Actualitate

O veste bună pentru șoferi: puteți primi mesaj atunci când vă expiră rovinieta

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a emis un Ordin pentru modificarea normelor metodologice la aplicarea de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe drumurile naționale.

Ordinul publicat în Monitorul Oficial, care se aplică începând de miercuri 27 aprilie, prevede că șoferii care plătesc online pot fi notificați prin e-mail cu privire la data expirării rovinietei: ”La achitarea tarifului de utilizare şi emiterea rovinietei prin intermediul portalurilor web sau al aplicaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (6) lit. c), în cazul rovinietelor cu valabilitate mai mare sau egală cu 30 de zile, dacă solicitantul optează pentru a fi notificat prin e-mail cu privire la expirarea perioadei de valabilitate, notificarea va fi transmisă la adresa de e-mail furnizată la achitarea tarifului de utilizare”.

Totodată, ”distribuitorii au obligaţia de a implementa, în termen de maximum 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentului ordin, modificările necesare astfel încât la încasarea tarifului de utilizare şi emiterea rovinietelor în punctele de lucru, prin terminale, portaluri web, aplicaţii dezvoltate pentru sistemele de operare ale telefoanelor mobile, să asigure utilizatorilor posibilitatea de a fi notificaţi, prin e-mail, cu privire la expirarea perioadei de valabilitate a rovinietei”.

VEZI ȘI:

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.