Actualitate

Bărbat în arest după ce și-a îmbrâncit soția pe o stradă din Bistrița

În urma probatoriului administrat într-un dosar de violență în familie și nerespectarea ordinului de protecţie, polițiștii Biroului de Ordine Publică au dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului bănuit de comiterea faptelor.

În fapt, în după-amiaza zilei de ieri, bărbatul, împotriva căruia era emis un ordin de protecție, și-a îmbrâncit soția cu care s-ar fi întâlnit pe o stradă din Bistrița și care a sesizat polițiștii. În scurt timp, a fost depistat de un echipaj din cadrul Biroului de Ordine Publică Bistrița și condus la sediul Poliției, unde a fost reținut pentru 24 de ore. Totodată, a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea Legii 61/1991R.

Tânărul de 29 de ani, din Bistrița, cercetat pentru violență în familie și nerespectarea ordinului de protecţie, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa, fiind formulată propunere de arestare preventivă. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Bistrița a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile și a fost depus în arestul IPJ Bistrița-Năsăud.

Reținut pentru conducere fără permis

Ieri, în urma probelor administrate într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări  de către polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 46 de ani, din Tureac.

Bărbatul se află în arestul IPJ Bistrița-Năsăud și este cercetat pentru conducere fără permis, iar în cursul zilei de astăzi va fi prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă. 

A condus fără permis, băut, și nu a oprit la semnalele polițiștilor

În această dimineață, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

În fapt, în cursul nopții, în jurul orei 00.40, polițiștii l-au depistat în trafic pe un bărbat de 34 de ani din Dobric, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Comunal 34, în localitatea Dobric, deși nu deține permis de conducere. I-au fost efectuate semnalele regulamentare de oprire, însă nu s-a conformat. A fost depistat în scurt timp, iar în urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul indicat a fost 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea determinării alcoolemiei.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS