Social

Controale în trafic. Se verifică starea tehnică a autovehiculelor

Echipe mixte de poliţişti rutieri şi mecanici ai Registrului Auto Român (RAR) vor verifica în trafic, pe drumurile din Bistriţa-Năsăud, în perioada 10-20 ianuarie, starea tehnică a autovehiculelor, urmărind dacă acestea îndeplinesc condiţiile tehnice pentru a putea circula pe drumurile publice.

Controlul tehnic în trafic se va efectua pentru toate vehiculele aflate în circulaţie pe drumurile publice, conform competenţelor legale, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean.

Concret, poliţiştii şi specialiştii RAR vor verifica buna funcţionare a mecanismului de frânare şi a sistemului de direcţie, a instalaţiei de iluminare/semnalizare, precum şi a reglajului acesteia, legalitatea montării şi utilizării luminilor de altă culoare sau intensitate, a dispozitivelor ori accesoriilor de avertizare, altele decât cele omologate.

De asemenea, se va verifica autenticitatea seriilor de identificare a vehiculelor, concordanţa datelor înscrise în certificatul de înmatriculare cu caracteristicile tehnice, deţinerea inspecţiei tehnice periodice şi valabilitatea acesteia, precum şi utilizarea anvelopelor de iarnă şi uzura acestora.

În cazul în care se constată defecţiuni tehnice de natură a pune în pericol grav siguranţa circulaţiei, autoturismele respective vor fi imobilizate.

În 10 ianuarie u fost aplicate 11 sancţiuni contravenţionale în valoare de 1860 lei şi au fost reţinute trei certificate de înmatriculare (ca urmare a lipsei I.T.P. şi, în două cazuri, pentru montarea luminilor de altă culoare sau intensitate).

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.