Crăciunul, una dintre cele mai mari sărbători ale creştinătăţii, celebrează de peste 2.000 de ani naşterea lui Iisus, dar este şi sărbătoarea care aduce an de an în familie obiceiuri precum colindatul şi împodobirea bradului, sub care copiii aşteaptă darurile Moşului. Crăciunul este perioada tradiţiilor, a superstiţiilor şi a obiceiurilor transmise din generaţie în generaţie. Colindul, scenetele cu motive religioase şi mesele bogate sunt nelipsite în toate colţurile ţării, în special la sat, acolo unde obiceiurile s-au păstrat mai bine.
În comuna Ilva Mare, în Ajunul Crăciunului pornesc prin sat ”belciugarii” – tineri costumaţi în capră, soldat, urs, preot, jandarm, doctor, mire şi mireasă, care interpretează, în fiecare casă, o mică scenetă. Obiceiul nu este specific creştinismului, dar oamenii de pe Valea Ilvelor cred că gospodăria în care joacă „belciugarii” va fi una bogată în anul care vine. De aceea, toată lumea îi aşteaptă şi îi răsplăteşte.
În epoca modernă, Crăciunul este asociat cu decorarea bradului, mersul la biserică, mesele în familie, colindul, dar şi cu venirea lui Moş Crăciun. Obiceiuri care sunt astăzi de nelipsit în aproape toate colţurile lumii se trag din lunga istorie a serbărilor luminii, împletite cu datini şi tradiţii răspândite sau absorbite de sărbătoarea creştină a naşterii lui Iisus Hristos.
Moş Crăciun îşi are originile în legendele, istoria şi folclorul european. În culturile occidentale, el a ajuns să fie ilustrat cu imaginea unui bătrân simpatic, cu barbă şi burtă, care le aduce copiilor jucării şi dulciuri în Ajunul Crăciunului. Figura modernă a lui Moş Crăciun este inspirată de cea a Sfântului Nicolae din Myra, un episcop creştin care a trăit în secolul al IV-lea în provincia Licia din Anatolia bizantină. El era recunoscut pentru darurile făcute celor săraci, în special pentru zestrea oferită fetelor unui creştin pios, astfel încât acestea să nu fie nevoite să se prostitueze.
Reprezentările lui Moş Crăciun s-au schimbat de-a lungul vremii, astfel că între imaginea acestuia în vechea cultură populară – de frate mai bogat şi mai inimos al lui Moş Ajun – şi imaginea contemporană – de personaj iubit de copii – există mari diferenţe. Tradiţiile contemporane despre Crăciun, despre Moşul darnic şi bun, încărcat cu daruri multe, sunt printre puţinele influenţe livreşti pătrunse în cultura populară de la vest la est şi de la oraş la sat. Din vechime se ştie că Maica Domnului, fiind cuprinsă de durerile naşterii, i-a cerut adăpost lui Moş Ajun. Motivând că este sărac, el a refuzat-o, dar i-a îndrumat paşii spre fratele lui mai mic şi mai bogat, Moş Crăciun. În unele legende populare şi colinde, Moş Ajun apare ca un cioban sau un baci la turmele fratelui său.
În cultura populară românească, Crăciun apare ca personaj cu trăsături ambivalente: are puteri miraculoase, ca eroii şi zeii din basme, dar are şi calităţi tipic umane. El este bătrân, are o barbă lungă şi este bogat, de vreme ce are turme şi dare de mână.
Pe de altă parte, ideea de spiriduşi de Crăciun vine din credinţa străveche că gnomii păzeau casa omului de spiritele rele. Spiriduşii au fost iubiţi şi urâţi, pentru că, deşi uneori se purtau cu bunăvoinţă, puteau foarte uşor să se transforme în fiinţe răutăcioase şi nesuferite, atunci când nu erau trataţi cum se cuvine. Percepţia cea mai răspândită era că ei se purtau precum persoana cu care aveau de-a face, fiind fie răutăcioşi, fie drăguţi. În Evul Mediu, în loc să ofere daruri, spiriduşii mai degrabă aşteptau să le primească. Abia pe la mijlocul secolului al XIX-lea spiriduşii au devenit prieteni ai lui Moş Crăciun.
Pentru copiii din România, Moş Crăciun vine din nordul îndepărtat pentru a aduce daruri celor care au fost cuminţi. Acestea sunt lăsate sub brandul de Crăciun şi, în funcţie de bunăvoinţa părinţilor sau de obiceiurile zonei, cadourile se deschid fie în Ajun, după slujbă, fie în ziua de Crăciun. În unele regiuni, Moşul mai lasă un rând de cadouri la biserică, unde copiii îi mulţumesc cântând colinde.
Împodobirea bradului, un obicei strâns legat de sărbătoarea Crăciunului, îşi are originile în Germania, la fel şi simbolistica arborelui cu cetina tot verde, arbore asociat din vremuri de demult cu viaţa. În Antichitate, iarna era asociată cu moartea plantelor şi, implicit, a vieţii. Pentru că rămâneau mereu verzi, brazii şi pinii erau consideraţi arbori sfinţi. Cultul copacului veşnic verde era frecvent întâlnit şi în rândul europenilor păgâni. Tradiţia de a decora casele şi hambarele cu crengi de brad a fost integrată şi după trecerea la creştinism, aceasta practicându-se de Anul Nou pentru a speria diavolii şi a-i ţine departe de gospodărie.
