Cultură

Jocul Însuraţilor a strâns lumea la Şieuţ

Locuitorii satului Şieuţ, îmbrăcaţi de sărbătoare, au făcut duminică o paradă a costumelor populare, apoi au dansat sub privirile a sute de oameni care s-au adunat să îi admire. Jocul Însuraţilor, cum se numeşte sărbătoarea, a ajuns la cea de-a treia ediţie şi a strâns, şi de această dată, foarte mulţi curioşi.

Jocul Însuraţilor a însufleţit comunitatea din Şieuţ. Distracţia a fost la loc de cinste duminică în comună. Sute de perechi au fost prezente la cea de a treia ediţie a Jocului Însuraţilor, la care au jucat până seara.

Este pentru al treilea an consecutiv când localnicii din Şieuţ au reluat un obicei ale cărui origini se pierd în negura vremurilor. Astfel că în ultima duminică din ianuarie localnicii, dar şi fii ai satului care s-au împrăştiat prin lume, se întâlnesc la Căminul cultural din localitate pentru a dansa şi a depăna amintiri la Jocul Însuraţilor.

Tinerii se strâng în fiecare an într-un număr destul de mare. Ei sunt mândri că au ocazia să păstreze şi să ducă mai departe acestă tradiţie. Şi de această dată, perechile îmbrăcate obligatoriu în costume populare au rămas să joace până seara târziu.

sieut1 sieut2 sieut3 sieut4 sieut5 sieut6 sieut7

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.