Social

Învățăturile ministrului Petre Daea către fermierii din județ: Să nu pierdem nicio lacrimă de apă!

Ca să facă față perioadelor de secetă, fermierii din zona de deal să își amenajeze baraje din pământ, cu miez de argilă, unde apa din zăpada topită și din ploile de toamnă și primăvară să se adune și să fie folosită apoi vara când precipitațiile sunt puține, a spus ministrul Agriculturii, Petre Daea, care a participat, sâmbătă, în comuna Sânmihaiu de Câmpie, la Ziua Grâului, iar cu acest prilej a văzut și o lucrare hidrotehnică.

”Am văzut aici, la Sânmihaiu de Câmpie, culturi, dar și lucrări hidrotehnice împreună cu directorul general de la ANIF care mă însoțește peste tot prin țară ca să vedem ce putem face pentru reactivarea lucrărilor hidrotehnice pe care le-a avut România și să extindem aceste lucrări ca să folosim apa și să preîntâmpinăm degradările de orice fel. Când spun de resursele locale mă gândesc în primul rând la captarea tuturor izvorarelor posibile care pot fi folosite în anumite perioade de timp când natura nu e aproape de fermier. Din nefericire, schimbările climatice au devenit o realitate. Știm ce se întâmplă la nivelul țării. Am văzut aici câteva lucrări hidro-ameliorative pe care le-au făcut oamenii de aici pentru a reține cantitățile de apă care vin în anumite perioade de timp și sunt în afara perioadei de vegetație și care pot fi stocate temporar în așa fel încât să le putem folosi când plantele o cer. Cu banii de la UE putem să luăm și instalații ușoare de distribuție a apei. Noi aveam metode tradiționale care nu presupunea costuri de energie. A uitat lumea de irigarea prin brazde și acel dren tip cârtiță prin care creeazi în sol anumite canale ce pot fi alimentate din baraje și, prin capilaritatea rădăcinilor, să se ridice la nivelul solului și să aibă planta confort hidric. Acestea sunt investiții care vor dura. Vorbesc de orizontul 2023-2027 având în vedere că banii de la UE sunt pentru această perioadă”, a spus Daea.

Ministrul a spus că este important ca, mai ales în zonele de deal, să se facă aceste lucrări ușoare așa încât apa să nu fie lăsată să se scurgă la vale și să ajungă în final în Dunăre care ”ne întoarce spatele” și o duce în mare unde devine sărată și nu se mai poate folosi.

”Regimul pluviometric e mai bogat în această zonă, lucru care ne dă posibilitatea să facem investiții mai puțin costisitoare, dar extrem de valoroase din punctul de vedere al rezultatelor pe care le putem obține. E un drum pe care trebuie să-l urmăm mai ales că, în Planul Național Strategic pe perioada 2023-2027, avem o sumă de 100 de milioane de euro pentru sistemele locale care înseamnă folosirea sursei de apă care există, care poate fi stocată pe o anumită perioadă de timp, fără să folosim energie, apoi dată în serviciul plantei, pusă în mișcare atunci când solul nu are apa să alimenteze plantele respective, prin lucrări ușor de executat și ieftine. Am văzut aici baraje succesive care pe de-o parte creează un luciu de apă care poate fi valorificat amenajând lacuri cu pește, iar pe de altă parte, într-un proces corect de folosire a apei, să putem dirija cantitățile de apă în exces spre culturi în așa fel încât să nu pierdem o lacrimă de apă”, a spus Petre Daea.

Impresionat de o fermă zootehnică

Ministrul Agriculturii a mai spus că, tot în Bistrița-Năsăud, crede că trebuie dezvoltat sectorul zootehnic prin creșterea efectivelor de animale, dar și prin ameliorarea raselor. El s-a declarat impresionat o fermă de 80 de capete care i-a spus că a început afacerea în zootehnie cu două vaci de la părinți și socri.

”El a creat astfel o rasă care se adaptează condițiilor de aici. Înainte de 1989 erau 2 milioane de vaci cu lapte, astăzi, la un efectiv la jumătate, realizăm o producție mai mare ca atunci pentru că procesul de ameliorare a început să dea roade. Înainte, vacile aveau mai mult coarne decât uger, acum au mai mult uger decât coarne”, a mai spus ministrul care, la Sânmihaiu de Câmpie, a vizitat câteva ferme.

”Am văzut că și starea de vegetație a unor culturi este chiar bună, producțiile sunt pe măsura efortului pe care l-au făcut fermierii, iar condițiile climatice din această zonă au fost prietenoase cu fermierii și nu avem pierderi de culturi. Seceta însă nu e un fenomen pasager, e unul care dăinuie și nu putem să stăpânim seceta doar cu apă, ci și cu tehnologii care înseamnă o lucrare corespunzătoare a solului, lucrări minime ale solului și nu aspre, cultivarea unor soiuri rezistente la secetă. Academia de Științe Agricole și stațiunile de cercetare lucrează acum la un ghid de bune practici pentru fermieri, mai ales pentru cei tineri ca să aibă acest comportament conservativ, aceea de a folosi apa puțină din sol când planta are nevoie și vreau să felicit fermierii care mi-au arătat producții foarte bune, culturi uniforme, cu capacitatea de a produce în așa fel încât fermierul să-și poată scoate cheltuielile și să aibă o brumă de câștig pentru că agriculta e o afacere. Trăiești din ceea ce produci”, a spus Petre Daea.

