”Merităm adevărul, domnilor guvernanţi! Celebrele vouchere de 4 lei pe zi vor fi plătite cu banii alocaţi proiectelor de investiţii. În loc să vină cu măsuri reale, cu implicaţii pe termen mediu şi lung, Guvernul preferă să ia decizii superficiale, cum ar fi tăierea fondurilor de la investiţii şi redirecţionarea acestora în măsuri sociale, cu impact pe moment”, spune președintele PMP Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca.
Secretarul general al PMP solicită Guvernului ”să nu se ascundă în spatele unor cifre şi să publice rectificarea bugetară care ar urma să operaţionalizeze pachetul de măsuri socio-economice anunţat: să vedem, transparent şi asumat, de unde vin resursele financiare”.
”Românii merită adevărul pentru că, până la urmă, tot noi suntem cei care vom plăti, cu vârf şi îndesat, timp de mulți ani, indolenţa guvernanţilor”, mai spune Ionuț Simionca.
Ce ziceai? Ca ati taiat 25% din pensii și salarii? Și ati mărit și TVA la 22%? Trebuia sa-si ia Nuți poșetă de 20000 de euro.