Actualitate Recomandări

Acțiune de noapte a Poliției Rutiere, în Bistrița. Doi tineri, prinși drogați la volan (FOTO-VIDEO)

Polițiștii cu atribuții pe linie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud continuă acțiunile pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente de circulație.

În noaptea de 31 iulie/1 august, poliţişti din cadrul Biroului Rutier sprijiniți de polițiștii Biroului Ordine Publică au desfăşurat pe raza municipiului Bistrița o acţiune pentru prevenirea accidentelor de circulaţie provocate de viteza excesivă şi conducerea de autoturisme sub influența alcoolului sau a altor substanțe, acestea fiind unele din cauzele generatoare de accidente de circulaţie.

Din punct de vedere statistic, în primele 6 luni ale anului, comparativ cu anii 2020 şi 2019, la nivelul judeţului Bistrița-Năsăud, se înregistrează un trend ușor ascendent în ceea ce priveşte producerea de accidente de circulaţie pe fondul consumului de alcool sau a substanțelor interzise. Din păcate, în perioada de referinţă din acest an, 17 persoane au fost rănite în urma accidentelor de circulaţie.

Scopul poliţiştilor care desfășoară aceste acţiuni este acela de a determina participanţii la trafic să conştientizeze faptul că viaţa are prioritate, informează IPJ BN.

În cadrul acțiunii, polițiștii Biroului Rutier au depistat în trafic pe raza municipiului Bistrița, în jurul orei 01.45, doi tineri de 27 respectiv 21 de ani, din Bistrița și Livezile. În urma testării cu aparatul Drug Test a celor doi șoferi, aceștia au fost găsiți pozitivi în cazul substanței metamfetamină, fiind ulterior conduși la spital pentru recoltarea de probe biologice. Față de cele două infracțiuni continuă cercetările în cadrul unui dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

De asemenea, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Bistrița au depistat un tânăr care avea asupra sa două țigări confecționate din materii vegetale susceptibile a avea efect psihotrop. Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activități infracționale de către structura competentă.

Acțiunile pe linie rutieră continua și în zilele următoare, polițiștii rutieri fiind prezenți la datorie pentru a se asigura că prevederile legale la regimul rutier sunt respectate, se mai arată în comunicatul Poliției.

2 comentarii

  • Haideți și in localitățile componente căci și noi plătim dările la stat , sa vedeți ce i după 23 noaptea raliuri bătăi cu sticle era sa mi sparg cauciucurile azi noapte in Ghinda era bătaia in toi pe terasa cred ca e cv magazin aruncau cu sticle de pe terasa către 12 noaptea și in restul localităților mai ceva , faceți controale ca din oraș nu vedeți ce e prin sate !!!! Va rugam un băiat bun !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.