Actualitate

În 2-3 iulie, la Dealu Negru se inaugurează domeniul cicloturistic ”Arealul Valea Budacului”

Sub egida aniversării a 30 de ani de la constituirea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, va fi inaugurat domeniul cicloturistic ”Poarta Transilvaniei” – ”Arealul Valea Budacului”, în perioada 2-3 iulie, la Dealu Negru (heliportul din zona cabanei).

Ziua 1 (2 iulie)

Activitățile cuprind: organizarea unei drumeții pe bicicletă, în grup organizat, ghidat, ce se adresează tuturor iubitorilor de mișcare pe bicicletă.

Programul de desfășurare a activității:

9.00-10.00 – Primirea participanților în zona de start (Heliport Dealu Negru)

10.00-15.00 – Start tură drumeție pe bicicletă pe traseul C-31 Piemontul Călimanilor

_Vizualizare traseu_: https://bnpoartatransilvaniei.ro/…/traseu-piemontul…/

15.00-16.00 – Premierea participanților

Ziua 2 (3 iulie)

Activitățile cuprind: organizarea unui concurs de ciclism montan disciplina cross country maraton XCM, pentru juniori şi adulți.

Ce presupune acest concurs?

Concurs de ciclism montan la disciplina cross contry maraton XCM, pe un traseu scurt de 21 km, iar sensul de mers va fi dinspre Dealu Negru spre Bistrița Bârgăului.

Traseu lung 52 km cu o diferență de nivel pozitivă de 1320 m (descarcă gps): https://bnpoartatransilvaniei.ro/…/c32-circuit-dealu…/, sensul de mers va fi dinspre cabana Dealu Negru spre Cabana Aluneasa.

Programul de desfășurare a competiției:

09.00-10.00 – Primirea participanților, confirmarea înscrierilor şi ridicarea kit-urilor.

10.00-10.15 – Ședință tehnică

10.15 – Start traseu lung

10.25 – Start traseu scurt

15.00 – Premierea participanților la toate categoriile de concurs

Categorii de concurs:

  • Juniori Masculin 14-18 ani
  • Juniori Feminin 14-18 ani
  • Masculin 19-29 ani
  • Feminin 19-29 ani
  • Masculin 30-39 ani
  • Feminin 30-39 ani
  • Masculin peste 40 ani
  • Feminin peste 40 ani

Înscrierile la concursul din 3 iulie sunt gratuite și se pot face până în data de 30 iunie, accesând următorul link: https://bnpoartatransilvaniei.ro/…/formular-inscriere…/

De reținut:

  • categoriile de concurs se formează cu minim 5 concurenți
  • toți minorii trebuie să fie însoțiți de cel puțin un părinte sau tutore legal pe toată durata concursului sau să se prezinte la biroul de înscrieri cu declaraţia pe propria răspundere completată de un părinte şi legalizată la notar.
  • echipament de protectie obligatoriu: cască de bicicletă open face, ochelari de protecție
  • echipament de protecție recomandat: mănuși, genunchiere, cotiere
  • biciclete acceptate: biciclete de munte MTB în stare bună de funcționare cu cel puțin 10 viteze, suspensie pe roata din față și/sau cu suspensie pe ambele roți, sistem de franare funcțional pe ambele roți (recomandate frâne pe discuri hidraulice).
  • 9 km din traseul lung se vor desfășura pe DJ 172 D, vă rugăm să vă deplasați cu grijă și să respectați regulile de circulație rutieră pe acest segment de drum

Organizatorul evenimentelor este Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și ADI Turism Bistrița-Năsăud având ca partener, Serviciul Salvamont Bistrița-Năsăud, Tășuleasa Social, Bistritz Bike Shop, Asociația Copacul de Cafea, Primăria Comunei Cetate, Primăria Comunei Budacu de Jos, Primăria Comunei Dumitrița, Extensia UBB Bistrița – specializarea Sport /Geografia Turismului, Liceul cu Program Sportiv Bistrița, Direcția Județeană de Tineret și Sport Bistrița-Năsăud, MTB Bistrița-Năsăud, Echipa de Munte.

4 comentarii

  • Pentru publicul care pedalează:
    vă place cum arată pistele de biciclete în oraș?
    vă place sa contribuiți la buget și să se arunce banii aiurea?

    O mobilizare nu am văzut în acest sens.

  • Da, ne place că s-au făcut zeci de km de piste și se lucrează la altele. Chiar dacă nu sunt perfecte, e un început bun. Se fac ture organizate exclusiv pe pistele din oraș (și către aerodrom), se adună zeci de km la o tură de asta.
    Contribuim la buget cu plăcere, nu considerăm că sunt bani aruncați aiurea.
    Nici n-ai să vezi mobilizare, nu ne interesează. Poate doar pentru evenimente sportive.
    Din moment ce tu îți plimbi slănina cu mașina, ce te doare capul de pistele noastre? Mai bine întreabă când vă face parcări etc etc.

  • Pentru dulăii pe care-i întâlnești pe „domeniul ciclabil”, ce recomandați?
    Pe Dealu Negru m-am trezit odată înconjurat de cinci câini ciobănești. CINCI! Pe drum asfaltat, urcam dinspre Cușma. Foarte palpitant, noroc că s-a trezit ciobanu’.
    Spor la pedalat…

    • Acolo este o stână undeva pe dreapta cum urci, și cânii de la stână coboară să bea apă din pârâu, dacă ai ghinionul să treci pe-acolo când trec ei drumul, te latră. Am pățit și eu, m-am pus cu spatele la parapet, am pus bicicleta între câini și mie, și… cusu cusu, cuminte cusu… s-au liniștit și au plecat. Cioban nu era în apropiere, câinii merg la pârâu neînsoțiți.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.