Actualitate

Instituția Prefectului a împărțit diplome instituțiilor implicate în gestionarea pandemiei

(FOTO) Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud a acordat diplome în semn de respect și apreciere pentru activitatea desfășurată în slujba comunității președintelui Consiliului Județean, Radu Moldovan, primarilor din orașele Bistrița, Beclean, Năsăud, Sângeorz-Băi, din comunele Prundu Bârgăului și Teaca, dar și mai multor șefi de instituții descentralizate și directori de spitale din județ.

”Am organizat o ceremonie de acordare de diplome pentru cei care au desfășurat activități relevante în colaborare cu Instituția Prefectului. În primul rând onorăm cu aceste diplome de recunoștință persoanele și instituțiile care au activat cu precădere în gestionarea situației pandemice”, a spus prefectul Mica Oprea.

Diplomele au fost înmânate de prefectul Mica Oprea, de subprefecții Decsei Atilla și Ioan Zăgrean cu ocazia Zilei Instituției Prefectului, care se sărbătorește în data de 2 aprilie a fiecărui an acelor instituții ale statului care au fost implicate în gestionarea pandemiei: Direcției de Sănătate Publică, Serviciului Județean de Ambulanță, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului de Poliție, Inspectoratului de Jandarmi, Brigăzii 81 Mecanizată, dar și directorilor de spitale din Bistrița, Beclean și Năsăud.

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, a declarat, cu acest prilej: ”Instituția Prefectului sărbătorește aniversarea pe 2 aprilie, CJ pe 11 aprilie. Sunt două instituții etalon la nivelul administrației publice județene, cu roluri total diferite și care, cred eu, că odată cu continuarea procesului de descentralizare a deciziilor de la nivelul guvernamental vor putea chiar mai mult ca până acum să își pună amprenta pe dezvoltarea județului Bistrița-Năsăud. Am avut, în general, o colaborare civilizată cu Instituția Prefectului, lucru care se îmbunătățește în ultima perioadă. Chiar dacă la nivel central, după ceva ani, s-a luat decizia ca pozițiile din cadrul Instituției Prefectului să devină politice, prezența doamnei Mica Oprea aduce garanția independenței, neutralității la nivel Instituției Prefectului (…) Îi mulțumesc doamnei prefect că a acceptat să asume o poziție complicată într-o situație extrem de critică”.

Ziua Instituţiei Prefectului a fost instituită prin Legea 348/2018, potrivit căreia aceasta poate fi marcată de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi de instituţiile publice de cultură din ţară şi din străinătate prin organizarea de programe şi manifestări cu caracter cultural-ştiinţific dedicate recunoaşterii rolului şi meritelor Instituţiei Prefectului la dezvoltarea ţării din punct de vedere economic, cultural şi social.

Potrivit Legii, „prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local (…), garantul respectării legii şi a ordinii publice la nivel local”, care „conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale”. Instituţia Prefectului este o instituţie publică cu personalitate juridică, cu patrimoniu propriu şi buget propriu.

În anul 1864, a fost instituită, prin lege, noţiunea de prefect. În Bistrița-Năsăud, primul prefect român a fost Gavril Tripon, numit în martie 1919. În 1949, prefecturile au fost desființate, în locul lor fiind apărând „sfaturile populare”. După 1989, prefecturile au fost reînființate prin Legea nr. 5/1990.

10 comentarii

  • Eu zic că așa simbolic, putea fi menționat și-un șofer, un ceferist, o asistentă, poate chiar o casieră de supermaket, de ce nu chiar un muncitor de la salubrizare, că și ei au simțit efectele pandemiei, mai ales a celei politice. O, nu, nu să le dați o diplomă, că nu vă ajung vouă, doar așa amintiți…No, numa zâc.

  • Ioi ce mă bucur!! N-am auzit cam demult cu ce se mai ocupă prefectura. Noah acuma știm! I-a pregătit și i-a dat domnișoara Mica o „diplomă de respect și apreciere” domnului EmilRaduMoldovan! Să cânte muzica, să-nceapă dansul!

    • Sunteți penibili!! Vă dați voi între voi diplome de merit 🤮 .. Nu vă este rușine?? Domnișoara „bună întrebare” pentru ce a fost premiată? pentru activitate „escelenta” între biroul lui Turc și cel a lui RM? Sau pentru pensia babana și încă un salariu? 🤮🤮

  • Dar, totuși, Prefectura nu și-ar fi sărbătorit aniversarea, chiar pe 2 Aprilie că era zi liberă. Apropo, câți ani face? La fel ca Județul, 30 sau a trecut de vârsta de pensionare?
    Urmează sărbătoarea județului și la toamnă vine returul și-i dă Răducu o diplomă de excelență, domnișoarei.
    Băi băieți, voi chiar n-aveți nici o treabă decât să inventați și să vă dați diplome între voi?! Ați mai inventat o rotativă? Nu v-au ajuns alea schimbate cu popii? Apropo, pe ăștia i-ați sărit tura asta. Nedrept, că, de cât de grozavi au fost cei premiați, popii au avut cel mai mult de lucru!

  • Ioi mamă ce-mi plac mie ”manifestările” astea (sulfuroase), în care se aniversează 29 de ani și jumătate de la inființarea consiliului, 115 (după unii , 200) de ani de jândărie ori de meliție, când se dau diplome fără număr, după care se taie un”miel, și cu țuică adusă de sărbătoriți se face o feștanie.
    Doamne miluește , apără și nu lăsa să piară ”tradiția” comunistă, a lucrătorilor la STAT. Degeaba (- de Tudor Gheorghe) .

  • No mă, n am știut de ce avem prefecta.
    Bravo, atâta poate și și a alungat toți angajații.
    Stați cuminți ii ia Turc la primărie😅

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.