Prof. Cristina Vlașin aplică acasă ce a învățat în Spania: Mă duc tot timpul la ore cu un instrument muzical

”Am dobândit multă experiență în Spania, am văzut ce se întâmplă în sistemul de învățământ de acolo. Ce am învățat timp de 10 ani acolo pot aplica acum aici. Am venit mult mai bogată ca experiență”, spune profesoara Cristina Vlașin, soția scriitorului Gelu Vlașin, care predă acum muzica în școlile din Telciu, Coșbuc și Romuli și nu merge la nicio oră fără să nu aibă în poșetă un instrument cât de mic, perfect pentru a cultiva copiilor atenția distributivă.

”În Spania, am lucrat ca profesor de pian, vioară și canto la o academie privată din Madrid și am predat ore extrașcolare în colegii catolice. Țineam orele între 12.00 și 15.00 când, în școli, copiii aveau pauza de masă și apoi o pauză de recreere. În acest interval, copiii făceau activitățile extașcolare. În primul an, mergeam la câte două școli pe zi, aveam în total 10, dar în ultimul an nu am mai avut decât vreo trei școli. Am fost unul dintre profesorii pe care s-au putut baza în sensul că, în multe școli, au avut și copii mai neastâmpărați, mai agitați, mai obraznici unii dintre ei și, întotdeauna când aveau un copil de felul acesta, mi-l trimiteau mie. Îmi ziceau: nu știu ce le faci, Cristina, dar cu tine se calmează, ai răbdare … Fiind unul dintre profesorii de bază, directoarea academiei, cu care eram și prietenă, a avut un regret că am plecat. Și mie mi-a părut rău pentru am plecat dintr-un mediu în care eram prietenă cu toată lumea și aveam relații consolidate. Păstrez însă legătura cu cei cu care m-am înțeles chiar foarte bine”, a spus Cristina Vlașin.

La Telciu, nu a găsit suficiente ore de muzică pentru o normă întreagă, are doar 10, așa că mai ține cursuri și la școlile din comunele Coșbuc și Romuli.

”E bine, nu mă plâng. Când ne-am întors în țară, nu am avut ideea aceasta să vin la școală, să fiu profesor angajat, pentru că mi-am pregătit terenul înainte să vin. Am întrebat pe internet dacă ar fi copii sau părinți interesați ca ai lor copii să învețe să cânte la un instrument sau să învețe canto. Și am rămas suprinsă să văd că sunt. Când am venit acasă, deja mă așteptau 5 copii. Am stat în carantină două săptămâni (în 2020 – n.r.), după care am dat drumul la ore de pian, de canto, după care a auzit și Maramureșul că se fac ore la Telciu și am ajuns să ajut și elevi de la Săliște să învețe muzică. Mergeam timp de două zile pe săptămână acolo. Veneau ei și mă luau, mă aduceau înapoi. Am avut și acolo 15 copii cu care am făcut în general pian. La un moment dat, aveam 42 de elevi din zona Sălăuței, din Maramureș, dar și din Nimigea, Beclean, Șanț sau Parva. Cu pandemia, am mai renunțat, iar când am intrat la catedră am mai renunțat fiindcă nu aveam cum. Copiii care vin la canto vor, în general, muzică populară și oarecum e de înțeles, dar eu când încep cu un copil – indiferent că e canto sau instrument – încep cu ce am făcut eu. Patru ani eu am făcut canto liric în liceu și apoi la facultate. Așadar, îi învăț tehnica vocală, cum să respire corect, cum să scoată sunetele frumoase, rotunjite. Odată ce ai o bază, poți cânta ce vrei tu”, a mai spus ea.

Copiii din zonă pe care i-a pregătit au participat la concursuri online de pian și cu toții au luat premiul întâi, dar nu numai. Au luat premii și cei de la canto.

”La pian, juriile erau formate din profesori de instrument, de specialitate, deci nu așa că a venit nu știu cine și a dat o notă. Sunt câțiva care, dacă alta ar fi fost situația și ar fi putut merge la o școală de muzică, ar fi făcut treabă bună, dar Bistrița e departe ca să duci un copil mic la o școală de muzică. La un instrument, dacă vrei să faci performanță, trebuie să începi de mic. Poate de-asta a fost așa de mare cererea în ce mă privește pentru că e greu pentru un părinte să ducă un copil mic la Bistrița la o școală de muzică. Dintre elevii mei, am vreo 5 care ar fi putut face față la școala de muzică din Bistrița fără nicio problemă”, a mai spus Cristina Vlașin.

