Actualitate

Filtre la intrările în Bistrița și pe principalele străzi. Peste 100 de sancțiuni date de polițiști (VIDEO)

(FOTO) Marți dimineață, în intervalul orar 07.00 – 09.00, la nivel național, în municipiile reședință de județ, Poliția a desfășurat acțiuni în scopul prevenirii și combaterii comportamentului agresiv în trafic, dar și a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Astfel, polițiștii au făcut verificări în mai multe filtre, instituite pe principalele străzi, dar și la intrările în municipiul Bistrița. Totodată, pentru depistarea celor care conduc sub influența alcoolului, au fost efectuate testări cu aparatele etilotest.

La acțiunea de astăzi au participat polițiștii Serviciului Rutier, Biroului Rutier, Serviciului de Ordine Publică, Biroului de Ordine Publică și cei ai Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, iar pentru neregulile constatate în trafic au fost aplicate 106 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 7.845 de lei. Ca măsuri complementare, polițiștii au dispus reținerea unui permis de conducere, pentru neacordare de prioritate pietonilor, și retragerea a 4 certificate de înmatriculare.

Totodată, în cadrul acțiunii, polițiștii Biroului Rutier Bistrița au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani, din Budacu de Jos. Acesta a prezentat un permis de conducere emis de autoritățile din Germania, cu privire la care există suspiciunea că ar fi fals. Documentul a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru conducere fără permis, complicitate la infracțiunea de fals și uz de fals.

Foto-Video: IPJ BN

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.