Cultură

În Ajun de Bobotează colindă ”hâzii”

În fiecare an, în Ajunul Bobotezei, cete de colindători mascaţi ”bântuie” străzile din Chintelnic. Ca într-o comedie neagră, ”hâzii” costumaţi în moşi, babe, miri sau ofiţeri sperie lumea conform obiceiului căruia i s-a dus vestea peste tot. Pentru ”jocul măştilor” primesc bani, fructe şi prăjituri.

În Ajunul Bobotezei, în 5 ianuarie seara, în satul Chintelnic din Bistriţa-Năsăud merg la colindat „hâzii”, persoane tinere, dar şi adulţi mascaţi care sperie sătenii atât pe stradă, cât şi pe cei pe care îi colindă, obiceiul fiind păstrat în fiecare an. De cum se lasă seara, tineri şi adulţi costumaţi şi deghizaţi în personaje înfiorătoare şi haioase totodată, ies pe uliţele satului, la colindat, pentru a alunga duhurile rele. Cu vocile schimbate pentru a nu fi recunoscuţi, ”hâzii” merg din casă în casă, interpretând scenete amuzante, spre deliciul gazdelor, într-o Comedia dell Arte neaoşă, parcă veche de când lumea.

Potrivit lui Ioan Pintea, directorul interimar al Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, colindul „hâzilor” e foarte vechi, din perioada în care nu era curent electric, iar oamenii nu aveau ce face seara, mai ales în perioada sărbătorilor. „Cât timp am fost preot paroh la Chintelnic am păstrat acest obicei, iar părintele care e acum, de asemenea. Nu are nimic creştin, e adevărat, dar e  un bun prilej pentru familii să se reunească, adulţi şi copii, şi să se distreze de cei costumaţi care vin să îi viziteze şi sunt poftiţi apoi la masă”, a spus el.

„Este un om mai în vârstă din sat, care mă ajuta şi pe la biserică. El se costumează în fiecare an în Moarte. Se dă pe faţă cu făină albă de grâu şi îşi desenează sprâncenele cu un cărbune. Se acoperă cu o pânză albă, iar în gură îşi pune dinţi făcuţi din cartofi. Mai ia la el şi o coasă. Aşa îmbrăcat se duce pe la casele vecinilor, îi sperie, le spune că a venit să-i ducă. Lumea se amuză”, a adăugat Ioan Pintea.

„Hâzii” (regionalism pentru urâţi) sunt copii, tineri şi chiar adulţi care poartă pe faţă măşti, unele cumpărate din comerţ, altele confecţionate chiar de ei din cartofi sculptaţi, făină sau cenuşă. Potrivit specialiştilor Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, obiceiul „hâzilor” este foarte vechi. Ei cred că e inspirat din Comedia dell Arte, dar lumea din satul Chintelnic nu a renunţat la el fiindcă spectacolul „hâzilor” e foarte amuzant.

De regulă, băieţii se deghizează în fete, iar fetele în băieţi. Odată travestiţi, ei formează un alai de nuntă cu care îi sperie pe toţi cei care ies în Ajunul Bobotezei pe uliţele satului. Pentru a nu fi recunoscuţi, îşi schimbă vocile. Alaiul porneşte apoi la colindat de cum se lasă seara şi, la fiecare casă, întreabă „Primiţi cu hâzii?”. Dacă gazda îi primeşte, intră în casă şi interpretează o scenetă amuzantă. Copiii primesc bani, prăjituri de post şi mere, iar tinerii şi adulţii sunt invitaţi la masă. În fiecare an, în alaiul „hâzilor” pot fi recunoscuţi moşi, babe, doctori, ofiţeri, miri, naşi, urşi, căţei şi alte animale. Colindul lor poate dura până în dimineaţa zilei de Bobotează, fiind un mod de socializare care îi face pe oameni să se viziteze.

Cercetările folclorice arată că jocurile cu măşti provin din vechile ritualuri dionisiace. Ele se mai practică şi în zilele noastre mai ales de către copii, care văd în acest obicei un mijloc de a colinda pe la case şi a mai primi bani.

hazii1 hazii2 hazii3 hazii 4

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.