Actualitate

Tânăr de 19 ani, arestat la domiciliu după ce a condus băut și fără permis

Un tânăr de 19 ani din Dumitra a primit măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile în urma unui accident rutier produs pe DN 17, raza localității Unirea.

Autoturismul condus de tânăr a acroșat oglinda unui alt autoturism, continuându-și mai apoi deplasarea pentru aproximativ 5 km, fiind urmărit de un tânăr, martor al coliziunii.

Tânărul de 19 ani ar fi negat că el a condus autoturismul, relatând faptul ca un pasager de 52 de ani din același autoturism ar fi de fapt șoferul.

În urma intervenției polițiștilor s-a constatat faptul că tânărul ar fi condus autoturismului în momentul producerii accidentului, stabilindu-se totodată ca acesta se afla sub influența alcoolului, rezultatul testări cu aparatul etilotest indicând valoarea de 0.63 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma verificărilor, polițiștii au mai stabilit că tânărul nu deține permis pentru nicio categorie de vehicule.

Având în vedere cele constatate, polițiștii Biroului Rutier au luat măsura reținerii tânărului de 19 ani pentru o perioada de 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Bistrița-Nasaud.

Astăzi, magistrații au luat măsura arestului la domiciliu față de șofer, pentru o perioada de 30 de zile, informează Inspectoratul de Poliție Județean.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.