Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă pentru județul Bistrița-Năsăud sâmbătă 21 mai, între orele 15.00 și 22.00.
În intervalul menționat, în nordul și nord-estul țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin vijelii (viteze de 55…75 km/h și izolat de peste 80…90 km/h), averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp şi izolat 30 l/mp.
Vremea va deveni deosebit de caldă în Bistrița-Năsăud sâmbătă 21 mai, când o masă de aer cald ne va aborda dinspre centrul continentului, pe partea anterioară a unei vaste zone de presiune ridicată, centrată în bazinul nord-vestic al Mării Mediterane. Astfel, valorile termice vor deveni mai ridicate decât normele climatologice ale perioadei, cu valori cuprinse între 23°C în zonele sumontane şi 27/28°C, în zonele joase din vest şi sud-vest, anunță Meteo.BN.
Din a doua parte a zilei, prelungirea spre sud a unui front rece generat pe partea posterioară a unei depresiuni care va migra din sudul Peninsulei Scandinavice spre limita de nord a bazinului Mării Negre va determina instabilizarea condițiilor atmosferice, mai ales în zonele de deal și de munte din nordul și estul județului. În aceste zone, treptat, vremea va deveni instabilă şi local vor cădea averse însoțite de descărcări electrice si intensificări ale vântului, care pot lua aspect de vijelie. Aria de desfăşurare a acestor manifestări va fi restrânsă, zonele menționate fiind în aria cea mai propice dezvoltărilor convective. În celelalte zone, aceste manifestări vor apărea cu caracter izolat, nefiind excluse nici aici.
Pentru cei ce au în plan ascensiuni montane, vremea de aici va fi frumoasă în prima parte a zilei, apoi instabilitatea va creste si vom avea averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului si izolat, căderi de grindină de mici dimensiuni.
Adaugă comentariu