”Guvernul trebuie să ia acum măsuri pentru evitarea unei crize la alimente! Pe fondul creşterii preţurilor la combustibili, a conflictului armat din Ucraina, dar şi a secetei prelungite din acest an, România va ajunge într-un punct critic, care nu va înseamna altceva decât scumpirea preţurilor la alimentele de bază. Prima măsură propusă de PMP pentru a evita o criză alimentară este dublarea subvenţiilor pentru fermierii români. Susţinerea acestora este esenţială şi acest lucru se poate face prin creşterea subvenţiilor pentru anumite culturi agricole cheie sau pentru motorină”, spune într-o postare în social media președintele PMP Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca.
Secretarul general al PMP a menționat că partidul său solicită Guvernului să identifice, în cel mai scurt timp posibil, cele mai bune soluții pentru a nu mai depinde de gazul rusesc.
”România are capacitatea de a-și asigura, pe cont propriu, tot necesarul de energie de care are nevoie. Are resursele, trebuie doar asumare din partea Guvernului, determinare şi responsabilitate. Independenţa faţă de Rusia va aduce un viitor stabil și sigur, cu facturi la prețuri decente la energie”, mai spune Ionuț Simionca.
El a afirmat că decizia Guvernului de a suspenda intrarea în vigoare a Măsurii 4.1.1 cu doar câteva zile înainte de debut este o bătaie de joc faţă de zeci de mii de firme puternic afectate de pandemie care vedeau în acest program o oportunitate de relansare a activităţii economice. ”Având în vedere pagubele însemnate aduse mediului de afaceri privat şi mai ales IMM-urilor româneşti”, Partidul Mișcarea Populară solicită demisia ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu: ”Acesta a avut la dispoziţie cinci luni pentru implementarea acestui program plus alte 10 luni din postura de ministru de Finanţe. Suspendarea pe termen nedeterminat a acestei măsuri este dovada deopotrivă a incompetenţei și a lipsei de viziune a actualului Guvern”.
”Vîlceanu se comportă de parcă el le dădea pomană IMM-urilor care ar fi urmat să beneficieze de cele 430 de milioane de euro. În primul rând, sunt bani europeni care ar alimenta economia românească, aflată într-un pericol real de recesiune tehnică în primul trimestru din 2022. În al doilea rând, măsurile restrictive (de multe ori, fără cap) luate de Guvernele succesive ale PNL, USR şi PSD au generat pierderi semnificative pentru foarte multe firme, care sunt absolut îndreptăţite să acceseze fonduri europene pentru a se recupera și a se dezvolta. Vîlceanu trebuie să plece din funcţie pentru această catastrofă şi să vină altcineva care înţelege că mediul de afaceri din România se sufocă şi trebuie luate măsuri”, a declarat Ionuţ Simionca, secretar general PMP.
În comunicatul PMP se mai arată că: ”Faptul că Guvernul vrea să elimine drept criteriu de departajare pierderile înregistrate de IMM-urile care ar urma să aplice ne arată că se doreşte ca acest program să fie unul cu dedicaţie. Guvernul pare să nu mai dorească salvarea companiilor mici şi medii din România cărora măsurile restrictive le-au îngreunat activitatea, ci să ajute doar anumite companii mufate deja la decizia politică. Prin această hotărâre se creează probleme majore în fluxul de aplicare la program. Sunt firme cărora le vor expira documentele solicitate de stat, care au plătit bani pentru consultanţă şi care se vor vedea din nou în postura de a alerga după hârtii pentru a-şi reface dosarele. Mai mult, odată cu eliminarea criteriilor privind pierderile înregistrate din cauza pandemiei, sunt multe firme care nu vor mai fi, în mod real, eligibile pentru finanţare”.
”Această decizie apărută din senin este dovadă că sângele de PeSeDist al lui Dan Vîlceanu nu s-a prefăcut în apă. Dan Vîlceanu a anunţat suspendarea programului, cu girul premierului Ciucă, după o întâlnire cu fostul ministru PSD al Mediului de Afaceri Florin Jianu, care s-a transformat peste noapte în ONG-ist şi are pretenţia că vorbeşte în numele tuturor IMM-urilor din România. În realitate, nu a existat o consultare reală a mediului de afaceri şi măsura blochează aproape 430 de milioane de euro care ar fi putut merge către micile companii puternic afectate de pandemie”, a concluzionat Ionuț Simionca.
nu zice el, da la teorie toti de 390 de ani au fost cei mai buni, ei au un citat toti : VOM FACE…….
problema cand?
Corect…prima masura ar fi ca baietii so fetele care au terminat liceul agricol chiar si la seral…sa se ocupe de agricultura.