Ediţia aniversară a Turului Ciclist al României se va desfăşura între 30 iunie şi 6 iulie, fiind decalată cu o lună faţă de datele iniţiale, din motive obiective. Startul se va da în oraşul bihorean Marghita, iar sosirea e prevăzută la Bucureşti, în Piaţa Constituţiei, cu un tur de circuit în jurul Casei Poporului, după 960 km împărţiţi în 7 etape şi un prolog. Traseul începe cu un prolog, un contratimp pe echipe de 16 km, de la Marghita, iar prima etapă în linie va sosi la Cluj-Napoca, după 11 ani de la ultima trecere prin municipiu.
Revine şi spectaculoasa trecere peste Carpaţii Orientali, cu etapa a II-a, Dej-Bistriţa-Vatra Dornei, şi căţărările sale de primă categorie, Pasul Tihuţa, Măgura Calului, după care Moldova va găzdui trei etape, cu sosiri la Botoşani, Bacău şi Galaţi, pentru ca în ultima zi, Buzău-Bucureşti, plutonul să pedaleze în jurul Palatului Parlamentului.
Etapele şi distanţele Turului României 2013: duminică 30 iunie: Prolog, contratimp echipe Marghita (16 km); luni 1 iulie, Etapa I: Marghita – Zalău – Cluj-Napoca (156 km); marţi 2 iulie, Etapa a II-a: Dej – Bistriţa – Vatra Dornei (143 km); miercuri 3 iulie, Etapa a-III-a: Vatra Dornei – Suceava – Botoşani (152 km); joi 4 iulie, Etapa a IV-a: Botoşani – Roman – Bacău (156 km); vineri 5 iulie, Etapa a V-a: Bacău – Tecuci – Galaţi (185 km); sâmbătă 6 iulie, Etapa a-VII-a: Buzău – Urziceni – Bucureşti (152 km).
Ultima oară când caravana Turului Ciclist al României a trecut prin Bistriţa a fost în iunie 2010.
Foto: frciclism.ro
de la cluj la dej cu ce vin…….