Actualitate

Vaccinare direct din mașină, la Selgros Bistrița. Campanii în două comune

(FOTO) Sâmbătă 5 iunie, în județul Bistrița-Năsăud au fost deschise trei centre de vaccinare anti Covid-19, dintre care două de tip drive-thru.

În Bistrița, în parcarea magazinului Selgros de pe Calea Moldovei, echipa SVSU a administrat serul Pfizer direct în mașină.

S-au putut vaccina toți cei care au beneficiat de prima doză la campania organizată în urmă cu trei săptămâni. Totodată, aici s-a administrat și doza I celor care au dorit să se vaccineze, însă pentru doza II va fi necesară programarea ulterioară la unul dintre centrele unde se administrează serul Pfizer.

Campania ”Orașul merge la sat” a ajuns la Șieu Odorhei și Rodna.

La Șieu Odorhei, începând cu ora 08.00, în zona Primăriei, echipa detașată de la centrul din Beclean a administrat atât serul Pfizer, cât și Johnson & Johnson.

La Rodna, echipa detașată de la centrul din Năsăud a administrat, începând cu ora 08.00, serul Johnson & Johnson, în sistem drive-thru.

”M-am asigurat de buna desfășurare a activității de la centrele de vaccinare din cele două comune din județ și în Bistrița, unde cetățenii se pot vaccina în cele mai sigure condiții. Îmi doresc să înregistrăm și în acest sfârșit de saptămână un succes asemănător celor de până acum. Am convingerea că doar vaccinarea este calea de întoarcere la viața pe care ne-o dorim cu toții și care ne lipsește, o viață cu mai multe certitudini. Echipele de vaccinare vă așteaptă la imunizare!”, spune prefectul Stelian Dolha.

Bilanțul zilei:

  • Bistrița Drive-Thru – 432 de persoane vaccinate cu Pfizer, dintre care 58 de persoane cu doza I
  • Rodna Drive-Thru: 155 de persoane vaccinate cu Johnson & Johnson
  • Șieu Odorhei: 48 de persoane vaccinate cu Pfizer, 25 cu Johnson & Johnson
https://www.facebook.com/PrefecturaBN/posts/3771295229666606

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.