Actualitate

Telefoane furate din Slovenia, găsite și confiscate de polițiștii bistrițeni

”Sunt roșii, sunt frumoase, sunt scumpe… dar sunt și indicii că ar fi fost furate din Slovenia, astfel că au fost indisponibilizate de polițiștii din Bistrița-Năsăud! Valentine`s Day se apropie, așa că polițiștii vă recomandă să aveți grijă de unde achiziționați cadouri!”, este mesajul Inspectoratului de Poliție Județean.

În urma investigațiilor efectuate în cooperare cu autoritățile judiciare din Slovenia, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au depistat și recuperat mai multe telefoane mobile, despre care există suspiciuni că ar fi fost sustrase.

Telefoanele, în valoare de aproximativ 4.000 de euro, ar fi fost sustrase, în cursul lunii septembrie 2021, dintr-un magazin din orașul Maribor (Slovenia). Acestea au fost găsite de polițiștii din Bistrița-Năsăud în posesia unor persoane din județ.

Din cercetările efectuate, a reieșit faptul că telefoanele ar fi fost vândute, prin intermediari, pe teritoriul României, în cauză fiind efectuate investigații în vederea clarificării cauzei sub toate aspectele (a modalității în care au ajuns pe teritoriul țării noastre).

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.