Actualitate

Exercițiu de amploare la Colibița. Ce s-a urmărit prin această acțiune (VIDEO)

(FOTO) Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, sub coordonarea polițiștilor din cadrul Direcției de Investigații Criminale și ai Institutului Național de Criminalistică împreună cu unitatea mobilă de criminalistică DVI Mobile Forensic Unit (Disaster Victims Identification), au organizat un exercițiu de amploare în cadrul căruia a fost simulată dispariția unor persoane în zona montană, informează IPJ BN.

Situația a vizat simularea unui caz de dispariţie în împrejurări alarmante a unei persoane (posibil victimă a unei infracțiuni), care a plecat în toiul nopții de la o cabană din localitatea Colibița.

Cazul a fost sesizat în cursul dimineții de un grup de trei persoane, care a plecat în căutarea celei de-a patra și s-a rătăcit pe traseu, ultimul reper fiind  zona Colbu, Dalbidan, Poiana Prislop.

Echipe mixte, formate din polițiști, jandarmi montani, salvamontiști, silvicultori și voluntari s-au deplasat cu autovehicule de teren, ATV-uri și un șenilat pe trei trasee montane principale, respectiv: Cobu-Poiana Prislop, Izvorul Lung-Poiana Blagii-Preluci Prislop și Izvorul Lung-Dalbidan-Poiana Prislop.

Totodată, polițiști și pompieri militari au verificat cu o ambarcațiune atât zona lacului Colibița, cât și malurile acestuia.

De asemenea, au intervenit scafandrii militari din cadrul ISU Bistrița-Năsăud care au efectuat scufundări pentru căutarea acestora.

Grupul a fost găsit în zona montană, iar una dintre persoane a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată dintr-o zonă greu accesibilă până la primul echipaj medical. Persoana a cărei dispariţie fusese inițial sesizată a fost găsită decedată, fiind preluată și transportată la Serviciul Medicină Legală. Totodată, polițiștii criminaliști au efectuat cercetarea locului faptei.

Acţiunea a urmărit testarea modului de gestionare a unei situații de criză, identificarea și localizarea persoanelor căutate, precum și testarea capacității de coordonare a efectivelor participante și a capacităților tehnice de comunicare pentru asigurarea comunicațiilor între echipele terestre și acvatice de intervenție cu punctul de comandă instituit la fața locului.

Exercițiul a presupus și asigurarea primului ajutor, efectuării cercetării la fața locului și ridicării probelor, preluării unor persoane rănite și decedate.

La activitate au participat echipe ale Salvamont, Jandarmeriei Montane Bistrița-Năsăud, ISU Bistrița-Năsăud, reprezentanți ai ocoalele silvice Bistrița Bârgăului și Josenii Bârgăului și voluntari Adventure 4×4. A fost solicitat și sprijinul unei aeronave a I.G.Av.

3 comentarii

  • Mninune,mninune,în Dălbgidan jiuca golf Her Johanis cu Câțu,Cioloș era pitit în afiniș și le tot fura mingile iar Rareș Bogdan striga din toți rărunchii Câțu,Câțu,Dan șefu de ocol vămuia cu a opta culegătorii de afine în timp ce apa stătea liniștită în lac admirând aburul din piscina de la Panoramic.

  • 1. La simulari toti sunteti buni…dar la cazurile reale sunteti incompetenti…vezi accidentul aviatic din Muntii Apuseni…Caracal…

    2. Daca ati fost prin padure n-ati gasit NICI UN taitor de lemne ,,pozitionat” ilegal?
    Probabil i-ati anuntat ca azi nu se taie nimic…avem exercitiu in padure…de maine program normal la defrisari…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.