Un absolvent al promoției 2022 a Colegiului Tehnic InfoEl din Bistrița a reușit performanța să intre al doilea la Academia Tehnică Militară ”Ferdinand I” București, specializarea Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) în condițiile în care unitatea de învățământ a scos anul acesta la concurs doar 10 locuri.
Este vorba despre Emanuel Rus, absolvent al Colegiului Tehnic InfoEl Bistrița, la profilul matematică-informatică, un tânăr care a avut un parcurs frumos în toți anii de liceu, a învățat ca să-și poată atinge obiectivul pe care și l-a propus.
”După un an de liceu, am știut că vreau să lucrez într-o instituție militară. Inițial, voiam să mă îndrept spre Academia de Poliție, dar, pe parcurs, m-am reorientat spre Academia Tehnică Militară și aceasta pentru că am considerat că e un loc mai bun în care mi-aș putea folosi abilitățile”, a spus Emanuel Rus.
Deși anul acesta, la Academia Tehnică Militară au fost scoase la concurs doar 10 locuri față de 25 anul trecut., Emanuel nu a dat înapoi. S-a pregătit zi de zi chiar dacă a trebuit să facă și unele sacrificii.
”A fost foarte grea și pregătirea pe care am început-o în urmă cu un an și jumătate. Am lucrat foarte mult la materiile de admitere: Matematică, Informatică și Engleză. Am lucrat cu profesorii de la școală, dar am făcut și ore în particular, meditații. A fost foarte greu și examenul, trei ore a durat. Am sacrificat ieșiri, timp liber și timp cu prieteni pentru a mai putea pregăti. Doar cu muncă intensă și cu disciplină poți obține performanță”, a spus Emanuel.
La examen a luat 8 la Matematică, 10 la Informatică și tot 10 la Engleză, iar media mare obținută l-a clasat al doilea. Așa că acum se bucură de puțină vacanță fiindcă în curând începe anul universitar și va pleca la București, acolo unde îi sunt asigurate masa și cazarea pe cheltuiala academiei, ceea ce îl scutește de o grijă în plus. După absolvire, va avea un dublu statut: de ofițer într-o instituție de apărare (STS în cazul de față), dar și de inginer.
Academia Tehnică Militară ”Ferdinand I” a fost înființata la data de 15.09.1949, prin Decretul nr. 371 din 14.09.1949, având drept scop ”să formeze ofițeri ingineri, cu o pregătire corespunzătoare specificului tehnic al diferitelor arme, necesari pentru încadrarea comandamentelor, unităților, formațiunilor și instituțiilor militare de specialitate”.
Structura inițială a academiei cuprindea comanda, facultățile (Armament și Muniții; Tancuri și Moto-mecanizate; Aviație; Transmisiuni; Marină), secțiile și birourile de învățământ și cercetare științifică, compartimentele de logistică, compartimentele de pregătire de lupta, etc. Structura a fost modificată, de-a lungul anilor, în funcție de factori obiectivi și de conjunctura politico-militară. În anul 1952, prin Ordinul Marelui Stat Major, denumirea instituției a fost schimbată în Academia Militară Tehnică.
👏🏻👏🏻👏🏻
Frumos.
Felicitări!!!
Mult, mult succes in carieră și în viața. Felicitări părinților și cadrelor didactice care ți-au susținut/indrumat munca. Mă bucur să aud/citesc și despre elevi care au studiat (ază) și la alte școli în afara „elitelor”, elevi care nu sunt copiii unor „cunoscuți” locali/județeni. Numai bine și împliniri in carieră.
Felicitări pentru rezultatul obținut.
Ne bucurăm să avem astfel de elevi la Bistrița care aduc cinste părinților și societății. Dumnezeu să te binevânteze Emanuel!
Profesor
De exemplu…poate fi
Locotenent innginer profesor
Da ca isi da doctoratul poate fi
Colonel doctor inginer profesor
Felicitări ție, profesorilor care te-au pregătit și părinților care ți-au fost alături
daca e pocait…(prenumele trădează) e un exemplu pentru toti tinerii pocaiti pierduți in ignoranta fata de vocabular, educatie, conservare…. si simplitatea lucrurilor!
da daca am avea toti contracte cu statul sa primim mii de euro pe luna cred si eu ca nu ar pleca tinerii din tara …ii fain sa fi bugetar la noi nu te doare capul de nimic nici un stres ,dupa ei cred ca nici in Rai nu-i mai frumos decat sa traiesti bugetar