La școlile de pe Valea Sălăuței unde predă acum, Cristina Vlașin încearcă să fie nu doar profesoara de muzică de la catedră, ci și prietenul copiilor.

”Chiar dacă ei nu înțeleg acum de ce trebuie să învățăm despre intervale muzicale, eu le explic și încerc să-i fac să înțeleagă că e bine să ai cultură muzicală. Plus că eu mă duc tot timpul la ore cu un instrument muzical. Acum am în geantă un blockflute și vreau să aibă toți cei de clasa a V-a pentru că în Spania, de exemplu, toți copiii, indiferent de școală, învață să cânte la blockflute. Manualul de muzică așa vine, cu suport, adică la fiecare melodie îți arată cum să pui degetele acolo pe blockflute să sune. Asta vreau să fac și aici cu cei de clasa V-a pentru că odată trebuie să te concentrezi unde să pui degetele și apoi trebuie să citești partitura. Se cultivă astfel atenția distributivă”, a spus ea.

După întoarcerea acasă, Cristina Vlașin este dezamăgită că mentalitatea românilor nu s-a schimbat prea mult.

”Dacă faci un lucru voluntar, trebuie să vină cineva să pună la îndoială faptul că eu fac asta benevol și nu am nevoie să-mi dea nimic. Lumea trebuie să înțeleagă și conceptul de voluntariat. De aceea, am făcut acea campanie de strângere de fonduri ca să luăm instrumente muzicale pentru școala din Telciu. Gelu a făcut campania, însă în primele două săptămâni s-au adunat doar 50 de lei. Atunci am zis că nu-i nimic: am donat eu un pian dintre ale mele. Dar nu știu ce s-a întâmplat că, la un moment dat, au început să curgă banii. Asociația de prietenie româno-elvețiană s-a implicat și ea și, uite așa, s-a conturat. Eu am venit cu ideea, am spus de ce instrumente aș avea nevoie și Gelu s-a ocupat de toate acestea. Sunt încântată că lumea a îmbrățișat ideea mea. Au fost și oameni din zonă care au donat, dar și din altă parte, care nu au nicio legătură cu Telciu, ceea e și mai frumos”, a spus ea.

Ce te face să te trezești fericită dimineața?

Sunt foarte bucuroasă că, la Telciu, îl am elev pe Darius (unul dintre copiii familiei Vlașin – n.r.). Oricum, ambii băieți au fost fericiți că mama va fi profesoară la școala în care învață ei. Nu predau decât la clasa lui Darius, dar, când îi văd pe amândoi fericiți și mulțumiți cu viața pe care o ducem aici, asta mă face fericită și pe mine. De multe ori, stau pe terasa casei și mă întreb: ce am făcut ca să merit să duc viața asta așa de liniștită? Chiar dacă avem o grămadă de activități, când stai așa cu tine, îți dai seama că nu mai cari bolovanii aceia pe care îi aveai când erai în Spania, nu mai ai încrâncenarea, facturile de la final de lună de sute de euro. Suntem liniștiți, suntem acasă.

Îți pare rău după ceva ce ai lăsat în urmă în Spania?

Nu, relațiile bune pe care le-am avut le-am păstrat. Niciodată nu am avut în Spania ce am aici. Așa sunt construită eu, mai liniștită. Îmi place să fiu eu cu mine și cu ai mei, nu sunt așa, un om de lume, de petreceri, atunci, pentru mine, viața asta pe care o duc aici îmi vine ca o mănușă.

Pentru că ești profesoară, care ar fi lecția pe care ar putea să o învețe oamenii de la voi?

Oamenii să fie mai buni și să nu mai stea cu mâna întinsă. Trebuie să facă ceva. Dacă vrei să se schimbe ceva în jurul tău, se schimbă, dar începând cu tine. Dacă satul tău nu strălucește de curățenie, ia mătura și mătură în fața curții tale, nu aștepta să vină de la primărie. E simplu.

Îndemnul lui Gelu Vlașin pentru românii din Diaspora: Veniți acasă cât sunteți în putere!