Actualitate

Nou cod galben de ploi și vijelii în Bistrița-Năsăud

Fenomene meteo extreme de Paști! Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă avertizare cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă inclusiv pentru județul Bistrița-Năsăud luni 25 aprilie, între orele 12.00 – 21.00.

În intervalul menționat, în Maramureș, Transilvania și în Moldova vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii, averse torențiale, frecvente descărcări electrice și izolat grindină. Pe arii restrânse cantitățile de apă vor depăși 20…30 l/mp. Astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse și în restul teritoriului.

Alerte de vreme severă imediată

Pentru intervalul orar 13.20 – 14.00 a fost emisă avertizare nowcasting cod portocaliu de vijelie puternică, vânt cu rafale de peste 80…100 km/h și frecvente descărcări electrice, pentru localitățile Teaca, Urmeniș, Budești, Sânmihaiu de Câmpie, Milaș, Miceștii de Câmpie, Silivașu de Câmpie, iar între orele 14.20 – 15.00 pentru Telciu, Nimigea, Rebrișoara, Târlișua, Spermezeu, Căianu Mic, Zagra, Șintereag, Uriu, Salva, Negrilești, Chiuza, Coșbuc, Runcu Salvei (averse torenţiale care vor cumula 35…40 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină, intensificări ale vântului).

Efectele vijeliilor

Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, în urma vântului puternic la Bistrița s-au prăbușit copaci pe str. Zorelelor, Trandafirilor, Ioan Slavici, iar un acoperiș al unui bloc de pe Calea Moldovei s-a desprins pe circa 20 mp. La Coldău au fost inundate o curte și un adăpost de animale. La Căianu Mic s-a surpat un drum. La Năsăud au fost inundate mai multe gospodării, iar la Piatra beciuri și fântâni. În comuna Chiuza mai multe gospodării, drumuri comunale și terenuri agricole au fost inundate.

Și hidrologii au emis cod galben pe râurile din bazinul hidrografic Someșul Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior: scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenție, în perioada luni 25 aprilie, ora 11.00 – marți 26 aprilie, ora 12.00.

Conform prognozei pentru Transilvania pentru perioada 25 aprilie – 8 mai, în primele zile ale intervalului media regională a maximelor va fi de 17…18 grade. Din 27 aprilie, media maximelor va scădea spre 13 grade, apoi vremea se va încălzi ușor și treptat, astfel încât în intervalul 29 aprilie – 8 mai maximele vor fi cuprinse între 14 și 17 grade, cele mai mici valori urmând a se înregistra în zilele de 29 și 30 aprilie. Media minimelor va scădea de la 8 grade în 25 aprilie până la valori în jurul a 4 grade în 27 aprilie, apoi va crește ușor spre 6 grade în 28 aprilie. Ulterior datei de 28 aprilie, variațiile minimelor vor fi nesemnificative, astfel încât media regională a intervalului 28 aprilie – 8 mai va fi de 5…6 grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai mare în intervalul 25-29 aprilie, apoi din nou în intervalul 3-8 mai.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.