe altii ipocriti? Nu v-ar fi rusine. V-am trimis in consiliu sa munciti pentru bunastarea cetatenilor, nu sa va serviti din bugetul nostru ca sa va satisfaceti placerile personale!

  • Aici sunt banii dumneavoastră! Având în vedere că ne confruntăm cu suficiente probleme și nevoi, care necesită soluționare imediată și care presupun resurse materiale însemnate, numai de investiții semnificative în handbal era nevoie. Mi se pare neverosimil faptul că, deși se plâng cei de la CJ că n-au bani pentru cine știe ce politici publice, se găsesc totuși bani (și nu puțini deloc) pentru handbal; deși se dispun disponibilizări de la instituțiile de cultură, că vezi Doamne, nu sunt bani, totuși, nu-i așa, bani se găsesc pentru echipa de handbal. Și să nu mă luați cu asta că, bine mă, ești unul dintre disponibilizații de la cultură, iar ăsta e motivul pentru care strâmbi din nas, pentru liniștea voastră, n-am lucrat nici măcar o secundă la stat și, cel mai probabil, nici nu voi activa vreodată în sectorul public, nu sunt compatibil cu practicile generale din acest sector putred, profund corupt și înțesat cu loaze, dar felul în care sunt angajate resursele publice este unul sfidător, batjocoritor și zeflemitor la adresa interesului public. Nu poți să apari zilnic și să ne zici că nu sunt bani, iar politica de restructurare este o consecință a acestui fapt, iar mai apoi, fără pic de logică și cu nespus tupeu să vii și să transferi handbaliste costisitoare, cărora să le acorzi salarii de mii de euro din banii pe care susții că nu-i ai, că doar strângi cureaua, nu-i așa, răducule! Explicații logice nu există, dar ilogice și cu tentă penală mă gândesc că există… Aștept loazele din psd, cele care vin săptămânal și înfierează cu mânie proletară acțiunile celorlalți, arătându-i cu degetul pentru activitatea lor, să ia poziție și în cazul de față. Sau aici nu pot să o facă, e vorba de cel ce le poartă zgarda. Hai, aveți cuvântul lătrăii lui răducu: ivan turbincă, suciu (dop de plută) și teneș (manevratorul de saboți de la Beclean)!

  • Radu Moldovan , a ajuns in fruntea judetului votat fiind de cei apropiati sportului , de cei de stanga si nu il ultimul rand prin absenta de la vot a celor care puteau schimba ceva .
    Asa ca , la vot stimabililor si pana atunci la handbal ,ca dor construim o noua sala de sport si nu v-a arata bine la TV, goala.

  • Doamnelor și domnilor, care comentați aceste transferuri.,se vede ca ori sunteti cimpatizanti sau membrii ai USR. De cind ați venit la `ciolan`lucrați pentru interese straine alături de foști basisti(asa ziși liberali)
    numai împotriva popriului popor. Sa va fie rușine!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.