Actualitate

Drumul spre Școala Gimnazială ”Ștefan cel Mare”, mult mai vesel. Băncile au fost pictate în culori vii

(FOTO) Elevii Școlii Gimnaziale ”Ștefan cel Mare” din Bistrița și-au transformat drumul spre școală într-unul cât se poate de vesel, iar băncile le-au vopsit în culori vii și le-au decorat cu flori, simbol al păcii.

S-a întâmplat miercuri, când elevii, coordonați de prof. Monica Luputi, au ales acele citate, sintagme sau afirmații care să le confere încredere, optimism, curaj și bucurie la intrarea în școală și au pictat aleea în culorile dorite. Așa s-a conturat ”Drumul vesel spre școală!” care le creează o atitudine pozitivă atât lor, cât și profesorilor, dar totodată contribuie la un climat de încredere și de siguranță pentru elevi.

Și tot miercuri, au fost pictate ”Băncile Păcii”, un simbol al binelui în lume, al inocenței.

”De fiecare dată când le vom vedea în oraș ne vom gândi la pacea în lume, ne vom ruga, iar sufletele noastre vor fi mai aproape de cei care suferă”, și-au spus copiii, care au participat și la un concurs de desene și de cultură generală sub sloganul ”Bistrița, prin ochi de copil!”

Toate aceste lucruri minunate au fost realizate în cadrul proiectului ”Active Citizens” care urmărește să scoată în evidență potențialul comunitar și educațional al celor mai mici dintre cetățenii municipiului Bistrița, care vor putea fi replicate ulterior pentru a evidenția importanța îngrijirii spațiilor locale din jurul școlilor și a necesității implicarii active a cetățenilor prin acțiuni concrete.

Municipiul Bistrita este partener în cadrul proiectului ”Active Citizens”, finanțat prin programul URBACT III, alături de Agen (Franța) – lider de proiect, Santa Maria da Feira (Portugalia), Kralove (Cehia), Tartu (Estonia), Saint-Quentin (Franta), Cento (Italia) și Dinslaken (Germania). Proiectul se axează pe participarea cetățenilor și implicarea lor în viața comunității locale, care trebuie să devină o obișnuintă, un proces de colaborare între cetațeni și administrație.

Etichete

3 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.