Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud a finalizat sesiunea septembrie – decembrie 2021 a concursului pentru ocuparea posturilor de directori și directori adjuncți de școli, urmând ca, la începutul anului viitor, să fie organizată o nouă sesiune pentru funcțiile rămase vacante în urma primei sesiuni. Între timp, pe posturile pe care nu le-a câștigat nimeni prin concurs vor fi numiți directori de către ISJ, prin detașare în interesul învățământului.
”În acest moment, noi avem posturi ocupate prin concurs pentru următorii patru ani, respectiv posturi vacante pentru care ISJ numește, prin detașare în interesul învățământului, noii directori, care înseamnă în cele mai multe cazuri continuarea activității directorilor deja în funcție.
Am decis la nivelul ISJ să aplicăm acest principiu al continuității pentru a da o oarecare stabilitate unităților de învățământ în această perioadă destul de agitată din punctul de vedere al situației pandemice și nu numai, iar încă un argument pentru care am ales varianta continuității și stabilității este acela că, așa cum se știe, cel puțin la nivelul sistemului, perioada de început de an calendaristic este una extrem de importantă pentru ceea ce noi numim încadrarea personalului didactic. Deci proiectul planului de școlarizare și proiectul de încadrare sunt două procese foarte importante care se derulează la nivelul sistemului de învățământ și un director numit nou, prin detașare în interesul învățământului, fără nicio experiență managerială, ar fi perturbat un pic lucrurile din acest de vedere.
Detașarea se face până la organizarea următoarei sesiuni de concurs, respectiv până în primăvară. Dacă nu se prezintă din nou directorii, se reia numirea prin detașarea în interesul învățământului până la sfârșitul anului în curs. Nu aș vrea să se creadă că detașarea în interesul învățământului este un exercițiu continuu.
În această perioadă, am ales această variantă de a menține continuitatea, dar nu va fi o regulă. Nu pot să spun ce se va decide în primăvară, poate apare o reglementare de la minister în acest sens. Pentru această etapă, de la nivelul ministerului nu au apărut aceste criterii specifice care au existat în sesiunile anterioare, respectiv aceea că, dacă un director nu s-a prezentat la concurs sau s-a prezentat și nu a luat proba scrisă, nu mai poate fi numit. De ce nu s-a luat decizia la nivelul ministerului? Un motiv este cel pe care l-am menționat, iar al doilea este că, în multe unități de învățământ, școli mici din mediul rural, foarte greu găsești o persoană disponibilă să preia funcția de director. Și noi ne-am confruntat în această etapă, chiar și pentru detașarea în interesul învățământului, cu astfel de situații în care nu era cine să preia și ne-am rugat de cei care momentan ocupă funcția să continue până în primăvară”, a spus inspectorul general.
Aurelia Dan a precizat că, în județ, sunt 5 unități de învățământ unde funcția de director a fost ocupată prin concurs de cadre didactice care nu au deținut până acum funcția de director în acea unitate, iar funcția de director adjunct a rămas vacantă, iar în acest caz noilor directori li s-a dat posibilitatea să-și aleagă adjunctul cu care pot lucra.
”În cazul acestor cinci situații, am aplicat următoarea regulă: am avut o discuție cu fiecare nou director și le-am dat posibilitatea să-și aleagă colegul sau colega cu care să facă echipă. A fost prima provocare pentru ei fiindcă s-au confruntat cu o decizie foarte grea. Au existat presiuni la nivelul școlii în rândurile cadrelor didactice care și-au dorit funcția de director adjunct și au început să inițieze discuții cu noii directori. Mă bucur că au avut curaj să meargă până la capăt cu cei pe care și i-au ales și pe principiul acesta că preferă să facă echipă cu o persoană cu care sunt compatibili. Dacă nu este compatibilitate la nivelul conducerii, e clar că și la nivelul școlii direcțiile vor fi tot timpul altele decât cele unitare”, a spus Aurelia Dan.
Cele cinci unități de învățământ sunt următoarele:
- Liceul cu Program Sportiv Bistrița: director nou – Octavian Guiu care l-a ales ca director adjunct pe Grigore Leonte.
