„Vrem, într-adevăr, Registrul Comerţului fiindcă a fost al nostru, noi l-am creat. În perioada 1990-2002, Registrul Comerţului (RC) a fost al Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI). Noi am creat toată infrastructura. O decizie total aiurea luată de Adrian Năstase a făcut ca Registrul să treacă la Ministerul Justiţiei. A fost o naţionalizare în plină economie de piaţă”, a declarat Vasile Bar, care deţine funcţia de preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud.
Bar a spus că există şanse mari ca RC să se întoarcă la CCIR fiindcă premierul Victor Ponta s-a numărat printre cei care, din 2008 încoace, a făcut demersuri în acest sens.
„Premierul agreează acest lucru (întoarcerea RC la CCI –n.r.) fiindcă el a fost cel care a vrut să repare această nedreptate care s-a făcut în 2002”, a declarat Vasile Bar.
El a explicat că, pentru CCI Bistriţa-Năsăud, plecarea RC la Ministerul Justiţiei a însemnat o diminuare cu 23% a veniturilor anuale ale instituţiei.
„Deprinderea RC de CCI a însemnat şi o pierdere de personal. Eram 49 în momentul în care RC era la noi, iar 22 au plecat după ce RC s-a mutat la Ministerul Justiţiei. Ponderea veniturilor era de 23%, iar a personalului de 40%. Cheltuielile RC erau mai mari de 23% anual. Puneţi la socoteală salariile celor 23 de oameni care au plecat. În Bistriţa-Năsăud, RC nu a fost profitabil pentru CCI, dar importanţa lui era extraordinar de mare fiindcă agenţii economici, cei care au treabă cu RC, vin la o instituţie care nu e a statului. Uitaţi-vă cum merg la cele de stat şi cum sunt trataţi oamenii. Nu vreau să dau exemple”, a declarat Vasile Bar.
Vicepreşedintele CCIR a declarat că nu este normal ca statul să gestioneze RC.
„De exemplu, în ţări dezvoltate din UE, cum ar fi Italia, Franţa, Olanda, această funcţie (a RC –n.r.), e la CCI. Există şi alte zone în care Registrul e şi în altă parte. La jumătate din ţările UE, Registrele Comerţului sunt la Cameră. E legal în Franţa şi Italia şi e ilegal în România?”, a declarat Vasile Bar.
El a spus că, din informaţiile sale, ministrul Justiţiei este de acord cu întoarcerea RC la CCI fiindcă nu ar face decât „să repare o greşeală”.
„Firmele sunt impozitate pentru activitatea lor. A doua zi după ce a plecat RC de la Camera de Comerţ, 11 octombrie 2002, taxele la Registrul Comerţului s-au mărit cu 19% din start fiindcă statul nu e purtător de TVA, iar TVA a fost inclus în taxă. S-au majorat pe urmă în trepte succesive de mai multe ori”, a declarat Vasile Bar.
Întrebat dacă vor scădea taxele în situaţia în care RC revine la CCI, Vasile Bar a spus că nu poate da un răspuns întrucât nu ştie dacă şi în ce formă se va întoarce RC la CCI.
„Acea decizie a Curţii Constituţionale e în vigoare şi nu poate fi contestată, cum că o anumită funcţiune nu poate fi trecută la o instituţie de drept privat cum e CCI, şi atunci ar putea să rămână la Ministerul Justiţiei doar partea de grefă, de înregistrare, cum era şi când RC era la Cameră şi sub îndrumarea directă a judecătorului delegat se făcea înregistrarea firmelor, iar la CCI toate celelalte”, a declarat Vasile Bar.
El a spus că forma în care se va face trecerea RC la CCI va fi negociată cu justiţia.
„Sunt 42 de preşedinţi de Camere judeţene cu mai multe păreri, dar nu cred să existe vreun preşedinte care să nu vrea să preia ce a avut odată. Nu s-a discutat într-un cadru organizat vizavi de faptul că ar fi unul sau doi preşedinţi împotrivă. Mediul de afaceri susţine trecerea fiindcă vrea să vină într-un loc în care nu e instituţie a statului. Când a plecat de la noi RC, ziua de vineri nu era pentru relaţii cu publicul. Se vehicula chiar ideea să se micşoreze perioada de acces a publicului de la opt ore la şase şi aşa mai departe. Ori, la CCI, programul începea la opt şi se termina odată cu programul CCI”, a declarat Bar.
E foarte confortabil ca statul sa bage, prin lege in contul unei institutii de drept privat, bani cu nemiluita. Dar nu mi se pare corect. Cand vezi Doamne camera infiinta Registru,l lucrul asta se facea tot prin lege si comerciantii, prin lege, erau obligati sa plateasca unei institutii de drept privat. Asa ca nu vad care e meritul camarutzei. Daca maine imi fac o asociatie Registrul Comertului Independent bistrita-nasaud (ARCI-BN) de ce sa nu vina Ponta sa dea o lege prin care sa-i oblige pe toti comerciantii din tara sa cotizeze la ARCI si nu la ORC. Concluzia mea este ca daca tot sta in pixul lui Ponta & Co mai bine ramane asa cum este si banii colectati ca urmare a unor decizii si acte normative adoptate de executiv/legislativ sa intre in bugetul unei institutii a statului. Altfel pentru servicii ioc (sau in cel mai8 bun caz simbolice) platim niste persoane de drept privat care au marele merit ca au fost prieteni cu cine trebuie la momentul in care trebuie.
Jos mainile de pe registrul statului! Suntem in secolul XXI. Voi veniti cu povesti din sec XX