Organizatorii Turului României propun o competiție pentru copii în Bistrița, pentru a încuraja mersul pe bicicletă – recreațional sau ca soluție de transport urban – dar și ciclismul profesionist. ”Cursa copiilor” are loc miercuri 7 septembrie, între orele 15:00 – 17:00, în Piața Centrală din oraș.
La această competiție, organizată sub formă de circuit sau contratimp individual, pot participa copii cu vârste între 2 și 14 ani, împărțiți pe categorii, după cum urmează: Copii A, născuți între 2008-2009; Copii B, născuți între 2010-2011; Copii C, născuți între 2012-2013; Copii D1, născuți între 2014-2015; Copii D2, născuți între 2016-2017 și Pișpirici, născuți între 2018-2020 (pot concura și cu triciclete sau biciclete fără pedale).
Participarea este gratuită, iar înscrierile se fac online accesând următorul link: https://racetime.ro/events/23/register
”Toți participanții primesc medalii care să le reamintească de acest moment, iar primii trei clasați de la fiecare categorie, feminin și masculin, primesc premii din partea sponsorilor Turului României. Însă cea mai importantă recompensă este că vor fi premiați pe scena mare a Turului României, pe care urcă și cicliștii din plutonul profesionist”, anunță Federația Română de Ciclism.
Turul României, prin Bistrița
Ediția cu numărul 55 a Turului României, una dintre cele mai prestigioase curse de ciclism rutier din sud-estul Europei, trece prin Bistrița, punct de sosire și de plecare: Etapa 1 (7 septembrie): Satu Mare – Bistrița, Etapa 2 (8 septembrie): Bistrița – Târgu Mureș.
Traseul primei etape: Satu Mare – Hideaga – Mogoșești – Satulung – Arieșu de Pădure – Cătălina – Coaș – Rușor – Târgu Lăpuș – Dămăcușeni – Suciu de Jos – Agrieșel – Târlișua – Spermezeu – Căianu Mic – Uriu – Beclean – Blăjenii de Jos – Bistrița (Primărie).
Traseul etapei a doua: Bistrița – Viișoara – Herina – Lechința – Matei – Budești – Sărmășel Gară – Satu Nou – Sânpetru de Câmpie – Pârâu Crucii – Șăulia – Miheșu de Câmpie – Sărmașu – Sărmășel Gară – Satu Nou – Pârâu Crucii – Raciu – Voiniceni – Târgu Mureș, Platou Cornești.
La Turul României participă 25 de echipe profesioniste din 15 țări (Spania, Columbia, China, Irlanda, Polonia, Cehia, Italia, Austria, Germania, Olanda, Noua Zeelandă, SUA, Bulgaria, Canada, România), printre care 2 echipe pro-continentale: CAJA RURAL, aflată pentru prima dată în România, DROPPER DRONE HOPPER – ANDRONI GIOCATTOLI, o echipă cu istoric la cursele din România, și-au confirmat deja prezența în Turul României. În competiție sunt înscrise și echipele naționale ale României și Bulgariei, precum și toate cele trei echipe continentale din România: MENTORISE ELITE TEAM CFX, GIOTTI VICTORIA SAVINI DUE și TEAM NOVÁK.
Adaugă comentariu