- Liceul Sanitar Bistrița: director nou – Cristina Rebrean, director adjunct, ales de ea, Daniel Sidor
- Școala Gimnazială ”Lucian Blaga” Bistrița: director nou venit din afara școlii, Cristina Hădărău, director adjunct Marius Mureșan (fost director al școlii)
- Școala Gimnazială Rebrișoara: director nou din afara școlii Crina Burdeț, director adjunct ales de ea Nicoleta Sârb
- Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Beclean: director Gabriela Rusu, director adjunct Crina Lup
Încă o situație specială este la Liceul de Arte ”Corneliu Baba” din Bistrița – unde actuala directoare nu s-a prezentat la concurs și a și refuzat detașarea – iar aici este numit prof. Marian Coman: ”A fost o consultare la nivelul consiliului profesoral, iar cadrele didactice de acolo l-au ales pe domnul profesor să îi reprezinte”.
”Potrivit metodologiei, aveau prioritate la numire prin detașare în interesul învățământului, cadrele didactice care au promovat concursul și au rămas fără funcții, având mai multe opțiuni exprimate și mai mulți contracandidați. Trei astfel de candidați am avut, dar care nu și-au manifestat opțiunea pentru una dintre funcții rămase vacante”, a spus inspectorul școlar general.
În ce privește contestațiile, au fost 11, dar nu din partea a 11 candidați, ci per total funcții, toate fiind respinse.
”Județul care a reevaluat proba de interviu nu se cunoaște, toate documentele au fost încărcate și Ministerul Educației a făcut distribuția. Au fost doi candidați admiși înainte de contestații, dar, după contestații, sunt respinși. Luaseră și proba scrisă, și pe cea de interviu. Mai precis luaseră la ambele peste 7, au făcut contestații, au primit sub 7 și rămâne rezultat final nota de la contestații. Este vorba de candidați la funcțiile de directori la CSEI Beclean și Liceul Tehnologic Telciu. Candidatul de la Telciu nu câștigase concursul, dar la CSEI Beclean, da, una dintre doamnele care a făcut contestație era și câștigătoare și a pierdut postul în urma contestației. Nu știu de ce a depus contestație”, a spus Aurelia Dan.
Directorii care au luat concursul în această etapă vor primi deciziile de numire în perioada 20-22 decembrie 2021 și produc efecte după 17 ianuarie 2022.
No, las că-i bine! Unde, nu s-a prezentat nimeni, că n-a îndrăznit din cauza carnetului de partid, acolo, sunt numiți incapabilii, prin ,,detașare în interesul învățămîntului”. Nu, mai corect e : detașare în intersul partidului. Asta-i România noastră, nu contează școala, capacitatea, pregătirea, important e să lipești afișe în campanie și să pupi fundulețul șefului de partid. No, numa zîc, nu săriți pe mine!
Alo ISJ ! Cand o sa lucrati si cu profesorii batrani care isi permit sa strige la copii asa cum nu si-ar permite fata de persoane majore ! Sunt la o aruncatura de bat.
Romania, tara mea de vis.
Am rămas fără cuvinte!
Ce invata un elev de la un profesor care striga si se impune in acest fel. Ca e normal sa te impui prin agresivitate, fie ea si verbala. Atunci de ce va mirati de comportamentul elevilor. Profesorii sunt modele si determina relatiile dintre elevi, cu mai putina toleranta si mai multa forta de orice fel. Si profesorii sunt persoane care modeleaza caractere, dupa propriul model, in plus fata de familie.
Si cam care ar fi „interesul învățământului” să numești și sa menții in funcție un director care a participat la concurs și a părăsit sala de examen când a văzut subiectul?.
Se întâmplă la Școala Gimnazială „Lucian Blaga” din Bistrița.
Promovați incompetența și prostia. Cică au fost „presiuni politice” pentru numire.
Ne meritam soarta.
Deci care este interesul învățământului?
Prostia? Incompetența?
Nu contează ce se întâmplă cu școala, cadrele didactice, procesul de învățământ.
important e ca secretata și directorul să fie pe funcție. Vai de ea școală.