Actualitate

Lege pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, adoptată în Parlament

ciocan judecator justitie tribunal

Parlamentul a adoptat o lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, unul dintre inițiatori fiind senatorul PSD Ioan Deneș.

La articolul 14 din Legea nr. 51/1995, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

”a) cel condamnat prin hotărâre judecătorească definitivă la pedeapsa închisorii de un an sau mai mare pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni, infracţiune pedepsită cu pedeapsa închisorii având un minim special de cel puţin un an şi reprezentând infracţiune contra contra vieţii, infracţiune contra patrimoniului, infracţiune contra înfăptuirii justiţiei, infracţiune de corupţie sau de serviciu, infracţiune de fals, infracţiune care aduce atingere unor relaţii privind convieţuirea socială, infracţiune contra securităţii naţionale sau o infracţiune de genocid, contra umanităţii şi de război, dacă până la data verificării stării de nedemnitate nu a intervenit reabilitarea, amnistia post-condamnatorie sau dezincriminarea faptei”.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.