Amenajarea celor 26 de kilometri de piste pentru cicliști în municipiul Bistrița cu bani europeni este mai scumpă cu 1,5 milioane de lei, se arată într-un proiect de hotărâre propus spre aprobarea Consiliului Local Bistrița în ședința de luna aceasta.
Valoarea inițială a proiectului, conform contractului de finanțare din 2019, era de 21 milioane de lei din care finanțare nerambursabilă 20,9milioane de lei și sumă neeligibilă de 162.000 de lei, însă majorările de prețuri la materiale de construcții și scumpirile la energie și carburanți fac imposibilă finalizarea lor cu acești bani, așa încât Consiliul Local este solicitat să actualizeze valoarea totală a proiectului la 22,7 milioane de lei. Valoarea eligibilă rămâne aceeași, dar cea neeligibilă va crește la 1,8 milioane de lei.
Astfel, din valoarea totală neeligibilă de 1.835.282,40 lei a proiectului, se va deconta de la bugetul de stat, suma de 930.525,02 lei, inclusiv TVA, fiind o cheltuială neeligibilă aferentă cheltuielilor eligibile din proiect, privind ajustarea prețurilor materialelor.
Reamintim că proiectul ”Amenajare piste de ciclişti în municipiul Bistriţa – Etapa 1”, a fost selectat în vederea solicitării finanţării prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, contractul de finanțare fiind semnat în 24.05.2019.
Obiectivul general al proiectului constă în dezvoltarea unui sistem de transport public atractiv si eficient- transport nemotorizat, prin amenajarea unei rețele coerente de piste/trasee pentru biciclete – o opțiune viabilă la utilizarea autoturismelor personale, creându-se în acest mod condițiile pentru reducerea emisiilor de echivalent CO2 din transport.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt:
- amenajarea a 26,056 km de piste de cicliști, semnalizate corespunzător, pe 28 de străzi din municipiul Bistrița, în vederea îmbunătăţirii infrastructurii de circulaţie pentru biciclişti şi a creşterii siguranţei în trafic a acestora, respectiv a facilitării mobilității populației, pentru reducerea numărului de deplasări cu autoturismele private, contribuind astfel la o reducere estimata a emisiilor de echivalent CO2 cu aproximativ 3,98% după primul an de implementare a proiectului și cu 5,4% după al cincilea an de durabilitate a proiectului.
- instalarea a 7 stații funcționale de închiriere biciclete – tip bike-sharing – dintre care două vor fi dotate inclusiv cu biciclete electrice, stații care au în componență terminale inteligente, stații analogice/inteligente de andocare pentru cele 175 biciclete achiziționate prin proiect, capabile să genereze economii de energie și reducerea nivelului de poluare, după implementarea proiectului.
- achiziționarea unui număr de 175 biciclete inteligente funcționale, accesibile populației, cu scopul de a contribui la o creștere a numărului de persoane care utilizează pistele/traseele pentru biciclete fată de situatia prezentă, cu 25.500 de persoane în primul an de după implementarea proiectului și cu 36.500 persoane în al cincilea an de durabilitate a proiectului.
Perioada de implementare a proiectului este din 24.05.2019 până în 31.11.2022
Un proiect de care administratia orasului si constructorul și-au bătut joc. Trebuia sa fie finalizat la aceasta ora. Executia lucrarilor lasa mult de dorit, unele piste sunt deja sparte din cauza autorizatiilor date de primarie pentru diferite lucrari la retele.
E un haos total in oras pentru ca cei care il conduc sunt niste habarniști leneși.
Pacat de proiect, in alte orase nu este permis sa parchezi pe pistele de biciclete, la noi Turc nu are sânge în instalație să impună respectarea legilor, de frica votului de peste 2 ani.
Oricum nu-l mai votează nici neamurile lui, că nu a făcut nimic.
Vai de capul nostru! A ajuns acest oraș sinistru. Parcul e neîntreținut, străzile murdare și sparte, râul e murdar, praful e peste tot, circulația e blocată în permanență.
Demisia incompetenților!
Orașul arată dezastru ,o debandada de nedescris,petice de asfalt grosolane ,denivelari de asfalt proaspăt turnat care se macină, pe scurt proiecte aberante concepute de oameni incompetenți care nu au nici o viziune bine macar ca peste 2 ani nici macar familia lor nu îi va mai vota .
Dupa cresterea investitiei va cere si prelungirea termenului de finalizare.. vom pati ca in bancul cu branza si mamaliga (la masa un t..n ramane doar cu branza si mai cere mamaliga, dupa aia ramane cu mamaliga si mai cere branza …pana se satura) de vom plati pana ce constructorul se plictiseste si da faliment!
Întrebări pentru Turc dar și pentru responsabilul anterior, Niculae. Aveți bicicletă personală? Câți km ați parcurs anul trecut pe bicicletă? Dar în acest an?
Edili nu circula pe bicicleta ca doar nu suntem in vestul europei unde lumea civilizata merge cu bicicleta la munca. Bine, conditiile de trafic sunt altele… la noi totul este o batjocura ( lucrari si proiecte facute dupa inteligenta lor). Iluminat stradal cand montati pe strazile unde nu este de ani buni si cetatenii platitori de taxe stau ca prostii in bezna.
Bravo domnule primar Turc aveți o administrație jos pălăria care își bat joc de acest oraș dar vă faceți că nu vedeți. Vă e frica săi schimbați
Sa plateasca tzoglarii vignete …Dupa ce se aduna bani,daca nu vor fi bagati in prime la mugetari ,sa se faca piste .
Vrem pistele de biciclete incepute sa fie finalizate, marcate si date in functiune, v-ati bagat bani in buzunar si pe noi ne fraieriti cum vreti. Numa promisiuni faceti, si nu va tineti de cuvant,. Puntea peste rau la Tbc ati promis, dar ati uitat, stratul de uzura pe strazile incepute promis, dar nefacut, pistele ati zis ca le marcati si le dati in folosinta, dar nu ati facut nimic, gata ajunge !
Multe din pistele de biciclete duc nicăieri, Mergi pe pistă și te trezesti cu o bordură în față.
Asta din cauză că nu sunt încă construite și pistele de legătură și pentru că pistele care sunt gata încă nu sunt marcate vezi de exemplu primul tronson al pistei de biciclete de pe strada Drumul Cetății nemarcat nici măcar acum.