Dovezi legate de decorarea brazilor au fost documentate în mai multe părţi ale lumii. Cu toate că este destul de clar că pomul modern de Crăciun îşi are originile în perioada renascentistă a Germaniei moderne, există mai multe teorii şi speculaţii legate de provenienţa acestui obicei. El este uneori asociat cu liderul protestant Martin Luther, despre care se spune că ar fi fost atât de fascinat de felul în care se vedea lumina stelelor prin crengile brazilor de afară, încât a tăiat unul, l-a aşezat în casă şi a pus lumânări în el.
Primele colinde au fost cântate în Europa în urmă cu mii de ani, însă în acea perioadă ele aveau o cu totul altă însemnătate. Colindele sunt cântece tradiţionale, cu teme folclorice şi urări epico-lirice specifice fiecărui colţ al continentului european. Odată cu răspândirea creştinismului, versurile au fost influenţate de motive religioase. Colindatul este unul dintre obiceiurile de Crăciun care se păstrează cel mai bine şi în satele româneşti.
Lingviştii nu s-au pus de acord cu privire la originea cuvântului „Crăciun”. Unii spun că ar fi moştenit din latinescul ”creationem”, care înseamnă creaţie sau naştere, iar alte izvoare istorice ar sugera că la originea sa se află un cuvânt mult mai vechi, tracic, de dinainte de romanizarea Daciei. Alţi specialişti spun că ar proveni din slavă. Cel puţin opt sensuri diferite au fost asociate acestui cuvânt de-a lungul timpului.
Crăciunul este o perioadă a tradiţiilor, a superstiţiilor şi a obiceiurilor transmise din generaţie în generaţie. În toate zonele istorice ale României, în centrul sărbătorior de iarnă se află familia şi credinţa într-un an mai bun şi mai prosper. În seara de Ajun, casele sunt curate şi pregătite în aşteptarea colindătorilor. Colindul este cea mai larg răspândită tradiţie de Crăciun, alături de împodobirea bradului.
TIMP ONLINE VĂ UREAZĂ
SĂRBĂTORI FERICITE!
Din pacate traim vremuri de rastriste , vremuri ale distrugerii lumii vechi cu tainele si valorile traditionale. Ne laudam ce zestre mare avem , in obiceiuri si traditii , dar daca vrem sa vedem adevarul cu ochii mintii vom constata ca nu prea le mai avem. Tinerii tarii inclusiv cei de la sate au plecat si pleaca in strainatati si bat la usi ce raman inchise sa faca un ban si sa obtina bunuri materiale pe care nu le pot dobandi in tara lor. Copii acestora de cele mai multe ori vor colinda pseudocolinde , asa zis culte si se vor uita la desene animate. In vremea comunistilor (asa se obisnuieste sa se spuna…) chiar pe strazile Bistritei se auzeau in noaptea de Craciun colinde desi nu le propovaduia nimeni la Tv sau in alte zone media. Acum cu toata libertatea nu am auzit pe nimeni sa colinde pe strada. Fara sa vreau mi-am amintit o discutie pe care am avut-o cu un fost coleg si prieten din Vietnam despre modul in care au loc nuntile la ei. Una din intrebarile mele a fost in legatura cu dansurile de la petrecere. Spre uimirea mea mi-a spus ca la ei danseaza numai artistii iar participantii la nunta se uita si beau ceai…Din pacate cam asa s-a ajuns si la noi. Colindele le interpreteaza aproape numai artistii iar noi le vizionam si ascultam pe unde putem (Tv , tablete , laptop-uri). Putini dintre interpreti pastreaza autenticul , chiar si dintre cei consacrati , „trecand” pe „modul comercial” , ca sa zic asa. S-a ajuns chiar la o degradare la care nu puteai sa te astepti in urma cu 40-50 de ani. Azi pseudo cete de colindatori fac galagie pe strada cu boxe date la maxim deranjand si poluand sonor confortul trecatorilor. Colinde si obiceiuri vechi se mai pot vedea (cred) doar in sate si catune izolate , poate la biserici , poate la parade ale portului popular si obiceiurilor de iarna . In lumea asta globalizata obiceiurile si traditiile de Craciun vor ramane in mintea celor care le-au trait si le-au practicat si mai apoi in arhivele neamului. Din timp in timp artisti imbracati in frumoase costume natinale vor interpreta stilizat asa cum le-au insuflat instructorii colinde , obiceiul caprei , ursilor , caiutilor , irozilor etc. la diverse festivaluri in orasele si capitalele statelor „civilizate” iar spectatorii se vor mira cat de „salbatici” si necivilizati suntem…
Multumesc TIMP ONLINE , ziarul meu online de suflet citit obligatoriu de doua ori pe zi.
La Multi Ani, CRISTIANA si EUGEN !