Actualitate

Taberele copiilor pot fi plătite de părinți și cu vouchere de vacanță

Părinții pot plăti taberele pentru copii și cu vouchere de vacanță potrivit modificărilor aduse de deputați Legii 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare.

Astfel, voucherele de vacanţă pot fi utilizate şi pentru acoperirea cheltuielilor cu taberele şcolare, naţionale sau tematice, organizate pe teritoriul României, la care participă copilul titularului. Procedura privind plata taberelor se stabileşte prin ordin comun al ministrului educaţiei şi al ministrului finanţelor, prevede proiectul.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, Camera Deputaţilor fiind for decizional în acest caz.

Voucherele de vacanță aferente anului 2022 se emit doar pe suport electronic și sunt în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat. Voucherul de vacanță are perioadă de valabilitate de un an de la data alimentării suportului electronic, fără a se înțelege că aceasta este perioada de valabilitate a suportul electronic. Sumele reprezentând voucherele de vacanță sunt supuse impozitării în luna în care au fost acordate beneficiarului, prevede ordinul.

În județul Bistrița-Năsăud se organizează, începând din 11 iulie, tabere de vară la Centrul Misionar de Tineret ”Ioan Bunea” de la Sângeorz-Băi. De asemenea, și Scenica organizează tabere în Munții Rodnei la Pensiunea Someșană.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.