Ministrul dă bani din salariu pentru cărţi cu monumentul de la Zoreni

Petre Daea s-a declarat impresionat de Monumentul Țăranului Român de la Zoreni, pe care l-a vizitat în timpul șederii sale în comuna Sânmihaiu de Câmpie. Ministrul a promis că își va dona o parte din salariu pentru ca monumentul să fie cunoscut, printr-o broșură, care să fie distribuită în toată țara.

”Am trecut printr-un loc al sensibilităţii umane şi anume am fost la Zoreni. Am lăsat lacrima respectului la picioarele desculţe, sau la tălpile desculţe ale ţăranului român. Un impresionant moment al respectului faţă de făuritorul de hrană al ţării, faţă de lucrătorul de pământ, faţă de cel care cu mintea, cu mâinile şi cu forţa zilnică şi de care a dispus de-a lungul vremii a scos din rodul pământului bucatele pe care le-au avut generaţiile trecute şi ne-a dat posibilitatea să le avem şi noi astăzi. În respect faţă de trecut am zăbovit la acest monument. Voi da o sumă din banii proprii, din salariul meu, pentru a mai face, a mai edita cărţi cu acest obiectiv formidabil în aşa fel încât să fie distribuit în toată ţara acolo unde interesul ne împinge”, a spus Daea.

Întâlnire cu fermierii

Ministrul Agriculturii s-a întâlnit la Sânmihaiu de Câmpie cu fermieri din tot județul, dar și cu responsabili din agricultură. La discuții au participat deputatul Bogdan Ivan, vicepreședintele Consiliului Județean, Camelia Tabără, dar și primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan.

”Nu întrerupem programele pe care le încep indiferent cine şi indiferent de către cine ar putea fi întrerupte în momentul în care apar schimbări la conducerea Ministerului Agriculturii. Şi nu întâmplător am pornit în realizarea obiectivelor agriculturii ţării româneşti de la acea necesitate de a le autoriza prin lege, în aşa fel încât forţa legii să îi oblige pe cei care vin să le execute. Aşa se face că am dat legea pentru programul naţional de irigaţii. Practic este prioritatea numărul unu a ţării” a afirmat Petre Daea.

Ministrul Agriculturii a precizat că are în vedere şi dezvoltarea zonei montane, despre care spune că a ”fost văduvită de lipsa de atenţie din partea decidenţilor”.

”De la prima oră a dimineții am mers în lanuri de porumb, de grâu și de soia, cultivate de gospodarii de pe câmpie. Am vizitat și ferma lui Sebastian, care a lăsat Elveția pentru România și astăzi are o fermă de toată frumusețea cu 80 de animale și lucrează 130 de ha. Am vizitat și ferma lui Răzvan, un tânăr fermier din Sânmihai, care crește 180 de vaci Black Angus. Oameni harnici, care au nevoie de mici fabrici de procesare pentru a-și valorifica producția cât mai aproape de fermă!”, a postat deputatul Bogdan Ivan.

Etichete

9 comentarii

  • Asta n-a facut nimic cati ani a fost ministru si acum vine si ne spune ca stam dezastru cu irigatiile. Asta o stim si noi ca avem incompetenti care conduc tara de 32 de ani. Culegem ce semanam.

  • Trist că asemenea elemente mai sunt și au un cuvânt de spus în posturi clave ale României!!!
    Elementul ăsta vine și sa format în epoca de aur, ce necesitate e să se apeleze la el??…
    Direcția corectă e alta, de 32 de ani ne tot învârtim în jurul comuniștilor.

  • Noi , așa zișii fermieri bistrițeni, profuuund impresionați de viziunea providențială ce vă caracterizează, ne angajăm solemn să respectăm intocmai prețioasele sfaturi pe care ni le-ați dat !
    Cu sapele vom ridica baraje , cu lopețile vom face diguri , cu hîrlețele vom săpa canale de irigații , cu trupurile noastre vom face zid în fața puhoaielor , la fel ca strămoșii noștri acum sute de ani !
    De fapt , dacă mă gândesc bine , cam asta facem de 32 de ani . Ne descurcăm singuri !
    Mulțumim încă o dată pentru sfaturi ,tovarășe ministru !

  • Romanii ,acum peste 2000 de ani ,aveau cisterne de piatra si apeducte.Urmasii iesiti din combinatia cu dacii in secolul 21 scot icoanele si prapurii sa vina ploaia.

  • Moment prielnic pentru ca un adevarat roman sa i spuna ca ceausescu a fugit cu elicopterul…a fost prins si omorat pentru ACELASI COMPORTAMENT

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.