Actualitate

Lecția despre solidaritate, predată cu vorbe, dar și cu fapte de învățătoarea Alina Petri (FOTO)

Învățătoarea Alina Petri, de la Școala Gimnazială nr. 1 Bistrița, le-a predat copiilor din clasa a IV-a lecția despre solidaritate, în care le-a explicat în ce mod viața noastră este legată de a tuturor. Acest lucru i-a determinat pe copii să-și dorească să contribuie și ei la efortul învățătoarei lor făcut pentru refugiații din Ucraina. Alina Petri a fost încă de duminică la Vama Sighetu Marmației cu pachete pentru refugiați, iar marți a ajuns și în Vama Halmeu.

”Am vorbit cu elevii mei despre solidaritate. Este o lecție pe care am gândit-o azi dimineață (marți – n.r.) la 5.30 și am pornit de la citatul pe care l-am scris pe tablă: Viața noastră este legată de a tuturor. Nu poate fi fericit cineva care se uită numai la dânsul și care aduce toate lucrurile numai spre interesul lui. Trebuie să trăiești și pentru altul dacă vrei să trăiești pentru tine (Seneca).O fetiță a propus ca, dacă tot merg acolo (în vamă) să le duc refugiaților mărțișoarele confecționate de ei. A ieșit această minunăție de mărțișor pe care am scris și un mesaj în limba engleză Suntem aici pentru voi! ”, a spus ea Alina Petri.

Cu o zi înainte, Alina Petri și-a mobilizat colegele să prepare sandvișuri pentru cei care intră în țară prin Vama Halmeu: ”Nu am avut nevoie decât de două minute să vorbesc cu doamna director și ne-am organizat. Colegii au adunat bani, am primit pâine și am mers la mine acasă unde am făcut o clacă, cum se spune, de făcut sandvișuri. Am făcut în total 665, dar nu pe toate le-am dus la Vama Halmeu fiindcă ne-a sunat cineva că merge la Siret să aducă niște refugiați și, văzând pe Facebook că facem sandvișuri, ne-a cerut să îi dăm pentru un grup de peste 50 și ceva de persoane, studenți, așa că am dat 105”.

Între timp, și la Școala Gimnazială nr. 1 Bistrița se adun alimente și produse de igienă și sanitare pentru refugiați.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.