Recomandări Social

Cod galben de ploi, vijelii și inundații în Bistrița-Năsăud

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică (averse torențiale, descărcări electrice, vânt), valabil inclusiv pentru județul Bistrița-Năsăud luni 21 iunie, între orele 11.00 – 22.00.

În intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 20…30 l/mp și izolat 40…50 l/mp.

Hidrologii au emis cod galben de inundații pe râurile din bazinul hidrografic Someșul Mare, valabil până marți 22 iunie, ora 24.00.

Fenomene vizate: Scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare.

În perioada luni 21 iunie, ora 22.00 – vineri 25 iunie, ora 22.00, este valabilă o avertizare de instabilitate atmosferică și disconfort termic.  În intervalul menționat, în majoritatea regiunilor, dar cu precădere în zonele deluroase și montane precum și în regiunile estice, îndeosebi în timpul după-amiezilor și al serilor, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 25…50 l/mp.

Vremea va deveni călduroasă în toată țara, caniculară la început în Banat și  Crișana, apoi și în celelalte regiuni, iar disconfortul termic va fi accentuat.

Conform prognozei până în 27 iunie, în Transilvania încălzirea vremii va fi semnificativă, determinând înregistrarea de valori diurne, mediat regional, de 24…29 de grade şi nocturne de 10…15 grade. Vremea se va menţine caldă până spre sfârşitul perioadei, cu uşoare variaţii de la o zi la alta. În special în cursul după-amiezelor, probabilitatea pentru averse (local mai însemnate cantitativ) va fi ridicată.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.