Ordinul comun Educaţie – Sănătate pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în unităţile şcolare în condiţii de siguranţă epidemiologică a fost publicat în Monitorul Oficial. Conform documentului, cursurile unei grupe/clase se suspendă timp de 14 zile la confirmarea unui caz de Covid, iar dacă jumătate din totalul grupelor/claselor sunt suspendate, se suspendă cursurile în întreaga unitate. Cursurile se pot relua cu prezenţă fizică din a opta zi, dacă elevii sunt testaţi.
Ministerul Educaţiei a transmis o circulară inspectoratelor şcolare din ţară prin care solicită publicarea zilnică a claselor şi grupelor care au activitatea suspendată. Ministerul cere inspectoratelor să aibă o secţiune specială pe site-urile proprii cu acest subiect.
Conform ordinului, scenariul de funcţionare al unităţii/instituţiei de învăţământ pe parcursul anului şcolar/universitar se va actualiza în funcţie de cazurile confirmate de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o clasă/grupă /unitate de învăţământ/conexă.
Astfel, inspectoratele şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi DSP/DSPMB avizează propunerea consiliului de administraţie a unităţii de învăţământ preuniversitar/ conexe şi înaintează spre aprobare CJSU/CMBSU scenariul de funcţionare pentru fiecare unitate de învăţământ. Propunerea este fundamentată pe baza cazurilor confirmate de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o clasă/grupă /unitate de învăţământ/conexă precum şi în funcţie de infrastructura şi resursele existente în fiecare unitate de învăţământ.
De asemenea, activităţile de terapie pentru elevii cu cerinţe educaţionale speciale sunt permise indiferent de scenariul în care se află unitatea de învăţământ, inclusiv în cazul în care în localitate a fost instituită măsura carantinării zonale.
Conform documentului, este permisă organizarea simulărilor examenelor naţionale, cu prezenţa fizică, în unităţile de învăţământ din localităţile în care nu este declarată starea de carantină, sub condiţia asigurării stricte a normelor de prevenire a îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, respectiv distanţare corectă, igienizarea mâinilor şi purtarea obligatorie a măştii.
Totodată, este permisă organizarea activităţilor aferente concursului pentru ocuparea funcţiilor de director/director adjunct în toate unităţile de învăţământ, cu respectarea strictă a normelor de protecţie sanitară.
„Personalul didactic/nedidactic şi personalul didactic auxiliar implicat în procesul de învăţământ în unităţile de învăţământ special are obligaţia să poarte mască de protectie în permanenţă în cancelarie, în timpul deplasării în incinta unităţii de învăţământ şi în timpul pauzelor, precum şi în sălile de clasă, cu excepţia situaţiilor în care procesul specific de predare/învăţare/recuperare impune un contact vizual complet, caz în care vor putea folosi viziere”, scrie în ordin.
Orele de educaţie fizică se pot desfăşura în săli de sport/spaţii interioare, fără obligativitatea purtării măştii de protecţie, acolo unde rata de incidenţă cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică de 2/1000. La o rată de incidenţă mai mare de 2/1000, orele de educaţie fizică se pot desfăşura doar în spaţii deschise, fără obligativitatea purtării măştii de protecţie. Prin excepţie, preşcolarii nu au obligaţia purtării măştii de protecţie în timpul orelor de educaţie fizică.
„Preşcolarii/Elevii cu vârstă mai mică de 12 de ani, care fac parte dintr-o grupă de risc, respectiv cei diagnosticaţi cu boli respiratorii cronice severe, boli cardiovasculare, obezitate severă, diabet zaharat tip I, boli inflamatorii, boli imune/autoimune, boli rare, boli ereditare de metabolism, dizabilităţi, tratament imunosupresiv sau alte afecţiuni cronice, cu avizul şi recomandările specifice ale medicului curant şi cu acordul scris al părinţilor, pot fi scutiţi de prezenţa fizică în şcoală. Elevii cu vârsta de peste 12 ani, care fac parte dintr-o grupă de risc, respectiv sunt diagnosticaţi cu afecţiuni asociate cu imunodepresie moderată sau severă (transplant, afecţiuni oncologice în tratament imunosupresor, imunodeficienţe primare sau dobândite, alte tipuri de tratamente imunosupresoare) cu avizul şi recomandările specifice ale medicului curant şi cu acordul scris al părinţilor pot fi scutiţi de prezenţa fizică în şcoală, chiar dacă sunt vaccinaţi cu schema completă”, se mai arată în document.
Preşcolarii/Elevii care locuiesc împreună cu o persoana diagnosticata cu afecţiuni asociate cu imunodepresie moderată sau severă (transplant, afecţiuni oncologice în tratament imunosupresor, imunodeficienţe primare sau dobândite, alte tipuri de tratamente imunosupresoare) pot fi scutiţi de prezenţa fizică în şcoală, chiar dacă sunt vaccinaţi cu schema completă, pe baza declaraţiei pe proprie răspundere a părinţilor.
Potrivit ordinului, suspendarea cursurilor cu prezenţă fizică în unităţile de învăţământ preuniversitar/conexe se dispune pentru 14 zile la apariţia unui caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o grupă de învăţământ antepreşcolar/preşcolar sau clasă de învăţământ primar, gimnazial, liceal, profesional şi postliceal.
„La data suspendării cursurilor pentru 50% din totalul grupelor/claselor, se suspendă activitatea cu prezenţa fizică la nivelul întregii unităţi de învăţământ, pentru o perioada de 14 zile. Măsura suspendării la nivelul unităţii de învăţământ este dispusă prin hotărârea CJSU/CMBSU, la propunerea conducerii unităţii de învăţământ/instituţiei conexe, cu avizul ISJ/ISMB şi al DSP/DSPMB”, se precizează în document.
În situaţia în care în aceeaşi sală cursurile sunt organizate în schimburi, se vor suspenda doar cursurile cu prezenţă fizică pentru clasa în care a fost confirmat cazul de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, iar elevii din schimbul următor continuă cursurile cu prezenţă fizică după o dezinfectare a sălii de clasă.
„Cursurile pentru grupa/clasa suspendată se pot relua cu prezenţă fizică începand cu a 8-a zi de la data confirmării cazului pozitiv, pentru elevii care prezintă rezultatul certificat negativ al testului antigen rapid sau RT-PCR realizat în ultimele 24 de ore. Elevii care nu prezintă rezultatul certificat negativ al unui test antigen rapid sau Rt-PCR reiau cursurile cu prezenţă fizică dupa 14 zile de la suspendarea acestora”, se mai arată în ordin.
Prin excepţie, elevii claselor VII- XII/XIII vaccinaţi împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut cel puţin 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare precum şi elevii care au fost confirmati pozitiv pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile dar pentru care au trecut mai mult de 14 zile de la data testului pozitiv, pot continua cursurile cu prezenţa fizică.
La apariţia cazurilor de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 în rândul cadrelor didactice, didactice auxiliare sau nedidactice, acestea au obligaţia de a anunţa conducerea unităţii de învăţământ care va informa DSP/DSPMB. DSP/DSPMB, în urma anchetei epidemiologice, va stabili care sunt contacţii direcţi ai acestora şi va decide împreună cu conducerea unităţii de învăţământ dacă se impune suspendarea activităţilor didactice la nivelul grupei/clasei sau unităţii de învăţământ.
În situaţiile în care elevii/prescolarii au cursurile suspendate cu prezenta fizică procesul de învăţământ continuă în sistem online.
Adaugă comentariu